România sub stare de asediu, de Georgeta Filitti
11 Iulie 2018, 06:00
Încheierea tratatului umilitor cu Puterile Centrale a părut multora soluția pentru definirea situației României în vara anului 1918. Dar partea interesată, sub pretextul unor formalități administrative, refuza definitivarea, pretinzând totodată avantaje în plus. Pe moment, la 18 iulie, guvernul Al. Marghiloman ordonă stare de asediu pe întregul teritoriu al României. Decizia a nedumerit căci românii nu puteau determina atare măsură acolo unde ocupau nemții, iar pe de altă parte, în teritoriul așa zis ”liber” al Moldovei care putere militară și-ar fi spus cuvântul? Cea română? Cea germană? A fost una din numeroasele stângăcii guvernamentale care a permis dispoziții abuzive, luări de cuvânt necontrolate în Parlament, disculparea trădătorilor. Între timp, se conturau cererile intempestive ale nemților: darea în judecată a guvernului Ionel Brătianu, de care am mai vorbit, amnistie pentru colaboraționiști și împământenirea evreilor. Acest din urmă deziderat a stârnit uimire, apărând ca o pedeapsă iar nu ca o consecință a dezbaterilor din Adunarea țării.
Nici austriecii nu pierdeau vremea. Un mesager al împăratului lor venise să-i garanteze tronul Regelui Ferdinand în schimbul concesiunilor teritoriale și economice prevăzute în tratat. Take Ionescu, aflat în Franța, era discreditat vehement în Parlamentul de la Iași. Mai mult, prefectul ceruse ca portretul omului politic, odinioară ministru de Interne, să fie scos din primării. Era o răzbunare ieftină, dar amintea și de o practică de-a dreptul rizibilă: pe vremea rotativei guvernamentale, când liberalii se succedau conservatorilor și vice versa, multe primării aveau tablouri cu două fețe: pe una Ion Brătianu, tatăl premierului de azi, pe alta Lascăr Catargiu, fruntaș conservator. Ele erau spânzurate pe pereți, potrivit celui aflat la putere.
Dar starea de asediu îngăduia multe. Așa e momentul ascensiunii unor necunoscuți, ca acel ajutor de grefier la notariat, care ciupea zilnic ceva parale pentru urgentarea actelor. Devenise avocat, cu o diplomă ”adusă cine știe de unde”; acum era extrem de vocal în Parlament, cerând pedepsirea exemplară a liberalilor care târâseră țara în război. Și din nou ne vine în minte un proverb românesc: ”La vreme de furtună, gunoaiele se ridică în aer”.
Inițiativa parlamentară a unor asemenea persoane a îngăduit anularea sentințelor Curții Marțiale, în așa fel încât trădătorii, absolviți odată de vină de Mackensen, acum obțineau și certificat de bună purtare din partea autorităților române. Mai mult, ajung să fie răstălmăcite și gesturile demne: când un președinte de tribunal a refuzat să dea mâna cu un colaboraționist, și mai departe să se lupte în duel cu acesta, îl aștepta aplicarea noii legi de suspendare a inamovibilității în magistratură.
Se înțelege că pe acest fundal de nesocotire a legii ori croire a ei în beneficiul unor anumite persoane, nici dispozițiile de frânare a speculei nu mai erau ascultate. Așa se face că omul de pe stradă ajunge să plătească, în plină vară, cinci lei pe un pepene ”cât pumnul”, cum nota un bucureștean. Un costum bărbătesc de haine ajunsese 1 500 de lei, sumă cu care, în vremuri normale, omul se putea îmbrăca, timp de 15 ani, înnoindu-se an de an.
Situația României în miez de vară 1918 e cel mai elocvent descrisă în jurnalul Reginei Maria: ”Compromisul începe să meargă prea departe, toată povestea cu pacea a devenit o asemenea farsă, încât de abia o mai putem suporta… m-am întrebat cum o poate îndura orice om cu sânge în vine, dar în ultima vreme mi s-a spus să tac și să las situația așa cum e ea, ca să n-o înrăutățesc – ”dar aveam eu gândurile mele de gândit” – cum spun irlandezii… Toate sunt de-a dreptul dezgustătoare și tot mai rele de la o zi la alta. De fapt nici nu le-am putea răbda dacă n-ar fi convingerea că e o stare trecătoare. Așa zișii noștri români care le fac jocul germanilor sunt imposibil de suportat. Pur și simplu au uitat că sunt români și și-au vândut sufletul diavolului, sau germanilor, ceea ce în cazul nostru este exact același lucru”.