MALTA
20 Ianuarie 2018, 13:50
Republica Malta (cu capitala La Valletta) este un stat insular (situat în Marea Mediterană), format din trei insule locuite (Malta, Gozo şi Comino) şi alte trei nelocuite (Comminotto, Filfla şi Sfântul Pavel), ce îmbină frumuseţea naturală cu mii de ani de istorie. O destinaţie unde se poate petrece o vacanţă ideală, turiştii găsind aici foarte multe oportunităţi pentru petrecerea timpului liber.
* * *
Nu se poate spune că există o anumită perioadă din an ideală pentru a ajunge în Malta. Fiecare anotimp îşi are farmecul său, iar în lunile martie şi iulie capitala La Valletta se transformă în gazda primitoare a unor evenimente culturale de tradiţie: Carnavalul (cu parade şi care de defilare), Festivalul de Jazz (din portul Grand Harbour), Festivalul de Artă (ce are loc pe străzile din centrul vechi al oraşului) şi Festivalul Internaţional al Artificiilor. Organizat de Ministerul Turismului, Festivalul Internaţional al Artificiilor coincide cu celebrarea aderării Maltei la Uniunea Europeană, eveniment ce a avut loc pe 1 mai 2004. Spectacolul de lumină şi culoare este realizat de către cei mai buni producători locali din domeniu, dar şi de câteva companii străine apreciate în focurile de artificii.
* * *
Cei ce aleg să-şi petreacă vacanţa în Malta, trebuie să mai ştie că odată ajunşi aici, cu siguranţă veţi fi fascinaţi nu doar de obiectivele ei turistice şi istorice, ci şi de bucătăria malteză. Este locul unde veţi avea ocazia să mâncaţi peşte gătit în foarte multe moduri, dar şi fructe de mare. Salatele cu creveţi şi platourile de stridii se regăsesc cel mai frecvent în meniurile malteze.
Un alt deliciu culinar care specific Maltei, este şi tocana de iepure. Se spune că aceasta este gătită după o reţetă ţinută în secret de către maltezi, care nu vor sub nici o formă să o facă cunoscută. Că este sau nu adevărat acest lucru, nu putem să vă confirmăm cu siguranţă, dar putem să vă asigurăm că pe lângă bucătăria tradiţională malteză, mai pot fi degustate şi destul de multe mâncăruri italieneşti, precum paste sau pizza.
* * *
Referitor la populaţia Maltei, trebuie să spunem că aceasta este aproape în întregime indigenă, un amestec de moşteniri italiene, arabe, britanice şi feniciene. Cartaginezii au ajuns şi ei în Malta, iar din anul 218 îen. insula a intrat sub stăpânire romană.
În anul 60, se spune că Apostolul Pavel a naufragiat aici şi a convertit localnicii la creştinism. Malta a rămas sub stăpânire bizantină până când arabii au preluat controlul, în 870. În anul 1091 aceştia au fost înfrânţi de normanzi, iar Malta a ajuns să fie condusă de un şir de lorzi feudali până la începutul secolului XVI, iar în 1530 a fost dăruită Cavalerilor de Malta.
Napoleon Bonaparte a preluat controlul asupra teritoriului în anul 1798, iar în 1800 i-au urmat britanicii, populaţia locală recunoscându-i drept suverani.
* * *
În 1964 Malta şi-a câştigat independenţa, în anul 1974 a devenit republică, iar din 2004 se află în Uniunea Europeană.
* * *
Cât despre Ordinul „Cavalerilor Ioaniţi”, „Cavalerilor de Malta” sau „Cavalerii ospitalieri”, a cărui denumire completă este „Ordinul Militar Suveran Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rhodos şi de Malta” – acesta este un ordin religios, fondat la Ierusalim în secolul XI, iniţial pentru a îngriji pelerinii bolnavi.
Recunoscut de Papă în anul 1113, ordinul a înfiinţat aziluri de-a lungul drumurilor spre Israel, dobândind treptat bogăţii şi pământuri şi ajungând să combine sarcina de îngrijire a bolnavilor cu acţiuni de război, transformându-se astfel într-o forţă militară importantă în timpul Cruciadelor.
După 1834 s-au stabilit la Roma, unde îşi au sediul şi în ziua de astăzi.