SPANIA

Spania. Pentru vechii greci, a reprezentat tărâmul unde creşteau merele de aur ale lui Hercule; pentru arabi, a fost întruchiparea Raiului pe pământ; pentru scriitorii americani George Orwell şi Ernest Hemingway a însemnat o arenă în care istoria oscila între fapte eroice şi tragedie, când toreadorii flirtau cu moartea pe parcursul unei după-amiezi.

* * *

În ciuda numărului mare de vizitatori, despre Spania încă se poate spune că a rămas o ţară misterioasă. Şi asta pentru că dacă stăm bine să ne gândim, cele mai cunoscute figuri spaniole din întreaga lume, sunt de fapt nişte personaje fictive: Don Juan, Don Quijote şi Carmen. La fel stă situaţia şi când vorbim despre fieste şi flamenco, care sunt pe cât de vii şi cunoscute, pe atât de bogate în semnificaţii. Dar despre flamenco, vom vorbi puţin mai încolo, după ce vom face mai întâi cunoştinţă Spania.

* * *

Situată în sud-vestul Europei, Spania (cunoscută şi ca Regatul Spaniei, datorită formei de conducere), ocupă cea mai mare parte a Peninsulei Iberice. Ziua sa naţională este 12 octombrie, reprezentând momentul în care Cristofor Columb a descoperit America, în anul 1492, fapt pentru care la această dată se marchează şi Ziua Hispanităţii.

Cât despre geografia Spaniei, ea este alcătuită din platouri înalte şi lanţuri muntoase, dar şi câmpii aluvionare ce se găsesc de-a lungul coastelor spaniole, vestite pentru splendoarea lor.

De la dealurile acoperite de drobiţă din Galicia, la căldura sufocantă a Sevillei, Spania este o ţară ce oferă celor ce s-au hotărât să o viziteze, nu doar frumuseţe ci şi multă diversitate… Teritoriul său poate fi asemuit cu un tărâm al iluziilor. În aerul proaspăt şi îmbietor, morile de vânt din regiunea Castilla – La Mancha, ce se profilează la orizont, îţi lasă impresia că pot fi atinse cu mâna.

Descrise de Miguel Cervantes în faimosul său roman „Don Quijote”, multe dintre aceste mori de vânt, au rezistat timpului şi au devenit astăzi printre cele mai admirate obiective turistice, cum ar fi de exemplu Morile de la Consuegra (12 la număr), ce datează din secolul XVI. Ele au fost construite de un Ordin religios catolic – Sfântul Ioan din Ierusalim – în apropierea Castelului Muela, din provincia Toledo.

În Spania însă, nu se găsesc doar mori de vânt, ţara fiind în egală măsură şi un ţinut al vinurilor şi al castelelor medievale.

* * *

Cu ceva timp în urmă, noţiunea supremă de bogăţie şi de bun gust se rezuma la expresia: „Are castel în Spania !”

Istoria turbulentă a regatului spaniol a dus la construirea a peste 2.500 de castele şi fortificaţii militare. Castele maure, spaniole, castele în munţi, castele în câmpie, castele pe malul mării…

Astăzi, cele mai multe dintre castele Spaniei au fost restaurate cu măiestrie de specialişti, oferind celor ce le trec pragul o parte din atmosfera romantică a trecutului. Castelul Loarre (cu silueta sa mistică), Tossa de Mar (aflat deasupra plajei care mărgineşte orăşelul pescăresc cu acelaşi nume), Alarcon (fortăreaţa arabă din provincia Cuenca, ce datează din secolul VIII), Castelul La Mota (cu arhitectura cea mai apropiată de curentul gotic) sau Alcazar (de pe stâncile aspre din apropierea Segoviei)… e foarte dificil să-l alegi pe cel mai frumos. Fapt pentru care, vă lăsăm dumneavoastră această misiune.

* * *

Dacă ar fi să privim din punct de vedere climateric, Spania se împarte în mai multe zone. Una dintre ele ar fi platoul central sau „meseta”, în inima căruia se găseşte capitala Madrid, ce găzduieşte Muzeul Prado şi opulentul Palat Regal.

