Ascultă Radio România Cultural Live

IClasa, luni, 11 mai

10 Mai 2020, 06:05

În ediția de luni, 11 mai 2020, a emisiunii IClasa va fi vorba despre empatie, emoții, și experiențe de învățare, despre obiceiuri pierdute și atitudini necunoscute.Primul material este un interviu cu Kovacs Maria, mananger de proiect la Asociația "Noi Orizonturi" din Cluj-Napoca. Programul „Incluziunea înseamnă învățare pentru toți”, implementat de asociație, înseamnă creșterea capacității instituționale a șase școli rurale din Transilvania cu procente de peste 20% copii romi. Scopul lui este să le ofere acestora o educație incluzivă și să le asigure progresul în învățare. 61% dintre copiii participanți provin din familii foarte sărace. Proiectul „Incluziunea înseamnă învățare pentru toți” a început acum doi ani și se va încheia în toamna acestui an iar pentru a-și atinge obiectivele, voluntarii lucrează cu cele trei microsisteme care afectează copilul: clasa, școala și comunitatea. Un interviu realizat în colaborare cu Agenția Erasmus Plus și Granturile SEE.Al doilea material se referă la experiențele de viață multiple ale unor tineri români și străini incluși în sistemul universitar de învățământ. "Student în timp de pandemie" este o carte virtuală care conține 50 de minijurnale ale studenților de la Universitatea de Vest din Timișoara. Ea a fost publicată on line de Editura Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca iar volumul poate fi accesat gratuit. Despre el, ne va vorbi la IClasa, coordonatorul Bogdan Nadolu, sociolog și conferențiar la Universitatea de Vest din Timișoara.Desigur, nu ratăm știrile din actualitate. O emisiune realizată de Mirela Nicolae

Fundaţia World Vision România lansează campania “Descalță-i de limitări”, prin care își propune Crăciunul acesta să încalțe 2436 de copii, cu ajutorul donatorilor
Educație 14 Noiembrie 2024, 13:47

Fundaţia World Vision România lansează campania “Descalță-i de limitări”, prin care își propune Crăciunul acesta să încalțe 2436 de copii, cu ajutorul donatorilor

Mai mult de un sfert dintre copiii din mediul rural spun că niciodată sau doar uneori familia le cumpără tot ceea ce au...

Fundaţia World Vision România lansează campania “Descalță-i de limitări”, prin care își propune Crăciunul acesta să încalțe 2436 de copii, cu ajutorul donatorilor
Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale organizează joi, 14 noiembrie, evenimentul dedicat Zilei Mondiale pentru prevenirea și vindecarea exploatării, abuzului și violenței sexuale împotriva copiilor
Educație 14 Noiembrie 2024, 13:26

Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale organizează joi, 14 noiembrie, evenimentul dedicat Zilei Mondiale pentru prevenirea și vindecarea exploatării, abuzului și violenței sexuale împotriva copiilor

Evenimentul dedicat Zilei Mondiale pentru prevenirea și vindecarea exploatării, abuzului și violenței sexuale...

Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale organizează joi, 14 noiembrie, evenimentul dedicat Zilei Mondiale pentru prevenirea și vindecarea exploatării, abuzului și violenței sexuale împotriva copiilor
Biblioteca Mediere+: o nouă resursă pentru profesioniștii din domeniul cultural
Educație 13 Noiembrie 2024, 12:13

Biblioteca Mediere+: o nouă resursă pentru profesioniștii din domeniul cultural

Biblioteca Mediere+ , dedicată educației continue în domeniul medierii culturale, a fost lansată oficial în...

Biblioteca Mediere+: o nouă resursă pentru profesioniștii din domeniul cultural
Start la ediția a II-a a premiilor Cărturino
Educație 12 Noiembrie 2024, 13:50

Start la ediția a II-a a premiilor Cărturino

Pe 15 noiembrie 2024 începe campania de înscriere pentru a doua ediție a premiilor Cărturino (2024-2025), o...

Start la ediția a II-a a premiilor Cărturino
Moment aniversar: 30 de ani de la absolvirea Facultății de Finanțe, Bănci, Contabilitate - ASE București
Educație 12 Noiembrie 2024, 13:47

Moment aniversar: 30 de ani de la absolvirea Facultății de Finanțe, Bănci, Contabilitate - ASE București

După 30 de ani, absolvenții promoției 1994 ai Facultății de Finanțe, Bănci și Contabilitate de la ASE București s-au...

Moment aniversar: 30 de ani de la absolvirea Facultății de Finanțe, Bănci, Contabilitate - ASE București
Universitatea Tehnică de Construcții București a găzduit cea de-a doua ediție a „Zilelor dezvoltării durabile și inovării sociale pentru tineri”
Educație 06 Noiembrie 2024, 14:30

Universitatea Tehnică de Construcții București a găzduit cea de-a doua ediție a „Zilelor dezvoltării durabile și inovării sociale pentru tineri”

Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Agenția Universitară a Francofoniei–Biroul Europa Centrală și...

Universitatea Tehnică de Construcții București a găzduit cea de-a doua ediție a „Zilelor dezvoltării durabile și inovării sociale pentru tineri”
Gabriela Toșa, directoarea Școlii Gimnaziale Răducanu Rosetti din Căiuți: „Copiii noștri nu trebuie niciodată să simtă lipsa de acasă, să vină la școală cu drag, să ne găsească pe noi întotdeauna cu zâmbetul pe buze”
Educație 06 Noiembrie 2024, 14:00

Gabriela Toșa, directoarea Școlii Gimnaziale Răducanu Rosetti din Căiuți: „Copiii noștri nu trebuie niciodată să simtă lipsa de acasă, să vină la școală cu drag, să ne găsească pe noi întotdeauna cu zâmbetul pe buze”

Mergând virtual pe pagina Școlii Gimnaziale Răducanu Rosetti din Căiuți, județul Bacău, aflăm că școala își...

Gabriela Toșa, directoarea Școlii Gimnaziale Răducanu Rosetti din Căiuți: „Copiii noștri nu trebuie niciodată să simtă lipsa de acasă, să vină la școală cu drag, să ne găsească pe noi întotdeauna cu zâmbetul pe buze”
Se lansează Barometrul de Consum Cultural 2023. Studiul subliniază nevoia de strategii pentru promovarea accesului la cultură
Educație 05 Noiembrie 2024, 13:46

Se lansează Barometrul de Consum Cultural 2023. Studiul subliniază nevoia de strategii pentru promovarea accesului la cultură

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) lansează marți, 12 noiembrie 2024, ora 14:00, Barometrul de...

Se lansează Barometrul de Consum Cultural 2023. Studiul subliniază nevoia de strategii pentru promovarea accesului la cultură
Ascultă live

Ascultă live

16:00 - 16:30
Legendele muzicii
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
Obiectiv, România
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
16:00 - 16:56
Đóńńęŕ˙ ďĺđĺäŕ÷ŕ 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:05 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru