TAKE IONESCU – UN MARE EUROPEAN, de Georgeta Filitti

Nicolae Iorga, om intransigent, cu judecata aspră și adeseori părtinitoare, susținea că deceniile de la cumpăna secolelor XIX-XX au dat, în România, cea mai valoroasă generație de personalități. Intre avocații străluciți și deopotrivă oameni politici prețuiți în Europa, un ploeștean, ridicat din lumea modestă dar activă a negustorimii, ocupă un loc de excepție. E vorba de Take Ionescu, născut în 1858 și mort la Roma în 1922.Trimis la studii în Occident, a învățat cu stăruință, și-a luat un doctorat în drept la Paris și a ajuns să stăpânească cele două limbi internaționale  ale vremii – franceza și engleza – în asemenea măsură că timp de 15 ani a fost corespondent pentru Balcani al prestigiosului ziar britanic The Times. Avea 21 de ani când a ținut prima conferință la Paris despre drepturile noastre asupra Dobrogei. S-a simțit atras irezistibil către politică; în 1884 e deputat și în 1891 pentru prima oară ministeriabil, într-un guvern Lascăr Catargiu. Dar colaborarea cu liberalii ori cu conservatorii i s-a părut imposibilă încât în 1908 își întemeiază propriul partid politic, conservator democrat.  Intră ca ministru de Interne în guvernul Titu Maiorescu și joasă un rol de prim ordin în timpul crizei balcanice din 1912-1913. Butoiul cu pulbere al Europei a făcut o primă explozie în acest timp datorită conflictului ireductibil între Imperiul otoman și statele creștine din Peninsulă. România urmărea evenimentele cu încordare căci în Macedonia funcționau 120 de școli primare, l liceu, 2 gimnazii, școli de comerț – toate subvenționate de la București. Ele slujeau o jumătate de milion de aromâni trăitori acolo. În plus, 50 000 de români trăiau în Serbia și alți 80 000 în Bulgaria.

Redeschiderea crizei orientale, prin atacarea Serbiei și a Greciei de Bulgaria a determinat România să intervină cu armata. Războaiele balcanice se încheiau astfel cu pacea de la București (din 1913) la făurirea căreia Take Ionescu avusese un rol de seamă. Tot în această vreme de intense frământări  naționale se consolidează relația de prietenie cu  ”marele cretan”, El. Venizelos. Pacea de la București nu potolise patimile și un conflict greco turc stătea gata să izbucnească. Take Ionescu a fost solicitat să arbitreze și vizita la Constantinopol, apoi la Atena a avut tocmai darul de a calma spiritele. Așa s-a încheiat acordul bilateral calificat de presa britanică drept ”miracolul Take Ionescu”. Grecii i-au rămas recunoscători, primindu-l cu manifestări de simpatie ieșite din comun: iluminații, recepții, toasturi, salve de tun, titlul de doctor honoris causa al Universității din Atena, cetățean de onoare al capitalei elene. La întoarcerea în țară a trecut prin capitala Turciei unde patriarhul l-a asemuit unui ”înger trimis din Cer” pentru salvarea creștinismului și a elenismului.

Dar Balcanii erau departe de a se fi liniștit. Austria voia cu orice preț să-și ia revanșa asupra Serbiei. Atentatul de la Sarajevo, din iulie 1914, când a fost ucis moștenitorul tronului austro-ungar, a oferit prilejul nimerit. Primul război mondial sta să înceapă. Ce avea să facă România în aceste împrejurări? Între oamenii politici ai timpului, Take Ionescu rămâne partizanul constant al alăturării țării noastre la Antantă, ca o garanție pentru alipirea Transilvaniei. I s-a spus chiar ”luptător al Antantei în Orient”. El s-a aflat printre cei 40 de români care au restituit, în mod ostentativ, decorațiile austro-ungare. La 15 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei; din nenorocire, după euforia trecerii Carpaților, a urmat înfrângerea și ocuparea unei părți a teritoriului de trupele Puterilor Centrale. Casa lui Take Ionescu de la București a făcut obiectul furiei teutone: au transformat-o în cocină de porci, după ce toate obiectele de preț au fost expediate la Berlin. Refugiat la Iași, Take Ionescu a continuat să pledeze vehement pentru rezistență, încrezător în victoria finală a Antantei. În iunie 1918, nemții au îngăduit plecarea în Occident a 90 de români cu ceea ce avea să se numească ”trenul Take Ionescu” . Ajuns la Paris, avocatul și omul politic desfășoară o campanie excepțională în favoarea României prin Consiliul național al unității românești. Pregătirea opiniei publice internaționale, forța argumentelor folosite a influențat, fără discuție, deciziile de mai apoi ale Congresului de pace. Primul ministru francez, Georges Clemenceau, cucerit și el de ținuta omului politic român, avea să-l considere ”un mare european”, titlu de care nu mulți români au avut parte.