Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, i-a solicitat premierului României demiterea președintelui ONAC
01 Septembrie 2020, 10:37
Ministerul Educației și Cercetării a luat act de rezultatul dezamăgitor al stadiului licitației privind achiziția de dispozitive electronice cu conexiune la Internet, organizată de Oficiul Național de Achiziții Centralizate (ONAC).
Ministerul a început demersurile pentru achiziționarea celor 250.000 de dispozitive electronice încă din data de 7 mai, când a fost alocată prin Hotărâre de Guvern suma de 150 de milioane de lei. Toate instituțiile implicate, inclusiv Oficiul Național al Achizițiilor Centralizate, și-au luat angajamentul să încheie, în termenii agreați, toate procedurile, astfel încât dispozitivele să fie, în prima zi de școală, la dispoziția elevilor.
Deși au beneficiat de tot sprijinul Ministerului Educației și Cercetării în toată această perioadă, oficialii ONAC au refuzat să fie cooperanți și proactivi în identificarea de soluții rapide, dovadă fiind rezultatul catastrofal al acestui întreg proces. Mai grav, ONAC nu a informat în timp util Ministerul Educației și Cercetării cu privire la stadiul licitației, deși au existat nenumărate solicitări zilnice privind acest subiect.
„Consider inacceptabil rezultatul dezastruos al licitației, după atâtea luni în care toate instituțiile implicate, mai puțin ONAC, au luat toate măsurile ca procedura să fie încheiată la termenele stabilite. Cei care vor avea de suferit de pe urma incompetenței oficialilor ONAC sunt elevii, profesorii și părinții. Din aceste considerente, solicit premierului României, domnul Ludovic Orban, demiterea președintelui ONAC, Cornelia Nagy, și doresc reluarea, în regim de maximă urgență, a procedurilor de licitație”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.
Oficiul Național de Achiziții Centralizate a fost înființat prin OUG 46/2018.