Ascultă Radio România Cultural Live

LIBAN - BAALBEK

15 Octombrie 2017, 14:02

Se spune că fiecare ţară ce se află în Orientul Apropiat, posedă câte o comoară arheologică, sau altfel spus un oraş antic fabulos, peste care a trecut colbul istoriei, redescoperit şi inclus mai apoi în circuitul turistic. Siria deţine Palmyra, Iordania se laudă cu Petra iar Libanul se mândreşte cu Baalbek – unul dintre cele mai bogate şi mai interesante situri arheologice din lume, un obiectiv turistic aparte pe care dacă aveţi posibilitatea, merită să-l vizitaţi.

Şi încă o precizare, înainte de a porni la drum: aceia dintre dumneavoastră care îşi doresc să vadă anticul Baalbek, trebuie să ştie că în ciuda restaurării extinse din anii 1960 şi 1980 şi a conflictului armat de pe teritoriul libanez, autenticitatea generală a sitului a rămas intactă, datorită eforturilor organismelor naţionale şi internaţionale. Astfel, pentru a proteja vestigiile, Direcţia Generală de Antichităţi (DGA) a efectuat lucrări de consolidare şi restaurare a diverselor monumente, în special în interiorul sitului Qal'a ce cuprinde templele lui Jupiter şi Bacchus, precum şi la situl Boustan El Khan.

* * *

În Baalbek – oraşul de la porţile timpului, se poate ajunge din Beirut, străbătând şoseaua de aproximativ 80 – 90 km, cu autobuze speciale (gen maxi-taxi), ce vă vor lăsa la mică distanţă de ruinele aşezării.

Cu o structură incredibilă a arhitecturii romane, Baalbek este o vie mărturie a stilului arhitectonic romano-bizantin, aflat la apogeul său. Din anul 1984, UNESCO a luat în patrimoniul său întregul oraş, inclusiv zidurile vechi ridicate de arabi şi Moscheea Ras-Al-Ain.

O bună perioadă de vizitare a oraşului antic Baalbek, ar fi cea de la începutul lunii iulie până la sfârşitul lui august, când aşezarea revine la viaţă odată cu desfăşurarea unor serii de spectacole internaţionale de la care nu lipsesc vedetele de renume (printre participanţii din anii anteriori aflându-se de exemplu Sting şi Phil Collins).

* * *

Oraşul Baalbek (cunoscut în trecut drept Heliopolis în timpul dominaţiei romane) este capitala Provinciei Bekaa şi se află situat în valea cu acelaşi nume, la est de râul Litani. Cât despre istoria locului (dacă le dăm crezare specialiştilor), aceasta merge până la 5.000 de ani în urmă, aşezarea fiind una dintre cele mai vechi din lume. Fapt pentru care, iubitorii de istorie, artă şi civilizaţie antică vor găsi aici numeroase vestigii istorice care le vor satisface din plin pofta de informaţie.

Vreme de mai mulţi ani s-a crezut că cei care au pus bazele oraşului Baalbek, au fost fenicienii. Însă o serie de descoperiri făcute în urma cercetărilor arheologice, au demonstrat că aici există urme de locuire permanentă încă dinaintea venirii lor.

* * *

Considerat încă din cele mai vechi timpuri drept o minune a Lumii antice, Baalbek s-a transformat într-un loc de pelerinaj şi de închinăciune deosebit de important pentru credincioşii din întregul bazin mediteranean şi din Orientul Mijlociu, fiind recunoscut în cele din urmă drept unul dintre cele mai vizitate centre religioase din Imperiul roman.

Istoricii încă nu îşi pot explica în totalitate, de ce Baalbekului i-a fost acordată dintotdeauna o conotaţie religioasă atât de puternică. Iar la capitolul curiozităţi, putem trece printre altele, sincretismul religios regăsit în cadrul sitului. Un amalgam de culte religioase diferite, a fost prelungit datorită unei metamorfozări stilistice incredibile, iar fuziunea dintre toate aceste stiluri artistice: feniciene, greceşti, romane, creştine şi musulmane, au dus în cele din urmă la apariţia unui loc istoric, despre care nu am greşi dacă am afirma că este unic.

Ce anume a determinat însă atâtea civilizaţii să aleagă Baalbek drept locaţie a centrelor religioase ? Oare de ce lăcaşurile de cult au fost ridicate toate în acelaşi loc ? Ce ştim despre misterioşii constructori ai primelor altare ? Şi care a fost cauza care i-a determinat pe romani că realizeze cel mai mare templu din imperiul lor într-un loc atât de îndepărtat ? Acestea sunt doar câteva din întrebările care au aprins imaginaţia şi au creat adevărate dispute între istorici.

* * *

Ce se poate însă vizita odată ce aţi ajuns în Baalbek ? Ei bine, punctele de atracţie sunt numeroase. Imensele sale sanctuare ce au fost construite într-o perioadă de peste două secole, s-au impus peste timp nu doar prin  dimensiune ci şi prin frumuseţe. Un ochi avizat poate constata că din punct de vedere arhitectural, moştenirea feniciană a fost continuată şi în perioada romană.

Astfel, Acropola din Baalbek a fost realizată dintr-o serie de temple, construite de către romani pe ruinele celor dinainte, pentru a forma o piaţă compusă din 24 de monoliţi, dintre care cel mai mare, cântăreşte peste 800 de tone. Cu alte cuvinte, cei ce sosesc în Baalbek vor întâlni un amalgam de ruine feniciene, greceşti şi romane, care capătă o deosebită importanţă datorită arhitecturii sale.

