Tezaurul românesc la Moscova, de Georgeta Filitti
15 Octombrie 2018, 09:26
Între sechelele primului război mondial, soarta tezaurului românesc rămâne una dintre cele mai dureroase din istoria noastră. După un început plin de speranțe,, cu trecerea armatei române dincolo de Carpați, pentru eliberarea Transilvaniei, a urmat dezastrul: retragerea precipitată și refugiul autorităților și a numeroși particulari în Moldova. Atunci, la sfârșitul anului 1916, s-a pus și problema adăpostirii tezaurului Băncii Naționale și a altor bunuri, ale unor instituții de stat (Academia, Pinacoteca, Muzeul de antichități) sau particulari. Locul ales a fost Moscova, capitala aliatului nostru din acea vreme. 1738 de casete cu monede de aur, în valoare de 314 milioane, la care se adăugau bijuteriile Reginei Maria, 7 milioane, au luat drumul Kremlinului. Un al doilea transport s-a efectuat în vara anului 1917: 24 de vagoane (3 ale Băncii Naționale, cu 1,594 miliarde de lei, bani efectivi, apoi titluri, efecte, depozite ș.a.) plus bunuri ale diferitelor instituții și ale particularilor. Toate au ajuns în Sala Armelor de la Kremlin. Cele 93,3 tone de aur echivalau 1,200 miliarde dolari la cursul anului 1990.
Banca Națională continua să funcționeze la Iași dar curând s-a aflat în imposibilitate de a mai tipări bani. Toate instalațiile le trimisese la Moscova. În decembrie 1917, colonelul canadian Joe Boyle, un devotat al familiei regale, a reușit să aducă înapoi cea mai mare parte din aceste instalații cu un tren cunoscut chiar drept ”trenul Boyle”.
Basarabia se trezea la viață națională și căuta din răsputeri să se opună bolșevismului. Cererea de ajutor adresată guvernului de la Iași, urmată de intervenția generalului Ernest Broșteanu, a pus capăt haosului provinciei provocat de bandele de revoluționari. A creat însă, în același timp, o stare de tensiune paroxistică cu Sovietul Comisarilor Poporului de la Petrograd. După ce încercarea de cuprindere a României și Basarabiei în ”teritoriul revoluției ruse” eșuase, la fel tentativa de capturare a familiei regale, bolșevicii l-au arestat pe diplomatul român la Petrograd, Constantin Diamandi. Protestul întregului corp diplomatic a dus la eliberarea sa. Dar relațiile diplomatice cu România au fost rupte iar tezaurul nostru a fost declarat ”intangibil pentru oligarhia română”. Puterea sovietică își asuma răspunderea de a-l păstra și ”a-l preda, cândva, în viitor, poporului român”.
Guvernul nostru a reacționat imediat încercând transferarea tezaurului în Statele Unite. Ambasadorul francez la Petrograd, a fost însărcinat cu protecție intereselor românești în Rusia. Așa, consulul general Pierre Guérin a preluat paza, din păcate iluzorie, a bunurilor românești. Rușii au pătruns în depozit, susținând că acolo se află și alte valori decât cele ale noastre. Au sustras astfel 8 lăzi ale BNR, cu 1,9 milioane de lei.
La Moscova se pripășiseră și câțiva români (foști prizonieri, dezertori), între care un oarecare Henegariu. În zilele tulburi de atunci acesta a întemeiat Organizația lucrătorilor și țăranilor români din Moscova care s-a declarat stăpâna tezaurului. Un Ardeleanu a fost numit comisar al poporului pentru Banca Națională. Doar intervenția colectivă a consulilor aliați a împiedicat acest rapt. Între timp, rușii au început, încet, încet, să se servească din tezaurul românesc. Dispoziții ale lui Lenin, scrisori de confirmare, valorificarea unor piese pe piața elvețiană stau mărturie despre acest jaf.
După 1920, tratativele ruso-române s-au rezumat la cedarea Basarabiei contra tezaurului. În 1921, un delegat sovietic la asemenea discuții mărturisea că în condițiile războiului civil din Rusia tezaurul fusese transportat la Nijni Novgorod, Saratov și Perm încât ”nu mai putea fi intact”.
În 1934 relațiile diplomatice au fost reluate. În anul următor rușii restituie 135 000 kg de documente istorice și rămășițele lui Dimitrie Cantemir.
În 1957 URSS a mai înapoiat Cloșca cu pui și 33 kg de aur (față de 93 de tone expatriate în 1917!), 35000 de medalii, 2500 obiecte de orfevrerie, icoane, 1350 de tablouri (între care 120 de Nicolae Grigorescu). Apoi conducerea sovietică a declarat subiectul închis, pe de o parte pentru că România făcuse în timpul primului război mondial comenzi de armament neachitate și pe de alta pentru că în războiul următor se aflase prădalnic pe teritoriul sovietic.
Chestiunea tezaurului românesc captiv la ruși e o ilustrare a constatării că forța învinge dreptul.
