Seton Watson și pledoaria sa pentru români, de Georgeta Filitti

O țară poate avea un trecut glorios, locuitori plini de virtuți, stabilitate politică și economică dar adevărata ieșire în lume o face prezentarea, cu alte cuvinte lobby-ul în favoarea calităților și aspirațiilor sale. E o realitate verificată de nenumărate ori. Și dacă România nu și-a propus niciodată să aibă un serviciu de propagandă omniprezent în Europa, cu emisari capabili, convingători, ci s-a mulțumit cu acțiuni – e adevărat, uneori extrem de reușite ad-hoc – s-au găsit numeroși străini să suplinească ceea ce ar fi trebuit să facă ai noștri. Unul din ei, am zice că a lucrat cu zelul noului convertit. Și aceasta pentru că venea dintr-o lume care îi cunoștea și îi prețuia mai mult pe ungurii din monarhie și rămăsese reticentă față de cealaltă numeroasă națiune a monarhiei – românii.

L-am numit pe scoțianul Robert Seton Watson (1879-1951). Ca și alți insulari bogați, el își permite să călătorească prin Europa, să învețe franceza, germana și italiana și mai apoi să studieze atent istoria unor state. Admirator necondiționat al instituției monarhice, el vedea în cea austro-ungară un model de succes. În plus, propaganda maghiară la Londra, operată stăruitor încă din vremea lui Kossuth, l-a transformat într-un fan al ungurilor. Ajuns la Viena, apoi la Budapesta, cu scrisori de recomandare, scoțianul stă de vorbă deopotrivă cu sași și români (între care Iuliu Maniu, Th. Păcățianu, V. Goldiș, Al. Vaida Voevod, Aurel Vlad). Își face repede o părere despre problema națională și înțelege că de fapt legea naționalităților era ignorată de națiunea dominantă (prin acces anevoios în Parlament, școlarizare obligatorie în limba maghiară, publicații cenzurate la tot pasul). În 1918 dezvăluie cele constatate în cartea Problema rasială în Ungaria. Vine în România și convorbirile cu Ionel Brătianu, N. Iorga, I.G. Duca sau Take Ionescu îi relevă odată în plus starea de tensiune existentă în această parte a continentului. În 1911 aduce la cunoștința opiniei publice o nouă fațetă a funcționării statului maghiar în lucrarea Corupție și reformă în Ungaria.

Pe măsură ce cunoștea mai bine realitățile din monarhie, Seton Watson se lăsa cucerit de ideea, împărtășită și de fruntașii politici transilvăneni, că arhiducele Fr. Ferdinand, moștenitorul tronului, prin reformele preconizate, era în măsură să creeze un echilibru în imperiu, să confere în mod egal drepturi tuturor naționalităților. Asasinarea acestuia, în iulie 1914, a pus capăt acestor speranțe. Scoțianul a înțeles că monarhia nu poate fi reformată ci doar desființată și concluzia a venit de la sine: ”România trebuie să-și aibă tot neamul la un loc”. Fără să ocupe o funcție oficială în Marea Britanie în timpul războiului, el a fost ascultat de oamenii politici referitor la situația din Balcani, ca un cunoscător temeinic al zonei. Recomandările lui au fost limpezi: România urma să primească Transilvania, Bucovina și Banatul, cu frontieră pe Tisa. Pe această temă se țes și articolele din publicația inițiată de el, The New Europe. Încă din primul număr se ocupă de Românii din Ungaria. Între timp, intră în Intelligence Bureau al Departamentului Informațiilor și colaborează în continuare sub pseudonimul Rubicon. Contrar multor occidentali, Seton Watson n-a văzut o trădare din partea României semnarea tratatului cu Puterile Centrale în 1918 ci o gură de aer în așteptarea victoriei Aliaților. Apoi, când a fost transferat la un departament de propagandă în țările dușmane, a știut la fel de vehement să apere cauza românilor din monarhie. S-a aflat printre întemeietorii Societății anglo-române care milita pentru drepturile românilor ardeleni. La Conferința de pace de la Paris, fără a avea un rol oficial, a pledat în foaia sa și deopotrivă în coloanele ziarului The Times pentru trasarea unor frontiere rezonabile în Banat între România și Serbia.

Interesul scoțianului pentru România a rămas constant. În 1934, ca profesor la universitatea din Londra, a scris o Istorie a românilor. În perioada interbelică ne-a vizitat țara de mai multe ori. A fost omagiat în parlamentul român; în 1923 a devenit membru de onoare al Academiei și cetățean de onoare al Clujului. Peste șase ani e proclamat doctor honoris causa al universității clujene.

Cei mai bine de 40 de ani puși în slujba deslușirii complicatului eșichier politic balcanic și al apărării obiective a cauzei românilor din monarhie îl fac pe Seton Watson un propagandist de excepție al idealului nostru național.