ILUSTRATE DIN CUBA - Parcul Baconao
25 Noiembrie 2023, 05:58
Santiago de Cuba este un oraş care are un număr nesfârşit de locuri frumoase, unele dintre ele fiind aproape ascunse de măreţia munţilor. Multe dintre acestea sunt destul de greu accesibile, fiind îndepărtate, dar merită efortul fiindcă odată ajunşi acolo, vă asigurăm că o să vă puteţi bucura pe deplin de magia naturii. Un astfel de loc este Parcul Baconao cu uimitoarele sale atracţii. Două dintre acestea sunt impunătoarele sculpturi în aer liber din Prado de las Esculturas şi Valle de la Prehistoria (Valea Preistoriei) din Cuba.
* * *
La aproape 20 de kilometri de oraşul Santiago de Cuba, una dintre cele mai vizitate destinaţii, apreciate de turiştii cubanezi şi străini este Parcul Naţional Baconao, care a fost declarat Rezervaţie Mondială a Biosferei de către UNESCO în anul 1987. Loc de mare interes botanic, peisagistic, cultural şi turistic, parcul acoperă o regiune întinsă de munte şi litoral, având o suprafaţă totală de 84.600 de hectare. Găsim aici o mare varietate de atracţii, precum şi refugii ale faunei sălbatice şi plantaţii de cafea. Această zonă era locuită de aborigeni în perioada anterioară descoperirii Americii de către Cristofor Columb, iar numele i-a fost dat de una din legendele sale.
* * *
Se povesteşte că în acele vremuri îndepărtate, pe meleagurile acestea trăia un băiat cunoscut pentru priceperea cu care înota şi pescuia. Pe lângă aceasta, era şi un pasionat jucător de „batos”, un joc indigen asemănător baseball-ului din zilele noastre. Legenda ne mai spune că un copac magic numit Bacona l-a învăţat pe copil să cânte folosind ca instrument cochiliile de melc din lagună. Micul indigen obişnuia să stea la umbra copacului Bacona făcând să răsune muzică din cochilie. Toată lumea din sat era fascinată de muzica interpretată de băiat. Crezând că harul de a cânta dintr-o cochilie de melc i-au fost dăruit de copac, ei au început să-l numească pe acesta Baconao. Într-o zi, băiatul a ieşit să îşi facă plimbările obişnuite prin împrejurimi şi nu s-a mai aflat niciodată nimic despre el. Cu vremea, muzica lui a început să se audă în pădure, iar sătenii au crezut că magia copilului a rămas păstrată în copaci şi, odată cu trecerea timpului, au ajuns să denumească zona Baconao.
* * *
Laguna în care micul indian îşi căuta cochiliile de melc pentru a cânta este doar una dintre numeroasele atracţii ale Parcului Baconao. Odată ajunşi aici, puteţi să petreceţi o zi liniştită pe plajele sale sau să treceţi pragul Expoziţiei Mesoamericane pentru a afla mai multe despre arta indigenă. De asemenea, puteţi vizita Acvariului şi observa în propriul lor habitat unele specimene marine obişnuite în zona Caraibelor. Tot aici pot fi urmărite, printre altele, spectacolele cu delfini, ceva ce îi încântă pe cei mici şi pe cei mari deopotrivă.
* * *
În anul 1988, o serie de artişti plastici au decis să împodobească o zonă a Parcului Baconao cunoscută pentru mulţimea de bolovani din teren, şi spunem „să împodobească” pentru că locul avea deja o frumuseţe a sa, care te îndemna să-l priveşti. Iar odată cu amplasarea sculpturilor, el a devenit şi mai plăcut, prilej de bucurie şi divertisment în mijlocul unei naturi luxuriante. Este vorba despre expoziţia în aer liber Prado de las Esculturas. Această colecţie de artă ambientală este una dintre cele mai importante din America Latină şi din Caraibe, o galerie magică sub cerul liber având 20 de sculpturi monumentale realizate de artişti renumiţi din diferite părţi ale lumii, ca Franţa, Japonia, Suedia, Columbia, Mexic, Germania şi, bineînţeles, Cuba. Sculpturile sunt răspândite pe 40 de hectare pline de pietre mari şi pentru realizarea lor s-au folosit diverse materiale, cum ar fi metalul, betonul, lemnul, piatra şi cărămida.
