Anul școlar 2020-2021 se va încheia pe 25 iunie
25 Martie 2021, 13:16
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anuntat cu puțin timp în urmă că anul școlar se va încheia la data de 25 iunie. Excepție fac elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, pentru care structura anului școlar nu se va modifica.
Anuntul a fost facut la încheierea ședinței comisiei de dialog social, la care au participat si reprezentanți ai profesorilor, elevilor si părinților.
Vacanța de primăvara începe pentru majoritatea elevilor în 2 aprilie și se va încheia în 4 mai. Pentru elevii din clasele a 8-a și a 12-a vacanța de primăvară nu se modifică și va rămâne la datele planificate și cunoscute.
Lidia Laic