Vacanță în FM - Un traseu alb: Pueblos Blancos (Spania), Mont Blanc (Franța, Italia, Elveția) și Insula Albă (Noua Zeelandă)
23 Iunie 2022, 05:00
Rătăcim prin așa-numitele ”pueblos blancos” – satele albe din Andaluzia, care păstrează amprenta arhitecturii maure. Sunt cocoțate pe coline, ascunse în văi abrupte sau suspendate dramatic pe marginea uner versanți. Dincolo de faptul că albul strălucitor îi apără pe localnici de soarele orbitor și torid, varul este folosit și pentru proprietățile lui antiseptice și dezinfectante. Casele din Andaluzia s-au albit în Evul Mediu, când epidemiile de ciumă, holeră și febră galbenă s-au abătut asupra zonei.
Pornim apoi în Turul Mont Blanc – un traseu de drumeție de foarte lungă distanță, care înconjoară masivul, trecând prin prin cele trei țări la granița cărora se află: Franța, Italia și Elveția.
În final, vorbim despre Insula Albă – o destinație din Noua Zeelanadă la care acum accesul este interzis. A fost botezată de James Cook, care a văzut vapori albi învăluind peticul de pământ. Este un vulcan activ, care a erupt în decembrie 2019, bilanțul fiind tragic. De atunci, insula nu se mai vizitează, poate fi văzută doar din elicopter.
Realizator: Dana Pitrop