Dar această originală enclavă artistică, pe care astăzi o vedem în toată amploarea şi care ne oferă atâta încântare, a trecut şi prin momente grele. Din fericire, acum şi-a recăpătat întreaga splendoare, după mai mulţi ani în care atât locul, cât şi piesele au avut de suferit, acestea fiind grav deteriorate de uraganul Sandy în octombrie 2012. Mai târziu, instituţiile însărcinate cu restaurarea şi-au propus să salveze această comoară a culturii cubaneze şi universale. Primul pas făcut pentru a salva operele de artă din Prado de las Esculturas a fost acela de a pătrunde în locurile împânzite de „marabu”, nişte arbuşti cu ramuri spinoase care formează desişuri şi ating peste 4-5 metri înălţime. Al doilea pas a constat în consolidarea structurii pieselor cu ajutorul sudurii, aplicarea de convertoare de rugină şi agenţi anticorozivi, iar ulterior s-au folosit vopsele conform planurilor originale. La conservarea fiecărui exponat au lucrat numeroşi specialişti, experţi în restaurare. Astfel, graţie acestei ample acţiuni, au fost salvate piese considerate pierdute, cum ar fi Nubes en el espacio (Nori în spaţiu), a cubanezului Francisco Hernandez, şi au fost reconstruite altele, cum ar fi Circulo magico (Cerc magic), al artistei mexicane Helen Escovedo.
* * *
În Parcul Baconao, colecţia în aer liber Prado de las Esculturas nu este singurul loc uimitor ce poate fi vizitat. Există şi Valea Preistoriei (Valle de la Prehistoria) din Cuba, un centru recreativ și turistic dedicat ştiinţei paleontologiei din această ţară. Un parc tematic plin de sculpturi în mărime naturală ale unor animale dispărute, împărțite pe epoci geologice.
Valea Preistoriei din Parcul Baconao a fost inaugurată în anul 1989. Ea constă într-o expoziție în aer liber de aproape 200 de sculpturi realizate din ferociment. Sculpturile recreează specii care au populat pământul în diferite perioade geologice. Dacă sunteţi atenţi, puteţi vedea încă de la începutul traseului specimene care corespund paleozoicului, mezozoicului şi cenozoicului în perioada terţiară şi cuaternară. Aşa că, dacă vreţi să faceţi o călătorie în timp, acum este momentul. Daţi frâu liber imaginaţiei, priviţi în jurul dumneavoastră şi începeţi să interacţionaţi în mod amical, din fericire, cu dinozauri, mamuţi, vertebrate zburătoare, tigri cu dinţi-sabie, cai sălbatici, oameni de Neanderthal şi multe altele. Fără îndoială, aceasta este una dintre principalele atracţii din Parcul Baconao.
* * *
Parcul Baconao este plin de surprize, iar acest fapt îl puteţi descoperi doar dacă ajungeţi să-l vizitaţi. Şi vă mai spunem ceva. În vale există o sculptură uriaşă cu totul deosebită, care pare să îl întâmpine pe vizitator: imaginea omului de Cro-Magnon, având o înălţime de 12 metri. Cu o figură foarte serioasă, ţine în mână un topor de piatră. Este cea mai înaltă sculptură dintre toate. Acesta nu este însă singura reprezentare umană din parc, strămoșii noştri se găsesc şi ei acolo, la ultima oprire din Valea Preistoriei, alături de tigri cu dinţi-sabie şi mamuţi, pe care îi vânează în scenele reprezentate foarte aproape de locul în care o familie are grijă de preţiosul foc. Ce părere aveţi?
* * *
În speranţa că v-am stârnit curiozitatea şi că într-o bună zi, atunci când veţi ajunge în Cuba, vă veţi decide să vizitaţi Parcul Baconao din Santiago de Cuba, nu ne mai rămâne de spus decât că atracţiile despre care v-am vorbit nu sunt singurele. Mai există şi altele, cum ar fi de exemplu o plimbare cu barca pe frumoasa Lagună Baconao.
Realizat de Esther Reyes Corría - RADIO TAÍNO
(traducere – Diana-Maria Şincai)