ILUSTRATE DIN CUBA - Piaţa Revoluţiei din Havana
16 Iunie 2018, 14:00
Piaţa Revoluţiei (Plaza de la Revolución) este un loc aparte,
cu o valoare istorică unică, deoarece a fost scena multora dintre cele mai
importante fapte şi evenimente ale Revoluției Cubaneze. Este o piaţă publică, una dintre cele mai
mari din lume, având 72 de mii de metri pătraţi.
* * *
Piaţa Revoluţiei a fost
creată pe vremea preşedintelui
Fulgencio Batista şi iniţial s-a numit Piaţa Civică. La începutul anilor '40 ai
secolului trecut a fost organizat un concurs internaţional pentru înălţarea
unui monument închinat lui José Martí, în această zonă. În 1943 a fost emisă
hotărârea corespunzătoare, dar au trecut mai mulţi ani până să se vorbească din
nou despre concurs şi despre rezultatele sale.
* * *
În 1952, în ajunul centenarului naşterii lui José Martí, o comisie guvernamentală a respins proiectul câştigătorului acestui concurs şi a decis în favoarea celui care ocupase locul al treilea. S-a susţinut printre altele, că structura sa verticală era mai potrivită, dar faptul a stârnit comentarii pline de neîncredere şi o polemică ascuţită la nivel naţional, deoarece unul dintre autorii proiectului favorizat era nimeni altul decât ministrul lucrărilor publice care, în plus era şi coordonator al lucrărilor din piaţă.
În cele din urmă, schiţa aleasă pentru realizarea noului
monument din Piaţa Revoluţiei, a fost cea a sculptorului Juan José Sicre şi a arhitectului
Aquiles Maza. Guvernanţii de atunci, pentru a nu folosi bani de la stat, au
invocat numele lui José Martí şi au strâns printr-o colectă publică fondurile
necesare pentru construirea monumentului închinat acestui apostol al independenţei Cubei. Mulţumită
generozităţii populare şi admiraţiei cubanezilor pentru Martí, s-a putut trece
la înfăptuirea lucrării, care a fost finalizată după ce a triumfat Revoluţia
din Cuba, în anul 1959.
* * *
Monumentul închinat lui José Martí este cel mai mare care
a fost ridicat pe teritoriul Cubei şi constituie cel mai înalt punct din
Havana. Atinge o înălţime de 141,9 metri deasupra nivelului mării. Turnul a
fost proiectat de o echipă de arhitecţi condusă de Enrique Luis Varela şi este
acoperit cu marmură gri, cubaneză, adusă din carierele din Insula Tineretului.
Acest turn formează o stea cu cinci colţuri. În faţa monumentului se află
statuia lui Martí, realizată în marmură albă, cu o înălţime de 18 metri.
* * *
Statuia lui José Martí din Piaţa Revoluţiei, a
fost sculptată „in situ”, de José Sicre, şi este
înconjurată de şase coloane, reprezentând cele şase provincii care existau în
Cuba, înainte de împărţirea politico-administrativă de astăzi.
* * *
În zona de la baza monumentui se află Memorialul José
Martí, unde se pot citi 79 citate din gândirea acestuia, gravate cu litere
aurii şi distribuite în cele cinci încăperi care există acolo. Pe podea, sunt
reflectate distanţele care despart monumentul de capitalele a 43 de ţări precum
şi de 8 locuri de pe teritoriul Cubei. Două dintre încăperi găzduiesc o expoziție permanentă dedicată Eroului Naţional, cu
obiecte semnificative din viața sa și alte amintiri preţioase, cum ar fi gravuri, desene,
iconografie, primele ediții ale operelor sale şi multe altele. De la ultimul etaj etaj
se poate admira o vedere panoramică a oraşului, de 360 de grade.
* * *
Piaţa Revoluţiei José Martí este actualul centru politic
administrativ al ţării, unde se află sediul Comitetului Central al Partidului
Comunist din Cuba. Este un loc în care turismul internațional îşi manifestă tot mai mult prezență, deoarece aici se pot admira şi diferitele
lucrări de arhitectură care se află în vecinătatea monumentului, cum ar fi
Teatrul Naţional, Palatul Revoluţiei şi Biblioteca Naţională José Martí.
* * *
Din 1961, de peste cincizeci de ani, Piaţa Revoluţiei
José Martí este un loc deosebit pentru toţi cubanezii care de-a lungul anilor au
ajuns în locul acesta purtând steaguri multicolore şi cântând împreună cântece
patriotice.
Piaţa Revoluţiei a fost scena multora dintre cele mai
importante fapte şi evenimente ale istoriei cubaneze. Aici, au avut loc ceremonii
de închidere ale congreselor Partidului, au fost organizate acte de
solidaritate cu popoare ale lumii, evenimente internaţionale, parade
muncitoreşti, militare şi studenţeşti, concerte pentru pace, reuniuni solemne şi
de comemorare, fapt pentru care Piaţa a devenit simbolul procesului revoluţionar
din ţară.
*
* *
Şi încă ceva… Piaţa Revoluţiei a fost înnobilată de
imaginile lui Ernesto Che Guevara şi Camilo Cienfuegos. Aşa că dacă ajungeţi vreodată
la Havana, să vizitaţi locul acesta, care o să vă facă să simţiţi savoarea
istoriei şi culturii cubaneze.
Realizat de Esther Reyes Corría - RADIO TAÍNO
(traducere – Diana-Maria Şincai)