China a deschis o universitate pentru vârstnici
Persoanele vârstnice din China vor putea să își continue studiile la Seniors University of China. Cursurile vor începe la nivel national în această primăvară. Aceasta universitate este destinată celor care au peste 50 de ani și are ca obiectiv promovarea formării permanente, în contextul îmbătrânirii populației chineze.
07 Martie 2023, 14:48
Înființarea Universității Seniori din China (SUC) pentru vârstnici este o măsură concretă de abordare a îmbătrânirii populației din China și o piatră de hotar importantă în reforma și dezvoltarea educației pentru vârstnici, a declarat ministrul chinez al Educației, Huai Jinpeng, la inaugurare.
Universitatea oferă studenților pregătire profesională, educație privind patrimoniul cultural, servicii sociale, cercetare științifică și schimburi internaționale și oferă activități de predare atât online, cât și offline pentru vârstnici.
Îmbătrânirea populației Chinei devine din ce în ce mai evidentă, numărul persoanelor în vârstă de 60 de ani sau peste din China, se pare că va depăși 300 de milioane până în 2025. Înțelegând tendințele demografice, autoritățile din China au introdus o serie de măsuri pentru a extinde accesul persoanelor în vârstă la educație. În prezent, peste 8.000 de profesori s-au alăturat făcultăților din universități, oferind servicii educaționale diversificate pentru vârstnici în domenii precum recreere, îngrijire a sănătății și îmbunătățirea competențelor. Până acum s-au deschis 30 de filiale, iar peste 55.000 de centre de educație și învățare pentru vârstnici au fost înființate în provincii.
Colegiile și universitățile, precum și școlile profesionale sunt obligate să ofere servicii adaptate educației pentru vârstnici, a spus Huai, adăugând că în China sunt încurajate școlile primare și secundare să ia parte la aceste inițiative educaționale, oferind facilități sportive și culturale și sprijin în activitatea continuă.
Potrivit unui document publicat de Consiliul de Stat al Chinei în august anul trecut, țara își propune să înființeze cel puțin o universitate pentru vârstnici în fiecare regiune la nivel de județ până în 2025.
În comparație cu 2021, în 2022 s-a înregistrat o scădere a populaţiei cu 850.000, numărul total de locuitori fiind, la sfârşitul anului de 1.411.750.000. Se preconizează că în jurul anului 2035, în China vor fi peste 400 de milioane de persoane de peste 60 de ani, reprezentând peste 30% din populaţie.
surse: https://global.chinadaily.com.cn/a/202303/07/WS64069784a31057c47ebb2bb5.html
https://www.globaltimes.cn/page/202211/1279845.shtml