Vacanță în FM - Pe urmele Afroditei: stânca zeiței din Cipru, Castelul Venus din Erice și situl arheologic Aphrodisias din Turcia
18 Iulie 2022, 06:09
Călătorim pe urmele zeiței iubirii și a frumuseții, pe care vechii grecii au numit-o Afrodita, iar romanii i-au spus Venus.
Pornim din Cipru, unde, potrivit mitologiei, Afrodita s-ar fi născut din valurile înspumate ale mării, în locul unde astăzi vedem o stâncă monumentală, aproape de țărm. Stânca apare în fotografiile de nuntă ale ciprioților sau ale celor care aleg să-și unească destinele pe Insula Afroditei, cum este supranumită insula Cipru.
Ajungem apoi în Sicilia, în orășelul Erice, cocoțat pe un promontoriu lângă portul Trapani și dominat de Castelul Venus. I se spune ”orașul iubirii”, pentru că mai toate civilizațiile care l-au ocupat de-a lungul istoriei au venerat-o pe zeița dragostei și a fertilității și au ridicat monumente în cinstea ei. Legenda spune că ar fi fost întemeiat de Eryx, fiul Afroditei, de unde și numele acestei așezări siciliene.
În final ne oprim în partea asiatică a Turciei, la Aphrodisias – un sit arheologic impresionant, mai puțin cunoscut decât Efes sau Pergam. Un loc sacru pentru vechii greci, dedicat Afroditei, pe care romanii l-au transformat într-o adevărată școală de sculptură în marmură.
Realizator: Dana Pitrop