Masteratul didactic, un program pilot pentru anul universitar 2020/2021
26 Octombrie 2020, 14:05
Ministerul Educației și Cercetării a lansat proiectul „Start în carieră prin master didactic” dedicat masteranzilor din cele opt universități care au decis să organizeze, pentru prima dată, programe-pilot de studii universitare de master didactic, la forma de învățământ cu frecvență.
Implementarea pentru prima dată în România a masteratului didactic a fost posibilă prin aplicarea prevederilor Legii Educației Naționale nr.1/2011, printr-un ordin de ministru de înființare și organizare a programelor de master didactic. Astfel, cei 400 de masteranzi, care vor să îmbrățișeze o carieră didactică, s-au înscris în acest programul de studii universitare.
Prin proiectul „Start în carieră prin master didactic”, aceștia vor beneficia de o bursă lunară de studiu, în valoare de 2.350 lei, pe întreaga perioadă a desfășurării programului. La IClasa, prof.univ.dr. Liviu Franga de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, membru al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a vorbit despre rostul masteratului didactic și avantajele sale. Un interviu realizat de Mirela Nicolae.
Foto - upb.ro