Vacanță în FM, vineri 30 decembrie - Săli de bal celebre: Banqueting House din Londra, Moulin de la Galette din Paris, Palatul Hellbrunn din Salzburg
30 Decembrie 2022, 06:42
Banqueting House făcea parte dintr-un ansamblu regal, Palatul Whitehall, unul dintre cele mai somptuoase din Europa secolelor XVI –XVII. Palatul a ars din temelii, doar clădirea destinată recepțiilor regale, ceremoniilor și balurilor mascate (la modă pe atunci) a rămas în picioare. Banqueting House este astăzi o atracție turistică însemnată, toate privirile fiind atrase de plafonul pictat de Rubens.
Faimoasa Moulin de la Galette din cartierul parizian Montmartre a fost imortalizată, între alții, de Renoir, în celebra sa lucrare considerată o capodoperă a impresionismului: ”Bal du moulin de la Galette” (1876). Pe vremuri, în Montmartre erau mai multe mori de vânt, dintre care astăzi s-au păstrat doar două. Niciuna dintre ele nu se numește Galette, dar ambele au legătură cu spiritul decadent al petrecerilor pline de culoare din Montmartre.
Palatul Hellbrunn de lângă Salzburg, construit la începutul secolului al XVII-lea, are grădini buclucașe, realizate la comanda prințului-arhiepiscop Markus Sittikus. În timpul reuniunilor pe care le organiza, prințul-gazdă se amuza copios pe seama invitaților, care erau stropiți cu apă, prin surpindere. Grădinile au fost proiectate special pentru a asigura această distracție, fiind dotate cu un sistem hidraulic complex, funcțional și astăzi.
Realizator: Dana Pitrop