Dorel Zaica: Arta, o meserie fără hotar
30 Iunie 2023, 10:06
Galeria Romană prezintă publicului iubitor de artă, până pe 20 iulie 2023, expoziția de pictură intitulată ”Grădinărirea omului”. Expoziţia este una retrospectivă şi îl aduce în faţa privitorului, prin lucrări diverse, pe artistul şi profesorul Dorel Zaica. Lucrările selectate pentru această retrospectivă, desigur din mai multe perioade de creație ale artistului vorbesc despre pasiunea pentru artă a acestui creator şi despre zona sa de cercetare, care pornea de la studiul formelor şi ajungea la găsirea şi la exprimarea unei sinteze.
Dorel Zaica, pictor, grafician și scriitor s-a născut pe 22 iulie 1939 la București. A debutat în anul 1965 în cadrul unei expoziții colective realizate sub auspiciile Cenaclului Tineretului Uniunii Artiștilor Plastici, alături de Horia Bernea, Paul Neagu şi Virgil Ghinea. Cariera sa didactică a început în acelaşi an, 1965 ca profesor la Școala generală nr 84 din București. Dar lucrul cu elevii liceului de artă Nicolae Tonitza, rezultatele avute cu aceştia i-au adus consacrarea ca dascăl de certă valoare. Istoricul de artă şi critical Dan Grigorescu semnala:
”Pictura lui Dorel Zaica e proiecția unei meditații grave asupra condiției umane. (…) În orizonturile unei lumi tragice, Dorel Zaica încearcă să redescopere temeiurile unei statornice încrederi în destinul omenirii.”
Corpul uman, biserica şi peisajul sunt subiecte picturale, dar şi unele dintre direcţiile importante ale picturii lui Dorel Zaica. Pornind de la fiecare dintre acestea, Dorel Zaica a vrut să ajungă la o esenţă. După studiu şi analiza în detaliu, sinteza a venit ca o încununare a cercetării. Suprafaţa şi linia şi-au purtat discursul împreună: “Dacă ar fi să căutăm un registru în care această pictură s-ar putea înscrie şi defini, acela ar fi de găsit în procesul alchimic al conversiei materiei în lumină. Iar Dorel Zaica acolo s-a şi aşezat: între materie şi lumină.” (Pavel Şuşară).
Pictor de calibru şi în egală măsură, extraordinar pedagog în sfera artelor plastice, Dorel Zaicaşi-a dorit să facă din fiecare elev, un artist. Ne-a mărturisit chiar artistul în expoziţia de la Galeria Romană, interviu pe care îl puteţi urmări aici:
Realizatoare Roxana Păsculescu