ILUSTRATE DIN CUBA - Tumba Francesa

Înainte de orice (pentru a nu exista nici o confuzie de traducere), specificăm faptul că „Tumba Francesa” este o manifestare culturală muzicală şi coregrafică, ce are ca rezultat fuziunea între muzica din Africa occidentală şi dansurile tradiţionale franceze.

​* * *

 

Istoria „Tumbei Francesa” datează încă din vremea Revoluției haitiene, adică de pe la sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX, când mulţi colonişti francezi au fost obligaţi să emigreze împreună cu sclavii lor. Aceşti colonişti ce au emigrat s-au stabilit în special în provinciile Santiago de Cuba şi Guantanamo, transplantându-şi aici obiceiurile franco-haitiene. Mai mult de atât, sclavii lor au adoptat franceza şi nu spaniola ca limbă de comunicare, încercând prin modul de a vorbi, de a mânca şi de a socializa între ei îi, să îşi imite stăpânii de origine franceză.

Cât despre cuvântul „Tumba”, trebuie precizat că acesta provine din congoleză şi înseamnă petrecere sau sărbătoare în limba bantu. Astfel că primele festivităţi care au avut legătură directă cu „Tumba Francesa”, s-au desfăşurat pe plantaţiile de cafea, fiind strâns legate de cadrul în care sclavii îşi îndeplineau muncile legate de semănarea şi recoltarea cafelei. Mai târziu au apărut adunările sau „societăţile” şi li s-a dat numele de „Tumba Francesa”. Aceste „societăţi” s-au organizat într-un mod asemănător societăţii nobilimii franceze. Aveau un „rege“ sau preşedinte, un vice-preşedinte şi o regină sau preşedintă, care să se ocupe de femei. Cât despre muzica interpretată, aceasta poartă numele de „toque”.

​* * *

 

În „Tumba Francesa” se pot identifica patru tipuri diferite de „toque”. Primul, numit „Masón” - este format din opt perechi şi prezintă forme de dans european de salon ca menuetul şi contradansul. Urmează apoi „Yubá” - care poate fi executat de către una sau mai multe perechi, ce ţin cont de indicațiile unui maestru sau al unei maestre de ceremonii. Al treilea tip ar fi „Fronté” (sau „Frenté”) - în care iese în evidenţă felul cum se improvizează paşii în funcţie de interpretarea celor care bat tobele. Şi ultimul tip, „Cinta” – acesta se dansează doar în Santiago de Cuba. Dansul se execută în jurul unui trunchi unde atârnă panglici colorate, în cea ai mare parte roşii, albastre şi albe.

 

​* * *

 

Spectacolele încep de obicei cu un solo într-un  dialect spaniol sau francez interpretat de cântăreţul principal numit „composé”. Când el dă semnalul, instrumentul „catá”, un idiofon mare de lemn, porneşte cu un ritm frenetic căruia îi răspund trei tobe numite „tumba”. Dansatorii şi corul sunt reprezentaţi în principal de femei. Cântăreţii îşi sincronizează ritmul cu nişte instrumente idiofone de metal ce se cheamă „chachá” (care scot sunete prin scuturare). Spectacolele constau din serii de cântece şi dansuri care au o durată de 30 de minute şi se prelungesc de obicei până noaptea târziu.

Unul din elementele importante care caracterizează „Tumba Francesa” şi care îi dau un farmec deosebit, este îmbrăcămintea dansatorilor. Femeile poartă veşminte lungi, eşarfe colorate pe cap şi coliere, evantaie şi alte accesorii. Bărbaţii poartă cămăşi şi pantaloni albi. Iar maniera de a dansa şi eleganța vestimentară evocă ne duc cu gândul la aşa numitele dansuri de salon europene. Astăzi, acest tip de dans, cântec şi percuţie cunoscut sub numele de „Tumba Francesa”, care a sfidat timpul şi adversităţile, îşi manifestă încă prezența în cadrul mai multor societăţi ce poartă nume diverse, cum ar fi de exemplu: „La Pompadour” sau „Santa Catalina de Riccis” din Guantanamo, „La Bejuco” din Sagua de Tanamo (provincia Holguin) sau „La Caridad de Oriente” din Santiago de Cuba. Acesta din urmă - „La Caridad de Oriente” din Santiago de Cuba - , una dintre cele mai vechi şi mai importante expresii muzicale şi coregrafice ale culturii cubaneze a primit în anul 2000 Premiul Naţional al Culturii Comunitare iar în noiembrie 2003, UNESCO a declarat-o „Capodoperă a patrimoniului oral şi imaterial al umanităţii”.

 

Realizat de Esther Reyes Corría - RADIO TAÍNO

(traducere – Diana-Maria Şincai)