* * *

Fiecare construcţie din Baalbek are ceva deosebit. Templul lui Jupiter este remarcabil pentru coloanele sale înalte de 20 de metri, care înconjoară „cella” (naos) şi pietrelor megalitice ce făceau parte din terasa templului.

Templul lui Bachus se impune şi el prin ornamentele cu reliefuri care prezintă copilăria zeului. Cât despre Templul Rotund sau Templul lui Venus acesta este oarecum diferit de celelalte, prin originalitatea construcţiei, rafinamentul şi armonia formelor. Se presupune că ar fi aparţinut lui Venus datorită ornamentelor în formă de scoici, porumbei şi alte motive decorative, asociate cultului zeităţii în cauză.

Şi să nu uităm să amintim de Odeon, aflat pe Boustan El Khan ori de Piatra Femeii însărcinate (estimată la 1000 de tone), considerată a fi cea mai mare piatră cioplită din lume. Referitor la aceasta din urmă, nu se ştie ce reprezintă. Poate un obelisc sau o coloană monolit.

* * *

În cadrul complexului arheologic din Baalbek, un alt loc ce nu trebuie ratat a fi văzut, mai ar fi şi „Marea Curte” (un complex de mai multe altare şi clădiri religioase), înconjurată de numeroase coloane de granit de culoare roz. Din păcate, războaiele, cutremurele sau decizia de a le muta locul, au făcut ca astăzi să supravieţuiască doar câteva dintre ele. Aici lucrăriile au început încă din timpul domniei lui Traian.

* * *

Baalbek, unul dintre cele mai bogate situri arheologice din lume, nu este însă doar o destinaţie de trecere, aici se poate şi rămâne câteva zile pentru a vă relaxa. Cu siguranţă nu veţi regreta. Trei hoteluri vă stau la dispoziţie, iar restaurantele din oraş vă vor surprinde plăcut cu preparate ce îmbină fericit bucătăria tradiţională libaneză cu spiritul Orientului, dar vine şi în sprijinul vieţii moderne. Astfel că pe stradă veţi fi surprinşi de numărul mare al comercianţilor de fast-food.

Două cărți de istorie și critică literară
Călătorii 01 Noiembrie 2024, 14:27

Două cărți de istorie și critică literară

Cătălin Badea-Gheracostea ne recomandă joi, 7 noiembrie, două cărți de istorie și critică literară care se ocupă, integral...

Două cărți de istorie și critică literară
Călătorie în jurul lumii Sâmbătă, 26 Octombrie, ora 19.00 Realizator Magdalena Tara
Călătorii 26 Octombrie 2024, 08:08

Călătorie în jurul lumii Sâmbătă, 26 Octombrie, ora 19.00 Realizator Magdalena Tara

Invitați speciali  E.S. Domnul Mohammed Khayat Ambasadorul Regatului Arabiei Saudite  E.S. Domnul Han Chunlin...

Călătorie în jurul lumii Sâmbătă, 26 Octombrie, ora 19.00 Realizator Magdalena Tara
Estremoz – orașul de marmură al Portugaliei
Călătorii 25 Octombrie 2024, 11:58

Estremoz – orașul de marmură al Portugaliei

Portugalia se numără printre marii furnizori de marmură la nivel mondial, cele mai multe cariere fiind situate în...

Estremoz – orașul de marmură al Portugaliei
Croazieră pe Canal du Midi
Călătorii 18 Octombrie 2024, 08:25

Croazieră pe Canal du Midi

Realizat în timpul domniei Regelui Soare, Canal du Midi a transformat un vis în realitate: conectarea...

Croazieră pe Canal du Midi
Călător de weekend: Statuia câinelui Fido din Toscana
Călătorii 04 Octombrie 2024, 09:17

Călător de weekend: Statuia câinelui Fido din Toscana

În Borgo San Lorenzo, un orășel liniștit de lângă Florența, se află statuia lui Fido , câinele care a...

Călător de weekend: Statuia câinelui Fido din Toscana
Broasca de Salamanca
Călătorii 27 Septembrie 2024, 09:12

Broasca de Salamanca

Fondată în 1218 de Regele Alfonso al IX-lea al Leonului, Universitatea din Salamanca este un monument reprezentativ al...

Broasca de Salamanca
ILUSTRATE DIN CUBA: Capitoliul din Havana 3
Călătorii 21 Septembrie 2024, 09:00

ILUSTRATE DIN CUBA: Capitoliul din Havana 3

  " Capitoliul este de o frumusețe incontestabilă, senină şi maiestuoasă, cu linii pure şi sever clasice, cu...

ILUSTRATE DIN CUBA: Capitoliul din Havana 3
Marktplatz – piața istorică din Leipzig
Călătorii 20 Septembrie 2024, 10:41

Marktplatz – piața istorică din Leipzig

Centrul istoric al celui mai mare oraș din landul Saxonia a fost martorul unei lungi tradiții comerciale. Încă din...

Marktplatz – piața istorică din Leipzig
Ascultă live

Ascultă live

22:00 - 23:25
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
23:05 - 00:00
Teatrul National Radiofonic
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
23:00 - 23:30
Français 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
23:00 - 00:00
CĂRUȚA 4X4
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
23:00 - 00:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru