Despre stima de sine a copilului
17 Noiembrie 2021, 09:39
”Stima de sine constituie o valoare umană fragilă şi schimbătoare. Ea creşte de fiecare dată când ne străduim să ne respectăm standardele şi scade atunci când nu reuşim să atingem respectivele standarde. Aşa încât, pe parcursul vieţii, este posibil să cunoaştem valori foarte înalte ale stimei de sine, dar şi foarte scăzute…” Pshiholog Gabriela Clement
Realizăm cât de de valoroasă este stima de sine atunci când devenim adulți. Dar stima de sine este o stare care ar trebui să ne preocupe de când sunt mici, copiii noștri. Un copil cu stimă de sine, care știe să-și aprecieze eforturile și să-și propună țeluri în relație directă cu realitatea sa –va deveni un adult cu stimă de sine.
Ce rol are încrederea în sine, cum creștem sau scădem din nepricepere stima de sine a copilului – afăm din materialele audio propuse spre audiție.
Sentimentul de încredere este esențial pentru apariţia stimei de sine. O persoană care nu a fost educată încă din copilărie să depășească bariere, să-și propună să realizeze diverse lucruri, să-și înțeleagă și să-și înfrângă angoasele și se mulţumeşte cu puţin, necrezând că este importantă strădania –nu va reuși în viață și va fi nefericită.
Mulțumesc invitatelor mele: Ioana Vava și Octavia Pelin, în calitate de mame și Mariana Sinca, în calitate de profesoară de teatru.
Mulțumesc, Dianei Nechita, consilier școlar, Anei Tănăsescu, profesoară de pian și canto, Lianei Maria Petruțiu, grafician și realizator de filme de desene animate.
Realizatoare Roxana Păsculescu