Vacanță în FM, luni 29 august - Case de vizitat în vacanță: La Pedrera, Hundertwasser, Casa care dansează
29 August 2022, 06:41
Călătorim în Europa pentru a admira trei clădiri cu arhitectură extravagantă. Prima destinație este Barcelona, orașul asupra căruia și-a pus amprenta Antoni Gaudí. Una dintre creațiile sala, Casa Mila, cunoscută drept La Pedrera, arată ca o stâncă ondulată, în care au fost cioplite ferestrele și balcoanele.
Ajungem și la Viena, unde arhitectul Hundertwasser (pseudonimul lui Friedrich Stowasser), inspirat de Gaudí, a imaginat o clădire care surprinde prin lipsa oricărei simetrii, prin culorile tari ale fațadei, prin liniile curbe. În plus, vegetația invadează terasele și acoperișul, întrucât Hundertwasser considera că o casă trebuie să fie un dialog al omului cu natura.
În final ne oprim în Praga, unde se află Casa care dansează. Alcătuită din două turnuri alăturate, unul drept și unul curbat, clădirea este o metaforă arhitecturală pentru tranziția de la regimul comunist la democraţie.
Realizator: Dana Pitrop