Basarabia, veșnica dispută - de Georgeta Filitti

Capitol de istorie românească cu reverberații în politica internațională de secole întregi, Basarabia a fost încorporată imperiului rusesc în 1812, în urma unui târg cu emisarii Imperiului Otoman. Cei doi Moruzi, Dimitrie și Panaiot, din bine cunoscuta familie fanariotă care domnise în țările române, au fost decapitați la Țarigrad. Provincia a rămas în hotarele rusești până în 1857 când, parțial, a revenit Moldovei. Din 1878 până în 1918 Basarabia s-a aflat, integral, prinsă între frontierele rusești. Stăpânirea țarului a însemnat o subtilă rusificare exprimată prin: funcții oferite boierilor și intelectualilor, o reformă agrară avantajoasă, desființarea școlilor în limba română, supravegherea bisericii și tipărirea cărților de cult doar în limba rusă. Apoi dislocarea masivă a moldovenilor spre alte provincii rusești, concomitent cu aducerea permanentă de coloniști rusofoni. Recensămintele măsluite n-au făcut decât să confirme, pentru Europa interesată, caracterul eminamente rusesc al Basarabiei. În 1912, la o populație de 2,5 milioane de locuitori, elementul moldovenesc reprezenta doar 48%.

E o lâncezire aparentă a provinciei, unde se aud doar câteva glasuri izolate (Vasile Stroescu, Paul Gore) ori se tipărește o foaie în limba română – dar cu caractere chirilice. În România deopotrivă răzbat întrebări retorice despre soarta Basarabiei. Eminescu amintește despre românii trăitori ”de la Nistru pânʹ la Tisa” și ”De la Mare la Hotin”. Dar o acțiune hotărâtă de o parte și alta a Prutului lipsește. Alierea la Antantă, la începutul primului război mondial, ceea ce presupunea cooperarea cu Rusia, a lăsat, natural, problema apartenenței Basarabiei deoparte.

Și totuși…

Operațiunile militare româno-ruse, contactele cu prizonierii români din armata austro-ungară trezesc, cu uimire și interes, cu fervoare și dor, conștiința basarabenilor. Factorul declanșator a fost revoluția rusă. Retorica fruntașilor ei era cuceritoare și privea, prioritar, dreptul fiecărui popor la autodeterminare, la autonomie națională. O stare de spirit asemănătoare se dezvolta în Finlanda, Estonia, Lituania, Letonia, Georgia, Armenia. Toți doreau autonomia, folosirea limbii naționale în școli, biserică, administrație, armată națională și separarea de Rusia. Caracteristică pentru Basarabia rămâne participarea masivă a oamenilor de rând; dintre ei se vor alege și căpetenii, nu totdeauna de mare rafinament politic, dar mânați de dorința de descătușare din chingile rusești. În martie 1917, în jurul ziarului Cuvânt moldovenesc, se coagulează Partidul Național Moldovenesc. Programul său prevedea autonomie națională (având conștiința romanității) și reforma agrară. Peste numai o lună, la Odessa, se adună peste 11 000 de soldați; ei cer autonomie și constituirea unui parlament provincial, un Sfat al Țării, pentru elaborarea legislației corespunzătoare noului statut spre care tindea Basarabia. Tot acolo influența bolșevică începe să se facă simțită: se formează Sovietul moldovenesc al ofițerilor și soldaților. Fenomenul ia amploare și organisme asemănătoare, așa numitele consilii naționale, apar la Tighina, Bolgrad, Sevastopol, Herson. În vara anului 1917, încercările parlamentului ucrainean – Rada - de a-și impune autoritatea asupra Basarabiei, grăbește fenomenul de închegare a unui organism conducător al provinciei. Congresul de la Chișinău, cu 500 de delegați, reprezentând 250 000 de bărbați din armata țarului, proclamă autonomia politică a țării. Se intonează Deșteaptă-te, române și Pe al nostru steag e scris unire. Dar noul Sfat al Țării avea de înfruntat, pe de o parte agresiunea bolșevică fățișă, pe de alta intervenția mereu reînnoită a Ucrainei de anexare a Basarabiei. Ion Inculeț și Daniel Ciugureanu au cerut să ia parte la negocierile de pace desfășurate în această lună februarie 1918, tocmai pentru precizarea statutului provinciei, întrucât Puterile Centrale avansaseră ideea unei compensații pentru Dobrogea și Carpați cu spațiul dintre Prut și Nistru. Dincolo de decizia în așteptare a dușmanilor, românii din Basarabia au decis ei înșiși; la 27 martie 1918, Sfatul Țării, cu 86 voturi pentru, 3 contra și 36 abțineri a hotărât unirea cu România.

Ce s-a întâmplat mai departe, vom vedea luna viitoare.