ILUSTRATE DIN CUBA - El Templete
05 Mai 2019, 14:00
Havana este cea de-a şaptea aşezare întemeiată în Cuba de către cuceritorii spanioli, la începutul secolului al XVI-lea. Oraşul, denumit iniţial San Cristobal de La Habana, fiind fondat în ziua de 16 noiembrie 1519, primul său consiliu având loc sub un arbore de capoc („Ceiba”, în limba spaniolă), asemănător cu cel din apropierea monumentului care poartă numele de El Templete.
*
* *
Havana, declarat oraş-minune al lumii moderne, desfăşoară deja o intensă agendă culturală organizată pentru a
sărbători în acest an cei 500 de ani de la întemeierea sa. Rămânând fideli
istoriei, cubanezii aşteaptă ajunul zilei de 16 noiembrie, când are loc
obiceiul de a ocoli de trei ori arborele de capoc plantatîn apropierea
monumentului El Templete (în traducere „templu mic”).
*
* *
El Templete este una dintre acele
clădiri încărcate de istorie care, atunci când le privești, îţi dau impresia că timpul s-a oprit în
loc, iar imaginaţia îşi
ia zborul spre trecut, lăsând în urmă actualul oraş zgomotos şi modern şi
evocându-l pe cel cunoscut odinioară ca Villa de San Cristóbal de la Habana.
*
* *
El Templete este situat în Plaza de
Armas (Piaţa Armelor), vizavi de vechiul palat al guvernatorilor (Palacio de
los Capitanes Generales), în locul unde, la umbra unul arbore de capoc, s-a
oficiat prima liturghie şi s-a ţinut primul consiliu al oraşului, în noiembrie
1519. Din acest motiv, în fiecare an, în ajunul zilei de 16 noiembrie, dată
care marchează întemeierea Havanei, El Templete devine loc de pelerinaj. El a
fost inaugurat la data de 19 martie 1828. El a fost construit la propunerea lui
Don Francisco Dionisio Vives y Planes, guvernator şi căpitan general al
Cubei, pe baza proiectului colonelului
Antonio María de la Torre y Cárdenas şi sub conducerea edilului Francisco
Rodríguez y Cabrera. Pe placa ce evocă momentul inaugurării stă scris: „În timpul domniei regelui Don Fernando VII,
fiind preşedinte şi guvernator Don Francisco Dionisio Vives, Havana cea
preacredincioasă, evlavioasă şi paşnică
a înălţat acest monument modest împodobind locul în care s-au înfăptuit, în
anul 1519, prima liturghie şi primul consiliu al oraşului. Episcopul Don Juan
José Díaz de Espada a oficiat acelaşi august sacrament în ziua de nouăsprezece martie a
anului una mie opt sute douăzeci şi opt”. (referitor la
termenul „preşedinte”trebuie să
facem precizarea că acesta se referă la calitatea de preşedinte al instanţelor
de judecată,
„Reales audiencias”, funcţie care în coloniile spaniole revenea
viceregelui sau guvernatorului. - nota trad.)
*
* *
Potrivit specialiştilor, El Templete este prima lucrare civilă având caracter evident neoclasic din Havana, şi una dintre lucrările civile care au influenţat cel mai mult arhitectura din Cuba. Construcţia aminteşte de templele grecești clasice. Fațada are şase coloane dorice care susţin o friză decorată şi un fronton, în centrul căruia se află placa purtând inscripția comemorativă referitoare la inaugurare. Clădirea este aşezată pe un perimetru de trei trepte construite din piatră de Jaimanitas. Pardoselile interioare sunt din marmură. (Carierele din Jaimanitas, aflate în vestul Havanei, au fost exploatate încă din perioada colonială iar piatra, de înaltă calitate, obţinută aici, a fost folosită pentru a ridica palate, case impunătoare şi biserici. - nota trad.).
Printre multe alte obiecte de muzeu,
El Templete adăposteşte trei pânze ale pictorului francez Jean Baptiste
Vermay (Jean Beaptis deo Verme) - discipol al lui David și fondator în 1818 al Academiei de Arte San
Alejandro din Havana (nota red.),care
a trăit între anii 1786 - 1833. Aceste tablouri înfăţişează prima liturghie,
primul consiliu şi o scenă a ceremoniei de inaugurare a clădirii în care sunt
reprezentaţi guvernatorul, episcopul, aristocraţia Havanei şi înalţii funcţionari ai
guvernului colonial.
