INDIA - KOLKATA (CALCUTTA)
03 Martie 2019, 14:01
Cunoscut şi drept oraşul palatelor, Calcutta şi-a schimbat denumirea, adoptându-l pe cel de Kolkata (de origine bengaleză). Capitală a Bengalului de Vest, este al doilea mare oraş al Indiei, îndeplinind în afară de funcţiile sale politice şi administrative un rol important pe scena culturii naţionale.
Istoria sa datează din anul 1686,
când britanicii au pus bazele în aceste locuri bazele primei fabrici şi a fost
construit un Fortul William.
* * *
La o primă vedere, Kolkata iese în
evidenţă prin contrastul dintre păturile sociale, prin aglomeraţia care animă
străzile întortocheate şi mai ales prin sărbătorile însoţite de procesiuni
publice fastuoase. Unii lingvişti sunt de părere că numele său s-ar traduce
prin „tărâmul Zeiţei Kali” (Marea Putere Cosmică a Energiei Timpului, ce
conferă Eliberarea Spirituală), în timp ce alţii îl corelează cu natura terenului
pe care a luat fiinţă.
Şi
chiar dacă nu este la fel de vechi precum New Delhi, oraşul Kolkata are ce
oferi celor care aleg să-l viziteze, fiind înainte de toate o aşezare cu un
farmec aparte, cu oameni plini de viaţă ce nu uită nici un moment să-şi cultive
spiritul. Astfel că nu trebuie să mire pe nimeni faptul, că multe evenimente
culturale au loc aici. Kolkata fiind anual, gazda unui impresionat număr de
târguri, concerte, festivaluri de teatru şi film.
* * *
Reputaţia vechii Calcutte, drept un oraş al intelectualităţii şi culturii este neegalată în tot sudul Asiei. Şi asta pentru că nu a fost doar oraşul primului laureat al Premiului Nobel al Indiei (Rabindranath Tagore – 1913), ci şi acela al primului câştigător al Premiului Oscar (Satyajit Ray – 1991). De altfel, pe parcursul secolului XX, aşezarea a dăruit lumii şi câţiva dintre cei mai importanţi pictori şi sculptori indieni, Jamini Roy şi Nadalal Bose.
Sundarban-Tiger
Templul-Dakshineshwar
Grădina Botanică din Kolkata este, la rândul ei, deosebit de
cunoscută. Deschisă în anul 1786, lasă impresia unui paradis natural, unde pot
fi admirate numeroase specii de cactuşi şi palmieri. Atracţia majoră, o
reprezintă însă Marele Banyan (sau Ficusul Bengali), cu o vârstă de peste 250
de ani.
* * *
Ajunşi în Kolkata, veţi mai găsi
şi una dintre cele mai mari şi mai populate rezervaţii de tigri din lume, Rezervaţia
Sundarbans Tiger. Aici locuiesc peste 300 de exemplare de tigri bengalezi
regali, ce pot fi văzuţi înotând în apă sau bucurându-se de umbra copacilor.
În rezervaţie convieţuiesc şi alte
animale, cum ar fi cerbul pătat, mangusta ori leopardul pisică, precum şi un
număr mare de reptile.
Şi să nu uităm să amintim de
frumuseţea peisajelor şi a monumentelor ridicate în Kolkata, fapt pentru care, nu
am greşi dacă am afirma că oraşul reprezintă mai mult decât o simplă destinaţie
de vacanţă, este o experienţă în sine ce merită trăită, indiferent de emoţii şi
prejudecăţi.
* * *
Oraşul Calcutta (în prezent
Kolkata), a fost ridicat în jurul Fortului William. Pe partea vestică se
găseşte plaja şi râul Hugli (un afluent al Gangelui), iar pe partea estică se
poate vedea imensul parc Maidan.
Şi dacă am pomenit de Fortul
William, trebuie să spunem că acesta este unul dintre cele mai căutate
obiective turistice ale aşezării, un loc încărcat de poveşti, vizitat atât de
localnici cât şi de turiştii pasionaţi de istorie.
Principala construcţie din Parcul Maidan este Memorialul Victoria, un edificiu din marmură albă, înălţat în memoria reginei Victoria Marii Britanii, în prima jumătate a secolului XX. Din punct de vedere arhitectural, Memorialul Victoria îmbină elementele tradiţionale locale cu cele europene, iar cei ce aleg să-i treacă pragul, vor fi întâmpinaţi de obiecte istorice din Bengal şi desigur de o frumoasă colecţie de suveniruri victoriene.
