LIBAN - BEIRUT 

La fel ca oamenii, oraşele îşi au şi ele poveştile lor, care, dacă avem răbdare şi înţelepciune să le ascultăm, ne pot dezvălui lucruri cu totul aparte, faţă de simplele şabloane cunoscute. Aşa se întâmplă şi cu Beirut (capitala Libanului), unde odată ajunşi, vom descoperi că reprezintă ceva mai mult decât Elveţia sau Parisul Orientului Apropiat (aşa cum apare cel mai des catalogat).

* * *

Beirut este cel mai mare oraş şi totodată cel mai important port al Libanului, dar şi una dintre metropolele ce se pot mândri cu un trecut deosebit de bogat, care începe acum mai bine de 5000 de ani. Colonizat de către fenicieni, numele său derivă din Be’erot şi are referire directă la reţeaua subterană de apă, care încă este exploatată de către localnici. Cât despre prima menţionare într-un izvor scris, aceasta a fost făcută în tăbliţele de lut descoperite la Amarna (în cea mai mare parte a lor, nişte scrisori diplomatice).

Transformat mai apoi în colonie romană, Beirut apare în documentele istorice ca fiind locul unei cunoscute şcoli de drept (căreia i s-a dus vestea în lumea întreagă, timp de peste 300 de ani).

În anul 635 oraşul a fost cucerit de arabi, iar în secolele XII şi XIII aici au poposit Cavalerii cruciaţi. A urmat stăpânirea otomană, după care Beirut a devenit capitala noului stat Liban în 1920 (sub mandat francez) şi capitala Libanului independent în 1943.

În prezent, reconstrucţia sa (în urma Războiului Civil), constituie una dintre cele mai ambiţioase evoluţii urbane contemporane.

* * *

Cei ce au ajuns în Beirut, susţin că au găsit aici unul dintre locurile cele mai vibrante din lume, cu cei mai prietenoşi localnici.

Vizitarea oraşului, poate fi începută din partea centrală, o zonă comercială şi financiară modernă, cu clădiri de birouri şi hoteluri impunătoare, cu o gamă largă de magazine.

De asemenea, nu trebuie să rataţi nici obiectivele istorice, la care se ajunge foarte uşor din Piaţa Martirilor, aflată în apropiere de Turnul cu ceas şi Marele Serai (o clădire otomană, cu sute de camere, ce găzduieşte în prezent, birourile guvernamentale), de Moschea Mohammed Al-Amin sau Biserica maronită Sfântul Gheorghe.

De la biserică vă puteţi îndrepta spre Muzeul Sursok (un exemplu excelent de arhitectură libaneză, în care influenţele veneţiene se împletesc cu cele otomane). Clădirea a fost construită în secolul XIX, şi a devenit muzeu, în anul 1961. Colecţia sa, deţine peste 5000 de piese, cum ar fi pictură, sculptură, ceramică, sticlărie şi iconografie (datând din secolele XVIII, XIX şi XX). De asemenea, vizitatorul mai găseşte în sălile muzeului, lucrări de artă modernă, precum şi o colecţie permanentă de gravuri japoneze şi artă islamică.

Băile romane, Muzeul Naţional, Cartierul Allenby (ce a fost restaurat în conformitate cu stilul anilor 1920) ori Moscheea Al-Omari (una dintre cele mai vechi clădiri din oraş) sunt şi ele obiective deloc de neglijat odată ce aţi pătruns în capitala Libanului.

La fel am putea spune şi despre cele două formaţiuni de rocă imense ce stau de veghe, numite „Stânca Porumbeilor”, din largul coastelor, în cartierul rezidenţial Ar-rawşe, celebru pentru apartamentele de lux din zonă, dar şi pentru numeroasele restaurante şi cafenele. Şi să nu uităm de Promenada Beirutului (cu o lungime de peste 4 km), aflată în zona de litoral a oraşului. Aceasta este plină cu palmieri şi oferă vizitatorilor o vedere magnifică la Marea Mediterană şi culmile Muntelui Liban. Fapt pentru care este o destinaţie populară atât pentru pietoni cât şi pentru cei ce practică sport şi pentru biciclişti. Vânzătorii ambulanţi desigur nu lipsesc din peisaj, oferind o gamă largă de gustări şi băuturi locale.

* * *

Dar pentru a cunoaşte cu adevărat Beirutul, nu este suficient să-i vizitezi monumentele, ci mai ales să te laşi pătruns de atmosfera oraşului. Ceea ce înseamnă, să treci pragul unei cafenele, să-i cutreieri străzile şi să-ţi petreci ceva timp într-un bazar, ori să încerci să-i guşti din mâncărurile delicioase.

* * *

Mâncarea libaneză, a fost întotdeauna una dintre principalele atracţii pentru turişti. Reţetele tradiţionale libaneze (ce se bucură de reputaţie internaţională, pentru bogăţia de arome), sunt îndeosebi bazate pe grâu şi orez. O mare varietate de asezonări cu legume şi produse lactate, acompaniază cerealele, iar carnea joacă un rol destul de mic. Preţurile sunt potrivite, cât despre alegere, aceasta vă aparţine. Personal, v-aş recomanda să încercaţi cartofi fierţi cu nuci şi ceapă, vinete cu sos de rodii ori cu pastă de susan sau năut în ulei de măsline. La final, nu uitaţi să comandaţi o budincă de lapte (aromată cu apă de trandafiri) şi o cafea cu cardamom, care vă v-a încânta simţurile. Cardamomul are un parfum deosebit, fin şi puternic, dulce şi iute, ceva ce lasă pe limbă un gust de lămâie, camfor şi portocală.