Cuvântul, versul și pictura

Mihaela Chițac scrie poezie și pictează. Cu același interes
și cu aceeași ardoare, se avântă în spațiul liricii ca și în cel al picturii.
Prima dată, i-am văzut lucrările, în urmă cu destui ani, într-o expoziție de
familie la Galeria Artelor a Cercului Militar Național. Expunea atunci, alături
de soțul ei, pictorul Marcel Chițac și de cei doi copii ai lor, atunci studenți
la Arte. Între timp, i-a mai apărut o carte de poezie- Farmecele Ellei la
Editura Integral, Colecția Himera, 2016. Și acum, foarte recent, în martie
2020, Mihaela Chițac și-a deschis o expoziție personală, tot de pictură, în
care figurativul și decorativul se întâlnesc într-un concept de armonie. În
carte regăsim câteva dintre lucrările autoarei care acum sunt pe simeze, cele
care sunt decorative, căci răspund mai bine, mai îndeaproape spiritului liric
care sălășluiește în cele circa 85 de pagini și de poezii ale volumului.

Viața poeziei este una aparte, independentă de pictura
Mihaelei Chițac, dar undeva, cumva, găsim fire fragile care răspund mai degrabă
curiozității noastre legate de: cum se construiește versul, Mihaelei? în ce fel
se desenează universul, Mihaelei? unde anume, cele două lumi se intersectează?

Poezia ”Ceruleul”
răspunde unora dintre întrebări:

”cer setos, înlăcrimat

stropi de cer încețoșat

cer pigment pulverizat

peste cerul deprimat.

cercul s-a cutremurat.

ochiul cerului turbat

în bulbuci s-a bulbucat.

ceruleul marmorat

în auz a explodat.

un havuz vag irizat,

audibilul căscat

după ploaie a iscat

ceruleul înviorat.”

Poezia
Mihaelei Chițac te impinge într-o lume a senzațiilor de tot felul, dar în care
vizualul predomină. Există în versurile acestei autoare multă culoare și o
dinamică puternică. Ca urmare a mișcării atât de vii, vezi și înțelegi altfel,
expresionismul picturilor sale.

Roxana
Păsculescu