Memorialul Victoria
Muzeul
Fortul William
În apropiere de Memorialul Victoria, se află Spitalul
General, ce a rămas în istoria medicinii drept locul unde sir Ronald Ross a
identificat agentul microbian al malariei.
La sud de Maidan, veţi găsi Hipodromul (ridicat în anul
1819), iar la sud-est se întinde Drumul Catedralei, care porneşte de la
Rabindra Sadan (o sală de concerte denumită după numele scriitorului
Rabindranath Tagore).
* * *
Oraşul Kolkata este şi un important centru spiritual, dacă ar fi să ne luăm după numărul mare de al edificiilor sale religioase. Există aici biserici creştine, moschei, sinagogi şi desigur, temple hinduse. Dintre bisericile creştine amintim: Biserica Sfântul Ioan (a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1784, de către chiar guvernatorul Indiei de atunci), Biserica Sfântul Andrei, Biserica Armenească a Sfintei Fecioare (cea mai veche biserică creştină din oraş) şi Catedrala Sfântul Pavel.
Catedrala Sf Pavel
Templul Jain
Construită în secolul XIX,
Catedrala Sfântul Pavel din Kolkata (ce îmbină elemente de arhitectură hindusă
cu influenţe gotice), este prima biserică episcopală din Orient. Avariat de
cutremure de-a lungul timpului (care nu i-au permis să rămână în forma
iniţială), lăcaşul de cult de o dimensiune impresionantă, este decorat cu
frumoase sculpturi din lemn, alături de picturi ce reflectă momentele importante
din viaţa Sfântului Pavel.
* * *
Şi cum ne aflăm în India, la Kolkata, nu putem trece mai departe
fără a ne opri puţin şi asupra templelor hinduse, ce emană un aer plin de
mister şi de pace. Drept pentru care sfatul nostru este să vă faceţi timp pentru
a le trece pragul.
De exemplu, Templul Jain (o minune arhitecturală ce reuneşte de
fapt patru temple, dintre care cel mai impozant este dedicat lui Sri Sital
Nath), poate fi considerat unul dintre cele mai frumoase din India. Ce atrage
atenţia în mod special, sunt superbele decoraţiuni cu oglinzi, pietre colorate,
mozaicuri şi vitralii.
* * *
Un alt templu spectaculos al Kolkatei ar fi şi Templul
Dakshineswar Kali, situat pe braţul estic al râului Hoogly, ridicat în secolul
XIX. Construcţia este una spectaculoasă, fiind prevăzută cu o cupolă uriaşă
mărginită de alte nouă de dimensiuni mai mici. Templul închinat Zeiţei Kali,
găzduieşte şi 12 altare ale lui Shiva. Pe latura ce duce către râu, sunt
amenajate trepte speciale care sunt folosite de credincioşi pentru băile
ritualice.
* * *
Oraşul Kolkata este un important
centru cultural al Indiei, iar de această realitate îţi dai seama şi după
numeroasele sale muzee, cum ar fi de exemplu: Muzeul oraşului (din incinta
fostei primării din Calcutta, ce oferă vizitatorilor prilejul să descopere
moştenirea culturală şi istorică locală), Muzeul de Artă Modernă, Muzeul şi
Casa lui Rabindranath Tagore, Palatul de Marmură (un muzeu al opulenţei şi
eleganţei arhitecturale, unde pot fi admirate sculpturi din epoca victoriană,
cristale, picturi şi colecţii de porţelan), Muzeul Indian (cunoscut şi sub
denumirea de „Casa magiei”, cel mai mare muzeu din ţară) sau Casa Maicii
Tereza.
Nu puţini sunt turiştii aflaţi în
vacanţă în Kolkata, ce aleg să meargă în pelerinaj la mormântul Maicii Tereza
(ce a trăit o mare parte din viaţă printre orfanii, bolnavii şi săracii din
Calcutta). Considerat de credincioşi un loc sfânt, aici domneşte pacea şi peste
tot se zăresc măicuţe.
Camera Maicii Tereza (ce se
evidenţiază prin simplitate, doar câteva obiecte de mobilier şi unele obiecte
personale - un crucifix, o pereche de sandale şi o robă), păstrează încă vie
imaginea a celei ce a creat Misiunea Surorilor de Caritate, o organizaţie de
ajutorare a celor nevoiaşi.