Efectele psihoemoţionale ale schimbărilor de calendar şcolar. Interviu cu psihoterapeutul Marina Lucica Balea
19 Aprilie 2021, 14:15
După mai bine de un an de învățare la distanță, în această primăvară au avut loc și evaluări online. E probabil ca în perioada imediat următoare, examenele din învățământul preuniversitar să se desfășoare tot online. Cum îi afectează emoțional pe școlari toate aceste măsuri educaționale?
Chiar dacă autoritățile fac planuri ca în această vacanță de vară să fie recuperată materia, multe dintre ore nu le vor fi utile copiilor: vara nimeni nu prea are chef să stea cu nasul în carte; mulți elevi vor să meargă la ștrand sau la mare.
Schimbările preconizate, dar și cele produse în ultimul an, îi afectează pe copii şi adolescenţi la nivel psihoemoțional. Modificarea bruscă a structurii anului școlar, recuperarea materiei într-un interval scurt de timp le vor afecta acestora și maimult capacitățile de reintegrare și readaptare.
Psihologul și psihoterapeutul Marina Lucica Balea de la CENTRUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ (CMBRAE) a explicat pentru ascultătorii emisiunii IClasa care ar putea fi consecințele unor decizii puse prea rapid în practică.
Un interviu realizat de Mirela Nicolae.