JAPONIA: FUJI – MUNTELE SACRU AL JAPONEZILOR

O veche
zicătoare japoneză, susţine că „omul
înţelept trebuie să viziteze măcar o dată în viaţă muntele sacru Fuji”,
fapt pentru care, vă propun să „urcăm” împreună acest munte impunător, pentru
a-i admira peisajele, dar şi a-i cunoaşte o parte din poveste. În plus, Muntele
Fuji are şi o puternică încărcătură emanată de artele marţiale, fiindcă
pădurile de la baza sa au fost dintotdeauna, locuri preferate de antrenament
pentru generaţii întregi de samurai.

* * *

Fuji Yama
(muntele fără asemănare) sau Fuji San, este inclus în triada munţilor sacri ai
Japoniei, alături de munţii Tate şi Haku, având o poziţie privilegiată în
artele frumoase nipone, fiind menţionat într-o multitudine de poeme şi
povestiri. El se găseşte la o distanţă de aproximativ 100 de kilometri la vest
de Tokyo, pe teritoriul unui parc naţional, în Insula Honshu.

Muntele Fuji
este accesibil pe toate traseele marcate, cu menţiunea că trebuie să ţineţi
cont de faptul că exceptând lunile de vară, pe versanţii săi temperatura este
foarte scăzută. Drept pentru care, este important dacă v-aţi decis să-l
escaladaţi, să fiţi atenţi la hainele pe care le luaţi cu dumneavoastră.

* * *

Din Tokyo, cel
mai simplu puteţi ajunge la Muntele Fuji cu autobuzele speciale. Drumul durează
cu aproximaţie, cam două ore.

Odată aflaţi
la poalele muntelui, începeţi ascensiunea, care nu trebuie să vă îngrijoreze,
chiar dacă acesta măsoară peste 3.000 de metri înălţime. Japonezii sunt de părere
că drumul oferă o experienţă spirituală aparte, care te poate marca pe tot
restul vieţii. Cei ce au o condiţie sportivă bună şi sunt obişnuiţi cu
escaladările, pot parcurge traseul într-un interval de 2 – 3 ore. Însă
majoritatea celor ce aleg să escaladeze Muntele Fuji, fac drumul în 4 – 8 ore.

Pentru a nu întâmpina nici o problemă, cel mai indicat ar fi să vă încălţaţi cu o pereche de ghete solide şi să aveţi asupra dumneavoastră un echipament împotriva ploii şi neapărat ceva de purtat pe cap. Pantalonii lungi sunt obligatorii (inclusiv în cazurile femeilor), la fel şi o geacă sau un hanorac. Şi pentru a nu ignora sfaturile date, vă reamintim că anual, pe Muntele Fuji mor din cauza hipotermiei cam patru persoane.

Alte obiecte
ce v-ar putea fi folositoare, sunt lanterna (pentru cazul în care vă apucă
noapte pe drum), ochelarii de soare, câţiva saci de plastic (în care să puneţi
eventualul gunoi pe care îl faceţi servind masa) şi desigur apa (fiindcă o
ascensiune pe Fuji provoacă oricui o serioasă deshidratare).

* * *

De la poalele
Muntelui Fuji pornesc mai multe trasee: Shojiko, Yoshida, Suyama şi Murayama.
Însă cel mai popular este cel care pleacă de la Lacul Kawaguchi, aici existând
şi o mare parcare auto dar şi câteva cabane.

Considerat a
fi una dintre cele mai mari atracţii turistice din Japonia, muntele oferă celui
ce s-a decis să-l escaladeze o panoramă deosebită, fapt pentru care foarte
multe persoane aleg să înnopteze pe munte, în corturi, pentru a prinde aici
răsăritul şi apusul soarelui.

În vârful
vulcanului se află un crater imens, ce se impune atât prin diametru, cât şi
prin adâncime. Ultima sa erupţie, a avut loc în anul 1707, când se spune că
cerul, pe o distanţă de câţiva kilometri s-a acoperit de un nor întunecat de
praf. Evenimentul a durat 13 zile.

