Afaceri, nu toate curate, de Georgeta Filitti

Războiul dinamizează energiile. Acum o sută de ani, ideea întregirii naționale i-a mobilizat pe românii de pretutindeni. Ardeleni, basarabeni, bucovineni vin în Vechiul Regat. Nicolae Iorga e neobosit în promovarea ideii unității noastre, cu Liga culturală, Universitatea de la Vălenii de Munte, care împlinea zece ani de la întemeiere, cursuri universitare și pagini mereu incitante în Neamul românesc. Voluntari din afara hotarelor, rezerviști, femei care activau la Crucea Roșie, ba și integrate în armată, ca Ecaterina Teodoroiu și desigur în primul rând armata însăși, într-un cuvânt întreaga suflare românească, se implică în efortul general spre izbândă.
Dar există și reversul medaliei. Profitori, colaboraționiști, spioni sunt și ei peste măsură de activi. Din nenorocire, situația unică în care s-a aflat atunci România, cu o parte a teritoriului ocupată de Centrali, alta liberă, apoi cu dublă guvernare, dacă se poate spune așa, la Iași – totul a îngăduit înflorirea speculei, apariția de la o zi la alta, a îmbogățiților de război.

E greu de spus cum au rezolvat atunci alte state, de pildă aliații noștri din Antantă. Se vor fi petrecut și la ei lucruri reprobabile, trădări, averi greu de justificat, pactizări ticăloase cu dușmanul. La noi a funcționat o schemă, pe cât de monotonă, pe atât de ineficientă. Cei de la putere îi demascau pe cei din opoziție, încercând să-i condamne. Când rolurile s-au schimbat, procedura a fost inversată. Doar că în cele din urmă nu s-a făcut curățenie, asanarea morală a întârziat și acest joc de ”a prinde hoțul”, dar ”dă, Doamne, să nu-l găsesc” pare o constantă în moravurile noastre.
Pânda la care stăteau atât liberalii din jurul lui Ionel Brătianu, cât și colaboratorii de expresie conservatoare ai lui Al. Marghiloman, face să ajungă la publicul larg, prin presa cenzurată, dezbaterile Adunării parlamentare și mai ales prin zvonuri, puzderie de lucruri infamante care vizau sute de oameni.

Astfel izbucnește, la începutul lunii august 1918, ”afacerea Gunther”, stârnită în Parlamentul de la Iași de un deputat independent care ceruse dosarul. La o societate petroliferă din București, funcționase ca director neamțul Gunther, cu cetățenie elvețiană. În ajunul războiului personajul se face brusc nevăzut și Poliția, intuind un posibil caz de spionaj, îi percheziționează casa. Raportul către un demnitar berlinez nu lasă nici o îndoială: Gunther plătise pentru propagandă în favoarea țării sale. Pe lista celor cumpărați, din nefericire destul de mulți, figura însuși Al. Marghiloman, cu ”aproape 2 milioane de franci”. Prim ministrul a negat vehement dar raportul Curții de Casație era devastator. Și atunci s-a optat pentru soluția tipic românească: s-a depus și s-a votat fulgerător în Parlament legea prin care se desființa inamovibilitatea membrilor Curții de Casație. În plus, majoritatea obedientă guvernului de colaborare a arătat cu degetul spre liberali: și ei luaseră bani de la ruși ca România să treacă de partea Antantei.

Pe bună dreptate omul de bun simț și-a pus întrebarea: de ce fapte întâmplate în timpul neutralității ies la iveală abia după patru ani? Unde au fost organele de control, unde a fost justiția? Răspunsul l-a oferit, binevoitor, cpt. Elckman, de la Siguranța generală germană. El deținea ceea ce s-a numit în batjocură ”lista caracterelor noastre”, adică dosare întregi, cu sute de scrisori, semnate în clar de ”profesori, medici, avocați” care își denunțau, acuzau sau calomniau semenii.

Liberalii erau și ei implicați în contracte profitabile de import și export, cumpărări de armament, concesionări fără licitație. Dar acum, în august 1918, e adus la cunoștința opiniei publice un fapt întâmplat cu doi ani în urmă. Atunci guvernul decisese ca mai multe cohorte de cercetași din București să plece, mai mult pe jos, în Moldova. S-a spus că majoritatea au murit pe drum. Alții, trimiși în Rusia, în număr de 500, s-au întors în sicrie. Ce era adevărat în această dezvăluire, făcută tot sub forma unei interpelări parlamentare? Fostul secretar general la Culte, Victor Cădere, a dezmințit faptele, a fost combătut violent și a demisionat. Alt demnitar, Gh. Adamescu s-a adresat publicului, cerând informații, în primul rând de la părinții cercetașilor. De fapt, la 13 și 15 nov. 1918 plecaseră 68 și respectiv 42 de copii spre Ploiești, însoțiți de profesorii Mugur și Murgoci. La triere, 23 au fost întorși în capitală. Restul au plecat cu trenul în Moldova. Să spunem că plecarea precipitată a cercetașilor a fost determinată de participarea lor ca franc tirori în luptele de la Jiu, urmată de decorarea binemeritată. Dacă ar fi rămas în zona dușmană, ar fi suferit rigorile aplicate combatanților maturi.

Ambele incidente au fost discutate pătimaș, s-au invocat rațiuni politice dar nu s-au limpezit vreodată.