”Decisiva”, de Georgeta Filitti

Speranța este definită în dicționare ca sentimentul prin care vrem ca o dorință să devină realitate. Această stare de spirit stăpânea pe toată lumea în septembrie 1918; toți așteptau ”decisiva”, adică o bătălie care să desemneze învingătorul. Doar că lucrurile erau mai complicate. Pe frontul occidental luptele se purtau cu înverșunare și aliații câștigau constant teren. Dar și în Orient și în Balcani se întâmpla ceva. Erau momente de cumpănă care îi priveau și pe români. Turcii, aliații Puterilor Centrale, sunt înfrânți în Mesopotamia și Palestina. Orașul Damasc este cucerit de englezi la 30 septembrie. Ca un ecou, puținele trupe turcești aflate la noi, dispar din peisaj, după ce confiscaseră orice semn amintitor al izbânzilor noastre de la 1877.

Pe frontul de la Salonic, unde se bătuse pasul pe loc atâta vreme, gl. Sarrail e înlocuit cu Franchet dʹEsperay. Încă din vremea războiului zăbavnicul francez intrase în folclorul nostru: ”Sarrail, Sarrail, noi ne batem și tu stai!” Succesorul lui, energic și determinat, creează practic un front continuu de la Adriatică la Marea Egee, cu trupe franceze, engleze, italiene, sârbești și grecești.

Bulgarii sunt dislocați de ofensiva franco-sârbă și cer în grabă armistițiu. Spre a micșora efectele ”trădării bulgarilor”, germanii gândesc, în mare grabă, un plan de rezistență în Balcani, având centrul de greutate în România, țară aservită și mai ales principal furnizor de alimente și combustibili. Prin urmare, eram amenințați să devenim teatru de război, gata de confruntare cu puterile Antantei, aliatele noastre de la începutul ostilităților. La 25 septembrie cele patru state inamice iscălesc la Berlin un protocol prin care toată Dobrogea era dată bulgarilor. Dar peste patru zile, la 29 septembrie, aceasta capitula la Salonic. Atât a durat stăpânirea oficială a Bulgariei asupra provinciei noastre. Înlocuirea țarului Ferdinand cu principele Boris a însemnat și demobilizarea armatei, ceea ce echivala cu ieșirea din cursa războiului. Motivația? Evitarea declanșării unui război civil. Era o stare de spirit întâlnită și în Rusia țaristă pe cale de bolșevizare.

La sfârșitul lunii, kaizerul Wilhelm al II-lea trebuia să recunoască eșecul total în Balcani; harta locului se schimbă radical. Turcia e izolată, calea ferată care o leagă de Puterile Centrale trece prin Sofia, ocupată de francezi. Sârbii ocupă orașul Niș, iar austriecii sunt înfrânți pe toate fronturile italiene. Asemenea fapte nu aveau iz de victorie și atunci nemții se adresează prim ministrului român Alexandru Marghiloman cerându-i să dea de veste conaționalilor săi cât mai târziu adevărul. Din fericire, acesta era tot mai greu de ascuns. Așa românii află de întâlnirea de la Spa, între cancelarul german Max von Baden și un intermediar elvețian pentru demararea tratativelor cu SUA, ca mediatoare imediate ale păcii. Era limpede pentru toți că Germania se afla în pragul capitulării.

Pe acest fundal se iscă o situație complicată pentru România. Prin tratatul de pace cu Centralii, parte din Dobrogea (Cadrilaterul și sudul județului Constanța, până la Cobadin și Agigea, fusese dată Bulgariei). Restul forma teritoriu ocupat de germani, în primul rând pentru păstrarea coridorului spre portul Constanța. Acum, împărțirea Dobrogei însemna de fapt trupe străine și într-un sector și într-altul: în partea bulgărească, francezi, în partea românească, nemți. Eram îndemnați să le cerem foștilor aliați Dobrogea de sud, altfel ne-am fi putut considera trădați. Era o sugestie unde, din nou, temporizarea se dovedea a fi cea mai bună politică.

La sfârșitul lunii septembrie, situația era încurajatoare și plină de speranțe. Bulgaria demobilizase, eliberând astfel Serbia, Macedonia grecească și Macedonia sârbească, și se afla sub dominație franceză. Turcii încep tratative, de pe poziția învinșilor, cu Anglia. Chemările zgomotoase la pace generală ale Centralilor erau traduse corect de omul de pe stradă ca strigăte de înfrângere lamentabilă. La drept vorbind, ofensiva victorioasă a generalului Franchet dʹEsperay a însemnat din plin o ”decisivă” în Balcani, un moment fără întoarcere pe calea victoriei pentru puterile Antantei.