O altă zonă este Andaluzia, sudul spaniol. Aceasta este însorita Spanie din legende şi din broşurile de călătorie, cu arhitectura sa maură şi cu pasiunea pentru flamenco. Alături de cele trei mari oraşe – Sevilla, Cordoba şi Granada – Andaluzia este presărată cu minunate sate albe. Un alt punct de atracţie al zonei este şi Coto Doñana, un refugiu pentru păsările migratoare.

Şi să nu uităm de Valencia (cu un peisaj de invidiat) şi de spectaculoasele ţărmuri numite Costa Dorada, Costa Brava, Costa Blanca şi Costa del Sol. Şi nici de Barcelona, capitala Cataloniei, unul dintre cele mai mari oraşe din apropierea Mediteranei şi unul dintre cele mai strălucite centre culturale ale Europei. Cu un picior în Franţa şi cu altul în Spania tradiţionalistă, Barcelona pare din mai multe puncte de vedere la fel de apropiată de Paris şi de Roma, cât şi de Madrid, fiind de mult timp liantul între Spania şi restul Europei Occidentale.

Dintre toate regiunile însă, nordul Spaniei rămâne cea mai variată parte a ţării, atât din punct de vedere geografic cât şi cultural. Navarra şi Aragonul oferă peisaje alpine de vis, biserici romantice şi minunate festivităţi, precum San Fermin şi El Pilar. Ţara Bascilor, cu dealurile sale luxuriante şi ţărmurile blânde, este paradisul gastronomic al Spaniei şi tărâmul unui popor cu ochii albaştri şi cu un trecut preistoric. Plajele întinse ale Cantabriei atrag turiştii înstăriţi din Madrid, în vreme ce Galicia rămâne oarecum ascunsă în spatele munţilor săi ceţoşi.

FLAMENCO

Dansul, se spune că este un mijloc artistic de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de mişcări ritmice, variate şi expresive ale corpului, executate în ritmul muzicii. Cu toţii am ascultat şi am fost vrăjiţi de ritmurile de flamenco. Aşa că ne vom apleca puţin asupra sa, aşa cum am promis la începutul emisiunii, pentru a înţelege ce reprezintă cu adevărat.

* * *

Ei bine, flamenco este o artă populară şi culturală ce a luat naştere în provincia spaniolă Andaluzia, care implică voce, dans şi sunet de chitară. Originile se pare că se pierd în secolul XVI. Însă o artă publică, flamenco a devenit abia în secolul XIX, când au apărut cafenele unde aveau loc adevărate spectacole de flamenco. În Sevilla primul local de acest gen s-a deschis în 1842.

Cine a avut cea mai mare influenţă asupra stilului flamenco ? Este greu de spus. La început, la fel ca şi în cazul tangoului argentinian, mişcările dansului au fost considerate vulgare, astfel că pentru o vreme flamenco a rămas doar o expresie a subculturii din suburbiile andaluze. Dansul e acompaniat cu bătăi din palme, tropăituri, de momente de virtuozitate la chitară şi pasaje vocale de mare emotivitate.

Costumele bărbaţilor aduc întrucâtva cu cele ale toreadorilor, cu pantaloni strâmţi şi cămăşi largi multicolore, iar rochiile fetelor sunt lungi, mulate, cu volane complicate şi crăpături adânci care dezvăluie picioarele şi permit mişcările mai complicate. Pantofii de flamenco sunt de asemenea speciali, permiţând loviturile energice şi zgomotoase care au premers stepul modern.

Ce altceva am mai putea spune despre flamenco ? Poate că dansul necesită o mare putere de expresie pentru a menţine o anume tensiune. Fiecare mişcare a corpului, mâinilor şi picioarelor, chiar şi privirea este importantă. Variaţia între secţiuni rapide şi lente acompaniată de bătăi din palme şi lovituri cu tocurile pantofilor, alcătuiesc adevăratul farmec al dansului. Cât despre cântec, acesta este acompaniat doar de o chitară şi are darul de a impresiona până la lacrimi.