* * *

Pe versanţii
Vulcanului Fuji, turistul întâlneşte numeroase temple shintoiste. Religia
naţională a Japoniei, shintoismul (influenţată într-o oarecare măsură de
budism), este un amestec original de credinţe şi se caracterizează prin
venerarea naturii, a strămoşilor şi a spiritelor, nu are un întemeietor istoric
şi nici o teologie organizată.

Adepţii
shintoismului cred că întreaga omenire a fost creată de Tatăl Ceresc şi Mama
Pământ. Drept pentru care, toţi oamenii sunt fraţi şi surori. Aceasta înseamnă
că macrocosmosul este Dumnezeu, iar viaţa lui Dumnezeu este trecută de la
strămoşi la părinţi, la copii, adică la noi înşine, şi, mai departe, la copiii
şi copiii copiilor noştri. Viaţa fiecăruia dintre noi este o fărâmă din viaţa
eternă şi noi suntem parte a Eternităţii. Altfel spus, dacă îşi respectă copiii
părinţii, înseamnă că ei îşi respectă şi se roagă strămoşilor, pentru că fiinţa
umană – sunt de părere adepţii shintoismului – este parte a macrocosmosului, o
clipă a duratei eterne.

Shintoismul
mai crede de asemenea că Dumnezeu există în tot ceea ce se numeşte natură, fapt
pentru care are multe divinităţi. Fiecare munte are propria sa divinitate,
fiecare râu, fluviu, chiar şi aerul are divinitatea lui, la fel şi apa. Iar cea
mai importantă divinitate shintoistă este Zeiţa Amaterasu (Zeiţa Soarelui).

* * *

Originea
denumirii de Fuji, nu este pe deplin clarificată. Se pare că aceasta provine de
la numele zeiţei focului venerate de o populaţie, care a trăit pe aceste
meleaguri, înainte de colonizarea mongolă.

Până în anul 1868, legea şi obiceiurile japoneze interziceau femeilor să urce pe Vârful Fuji. La acea vreme, explicaţia unei asemenea decizii, consta în faptul că acolo unde locuiesc zeii, au acces doar bărbaţii. În realitate însă, această hotărâre a luat naştere nu numai pentru a evita ofensele împotriva sacrului, dar şi din grija pentru siguranţa doamnelor. Kimonoul şi sandalele purtate pe atunci de femei, nu erau deloc un echipament adecvat pentru o excursie atât de dificilă.

Coastele
Vulcanului Fuji sunt acoperite de o vegetaţie luxuriantă până la altitudinea de
2.000 de metri: pini, cedri, chiparoşi şi castani, iar la poalele sale
înfloresc trandafirii şi azaleele.

* * *

Şi încă un
amănunt: vârful maiestuos al Vulcanului Fuji, este de secole o sursă de
inspiraţie pentru pictori şi poeţi. Legenda ne spune că acesta a luat naştere
în decursul unei singure nopţi (în 286 î.e.n.), în acompaniamentul zgomotului infernal
făcut de stâncile care se crăpau şi de lava azvârlită la suprafaţă. Geologii
susţin însă că vechimea acestuia este cu mult mai mare şi că originile sale
datează din epoca glaciară. Cât despre cele mai cunoscute fotografii şi picturi
ale muntelui sfânt al japonezilor, ele îl înfăţişează cu vârful acoperit de
zăpadă, pe fundalul albastru al cerului. În realitate, o astfel de privelişte
se întâlneşte foarte rar: timp de zece luni pe an, piscul vulcanului este
învăluit într-o perdea deasă de ceaţă. Cea mai reuşită reprezentare artistică a
vulcanului o constituie seria de 36 de stampe colorate (ce-l au ca autor pe
Katsushika Hokusai), care înfăţişează Fuji în ipostaze diferite.