Centenarul meu - Dan Grigoraș
27 August 2018, 06:14
Pentru mine Centenarul înseamnă totul, din ceea ce cunosc eu, pentru că eu sunt născut acum cincizeci de ani, începuturile Centenarului 1918 le cunosc din cărți, din ce-am învățat la școală, la liceu, la facultate ș.a.m d. Eu am fost pasionat de istorie, chiar am încercat să dau examen la istorie în 1987 la Iași. Si nu mai puțin filmele care s-au făcut în perioada comunistă, erau foarte multe filme, e-adevărat că informația era distorsionată, foarte mulți consultanți istorici la filme nu erau luați în seamă dar mai ales la filmele unui mare regizor Segiu Nicolaescu, așa că nu ne rămâne decât ceea ce spun istoricii, cărțile, documentarele și poate și spusele sau declarațiile celor care au supraviețuit, care să zic că au nouăzeci, optzeci de ani și care erau copii la începutul Centenarului, efectiv mă-nduioșează faptul că, acum am aflat o informație la știri, cum că fotograful care trebuia să vină să facă poze în 1918, la 1 decembrie, nu a putut veni și atunci a făcut cineva de-acolo cu ce-a putut și-acele poze au supraviețuit celor o sută de ani. Centenarul, practic, este sufletul românesc, prins în această picătură de o sută de ani.