*
* *
El Templete este înconjurat de o
grădină micuţă
străjuită de un impunător arbore de capoc (Ceiba) cu o coroană bogată şi care,
de-a lungul secolelor, a devenit un adevărat simbol al Havanei şi al societăţii
cubaneze în general. El este legat în mod direct, ca simbol, de ceremonia care
se desfăşoară
în fiecare an pentru a sărbători data întemeierii oraşului. Cel care poate fi văzut astăzi, şi
care va continua să
fie martor la multe sărbători aniversare, este
un copac tânăr, plantat în luna aprilie a anului 2017. Potrivit istoricilor, odată
cu trecerea timpului primul arbore de capoc la umbra căruia au avut loc prima
liturghie şi primul consiliu al oraşului Havana, a dispărut. Între anii 1755 şi
1757, au fost plantaţi alţi trei în jurul zonei în care se presupune că a
existat primul. Doi dintre ei s-au uscat, iar al treilea a fost tăiat în 1827
pentru a permite să fie construit El Templete. În anul următor s-au mai plantat
încă trei, însă numai unul a supravieţuit până în 1960. În ciuda eforturilor de a salva copacul
deja centenar, acesta nu a supravieţuit, fapt pentru care a trebuit plantat din
nou altul, în acelaşi an. Acesta din urmă a rezistat până la 9 februarie 2016.
În aprilie 2017 el a fost înlocuit cu un arbore de capoc în vârstă de opt ani,
cel pe care locuitorii Havanei îl vor ocoli de trei ori în ziua de 16 noiembrie
a fiecărui an.
*
* *
Despre
El
Templete, vă mai putem spune că a fost renovat de curând. Cât despre arborele
sacru din grădina sa, dr. Eusebio Leal Espengler (istoriograf al capitalei
cubaneze), a spus: „Havana este frumoasă
acum, şi va fi, fără îndoială, şi mai frumoasă. Ne pot încerca uragane,
vânturi, izgoniri şi izolări, vom fi întotdeauna în stare să ieşim, să spargem zidul şi să mergem mai departe. Asta e
povestea copacului şi asta e povestea noastră. E ca pomul vieţii, şi la umbra
lui găsim adăpost.”
*
* *
În seara zilei de 15 noiembrie, la
poarta fostei reşedințe
a guvernatorilor (Palacio de los Capitanes Generales), devenită astăzi „Muzeul
Oraşului”, sute de oameni, copii, tineri, bătrâni, aşteaptă să înceapă procesiunea. Bătăile de clopot de
la Castelul Forţei Regale (Castillo de
La Real Fuerza), anunţă
începutul ceremoniei. Cel care conduce pelerinajul este dr. Eusebio Leal
Espengler (istoriograful oraşului). El este însoţit de copiii şcolilor din
apropiere, care poartă buzduganele de argint ce au aparținut cândva
Consiliului (Cabildo) din Havana. Mulţimea traversează Plaza de Armas şi
ajunge la intrarea în El Templete. Eusebio Leal este primul care se apropie de
arborele de capoc. Îl ocoleşte de trei ori, lăsând de fiecare dată să cadă o
monedă. Acesta este începutul unui
ritual care durează toată noaptea de 15 noiembrie şi toată dimineaţa zilei de
16.
Multe sunt legendele care s-au ţesut în jurul acestei vechi
tradiţii. Există opinii diferite privind numărul de ture care se fac, de
dorinţe pe care şi le pun fiecare şi privind modul în care trebuie făcute
lucrurile. Unii ocolesc arborele de trei ori, în sens invers acelor de
ceasornic şi îşi
pun o dorință. Alţii, la fiecare
tură făcută îşi pun o dorinţă şi aruncă o monedă. Mai sunt şi cei
care, conform tradiţiei yoruba, cred că înconjurând copacul, îmbrăţişându-l,
atingându-l şi sărutându-l, atrag prosperitatea. Există şi persoane care pe
lângă monede, mai lasă şi obiecte cu caracter religios. S-a mai spus că
ritualul de a înconjura copacul de capoc de trei ori şi de a-şi pune o dorinţă este un act
individual, care se face în tăcere. Cu toate acestea, nu toţi cei care participă
în fiecare an la ceremonia desfăşurată aici păstrează tăcerea. Cubanezii
sunt foarte vorbăreţi şi când se strâng mai mulţi, încep să schimbe păreri
despre dragoste, bani, sănătate, prosperitate, călătorii, în fine, tot ce le
dorește inima, năzuințe pe care, le
încredinţează
copacului, sperând că acesta îi va lumina şi le va îndeplini visele.
Referitor la obiceiul de a ocoli de
trei ori arborele plantat la intrarea în El Templete, istoriograful oraşului susţine
că: „Este esenţial să facem acest ocol şi să cerem ca
în această spirală timpul să ne întindă
mâna, să ne împăcăm cu el şi să ştim, să
ţinem minte că doar dinspre trecut putem păşi spre viitor”.
Realizat de Esther Reyes Corría -
RADIO TAÍNO
(traducere –
Diana-Maria Şincai)