VALENCIA - Catedrala Sfintei Maria

Catedrala Sfintei Maria din Valencia (ce încorporează mai multe stiluri
arhitectonice), a fost ridicată pe locul unui fost templu roman închinat Zeiţei Diana
(ce la rândul lui a devenit moschee în vremea maurilor). Începută în secolul al
XIII-lea, construcţia acestui templu gotic a continuat până în secolul al XVIII-lea.
Iniţial biserica a fost închinată
Mântuitorului pentru ca mai apoi El Cid să o dedice Fecioarei Maria. Regele
Jaime Cuceritorul a procedat şi el la fel, aducând în capela principală Icoana
Fecioarei pe care o purta mereu cu el. Astăzi, această icoana este bine
păstrată în sacristie.

* * *

Piatra de temelie a Catedralei din Valencia (în
stil gotic), a fost pusă de către Episcopul Adres de Albalat. Aceasta avea pe atunci
trei naosuri care se întindeau doar până la corul prezentei clădiri. Apoi,
Episcopul Vidal de Blanes a decis construcţia a ceea ce se numeşte Sala
canonică, iar mai târziu Jaime de Aragon a adăugat celebrul turn octogonal La
Miguelete (în anul 1418), din vârful căruia (după ce parcurgeţi cele 207 de
trepte) puteţi admira frumoasa panoramă a Valenciei.

Secolul al XV-lea aduce noi modificări acestui
templu gotic, fiindu-i adăugat Domul şi naosurile extinse până în spatele
corului, unind astfel clădirea cu turnul şi formând intrarea principală. Cât
despre Capela principală, aceasta a fost începută de către Arhiepiscopul Luis
Alfonso de los Cameros, în anul 1674,
fiind decorată cu marmura şi bronz într-un stil ornamental specific acelei
perioade. Şi asta nu este tot, fiindcă la începutul secolului al XVIII-lea, s-a
decis adăugarea unei faţade în stil baroc la intrarea principală. Apoi, o
lucrare de restaurare care a avut loc în acelaşi secol, a dus la rotunjirea
arcadelor ascuţite, schimbarea coloanelor gotice cu unele corintiene şi
redecorarea zidurilor. Din păcate însă, în timpul războiului din anul 1808,
frumoasa catapeteasma din argint a fost luată şi topită pentru a face monedele
necesare cu care să se poată acoperi o parte din costurile campaniei militare.

* * *

Referindu-ne la exteriorul Catedralei din Valencia, putem
spune că acesta este în cea mai mare partea sa creat în stilul gotic care se
îmbină cu cel baroc. La o privire mai atentă, se poate observa că arcadele din
jurul absidei (din partea nord - estică), amintesc de Colosseumul din Roma. Poarta Apostolilor, un portal sculptat de secol al XIV-lea care dă în
Plaza de la Virgen, este una dintre intrările Catedralei din Valencia.

Cât despre interior, este predominant
gotic şi conţine o mulţime de comori artistice şi religioase. Printre cele mai
notabile sunt două picturi ale lui Goya din Capela San Francesco.

* * *

Muzeul Catedralei din Valencia, deţine o colecţie
interesanta de picturi şi un chivot ce cântăreşte 2.300 de kilograme din aur,
argint şi bijuterii donate de cetăţenii oraşului. Acesta este purtat pe străzile
Valenciei în zilele de sărbătoare. Însă cea mai preţuită comoară a Catedralei
din Valencia este un potir cunoscut sub numele de „Santo Caliz”, despre care se
spune că ar fi Sfântul Graal. Chiar dacă este adevărat sau nu, povestea artefactului
este una uimitoare. Potirul extrem de vechi, a fost ascuns într-o mânăstire din
nordul Aragonului în vremuri de mult apuse şi a inspirat multe legende legate
de Sfântul Graal. El este protejat într-o raclă în catedrală, încă din anul
1437 şi poate fi văzut într-o capelă simplă din piatră, ceva mai întunecată,
din colţul catedralei.

„Santo Caliz” (ce a fost dat catedralei de către regele Alfonso V de Aragon în anul 1436) este compus din două părţi: o cupa veche din piatră ataşată unui suport de provenienţă medievală. Experţii au datat artefactul ca fiind făcut în secolul I en. şi au stabilit că cel mai probabil provine din Antioch sau Alexandria. Suportul medieval şi toartele sunt realizate din aur iar baza din alabastru, este decorată cu perle şi pietre preţioase. Ordinul aflat în posesia Potirului „Santo Caliz”, susţine că relicva este autentică, fiind chiar cupa din care Isus a băut la Cina cea de Taină. Vaticanul, nu este de acord cu această teorie (prin simplul motiv că este prea pretenţioasă pentru un om simplu şi în plus nu există o tradiţie a păstrării de relicve în iudaism), totuşi, atât Papa Ioan Paul al II lea cât şi Papa Benedict al XVII-lea au folosit potirul pentru slujbele pe care le-au susţinut în vizitele lor la Valencia.