Ilustrate din Cuba: Cimitirul Cristofor Columb – La Milagrosa

Cimitirul Cristofor Columb este un loc plin de legende şi frumoase poveşti de dragoste. Unele dintre ele au pătruns adânc în cultura populară cubaneză şi au supravieţuit mai mult de un secol. O asemenea poveste, şi poate cea mai cunoscută, este cea a unei tinere din înalta societate din Havana pe nume Amelia Goyri de la Hoz, care, datorită devotamentului soţului ei şi ca urmare a unor evenimente neobişnuite, a devenit, cu trecerea timpului, „La Milagrosa de Cuba” („milagrosa” însemnând „făcătoare de minuni”).

* * *

Amelia s-a născut la Havana în anul 1877, într-o familie înstărită. Se povesteşte că viața ei a fost marcată de amărăciune şi tristeţe, deoarece la vârsta de 13 ani şi-a pierdut mama, care avea doar 42 de ani când a murit. Pe de altă parte, idila cu vărul ei, José Vicente Adot, a fost repede respinsă de familia Ameliei, care dorea pentru tânăra fată o partidă mai bună, una care să-i permită să ajungă într-o poziţie şi mai înaltă în societate. Dar tinerii, fără să ţină cont de aceasta, au continuat să se iubească în secret.

Tatăl Ameliei, permanent ocupat cu munca pentru prosperitatea familiei, a pus-o pe ea şi pe sora ei, María Teresa, sub tutela mătuşii lor, Doña Inés, căsătorită cu spaniolul Don Pedro de Balboa, marchiz de Balboa. Mătuşa şi unchiul se opuneau, de asemenea, relaţiei amoroase a nepoatei lor cu José Vicente Adot, deoarece tânărul nu era de aceeaşi condiţie cu ei. Astfel, Amelia a fost despărţită de el şi practic izolată de lume, locuind cu mătuşa sa într-un conac fortificat, unde în aparenţă se dedica învăţării manierele tinerelor din înalta societate, însă inima ei continua să bată pentru José Vicente Adot.

Puţin timp după aceea, Amelia a aflat că, la izbucnirea Războiului de Independenţă din 1895, José Vicente, care avea pe atunci doar 18 ani, s-a înrolat în trupele mambise. La sfârşitul războiului s-a întors acasă cu gradul de căpitan în Armata de Eliberare. Între timp, atât tatăl Ameliei, cât şi marchizul de Balboa muriseră, iar Doña Inés, departe de a mai pune piedici, s-a arătat binevoitoare faţă de José Vicente Adot şi, recunoscându-i meritele, a aprobat căsătoria acestuia cu nepoata ei.

* * *

Amelia şi José Vicente s-au căsătorit. Ea a rămas curând însărcinată, dar, din păcate, nu a supravieţuit naşterii. A murit în anul 1901, iar José Vicente, cu inima frântă, nu a permis ca soţia lui să fie înmormântată în cavoul marchizilor de Balboa, care se împotriviseră iubirii lor. A preferat ca Amelia să fie îngropată în cripta deţinută de prietenul său Gaspar Betancourt y de la Paz.

* * *

José Vicente aproape că a înnebunit din cauza pierderii Ameliei. Era distrus şi, după cum se povesteşte, pentru a-şi alina durerea mergea la cimitir zilnic, dimineaţa foarte devreme. Îmbrăcat în negru de sus până jos şi ţinându-şi pălăria în mână, bătea în lespedea mormântului cu unul dintre inelele de metal în speranţa că îşi va trezi soţia. Când venea timpul să plece, tot cu pălăria în mână şi fără să-i întoarcă spatele, din respect, se îndepărta abătut, adâncit în gânduri. Se spune că oamenii care îl vedeau venind şi plecând au început încet-încet să-l imite. Iar odată cu amplasarea statuii Ameliei la mormânt, în anul 1909, şi datorită lucrurilor pe care le spunea José Vicente despre calităţile extraordinare pe care le avea soţia lui decedată, numărul acestor oameni a tot crescut.

Sculptura care împodobeşte mormântul Ameliei a fost realizată din marmură de Carrara de către artistul şi prietenul lui José Vicente Adot, José Villalta de Saavedra, având ca model o fotografie a defunctei. Statuia înfăţişează o femeie în mărime naturală ce priveşte spre cer. Braţul său stâng înconjoară un nou-născut, iar braţul drept se sprijină de o cruce latină, considerată simbol al sacrificiului. Dar legenda care avea să o transforme pe Amelia în La Milagrosa nu s-a născut neapărat din povestea de dragoste şi suferință şi nici din ritualul pe care José Vicente l-a respectat timp de 40 de ani, până la moarte, ci din ceva ce s-ar fi întâmplat la câţiva ani după ce Amelia s-a stins din viaţă.

* * *

Murind socrul Ameliei, s-a luat hotărârea ca acesta să fie depus în aceeaşi criptă ca şi ea. Astfel, când mormântul a fost deschis s-a putut constata că atât trupul Ameliei, cât şi cel al nou-născutului, care fusese îngropat iniţial la picioarele ei, erau intacte. Doar că de data aceasta copilul se găsea în braţele mamei. Din acel moment, legenda a luat amploare. Povestea despre La Milagrosa a devenit cunoscută, răspândindu-se cu repeziciune mai întâi în Havana şi apoi în întreaga ţara. Mormântul Ameliei a început să fie acoperit tot timpul de flori, iar bietul José Vicente nu a avut o altă soluţie decât să îşi împartă durerea cu mulţimea de oameni care îi cereau voie să stea lângă Amelia şi să-şi exprime devoţiunea.

* * *

În prezent, mormântul în care odihneşte La Milagrosa este cel mai vizitat din Cimitirul Cristofor Columb din Havana. Mulţi oameni, cubanezi şi turişti din întreaga lume, vin aici îndemnaţi fie de credinţă, fie de curiozitate. Cert este că Amelia s-a transformat în protectoarea femeilor însărcinate şi a copiilor nou-născuţi. Mamele depun pe mormântul ei flori şi haine ale copiilor. Uneori nou-născutul este adus direct din spital pentru a fi dezbrăcat în fața statuii Ameliei, hăinuţele fiindu-i lăsate pe mormânt. Toate aceste haine sunt duse la o biserică pentru ca preotul şi măicuţele să le doneze copiilor orfani.

* * *

Potrivit specialiştilor, Amelia Goyri de la Hoz este o sfântă populară, nefiind legată de nicio instituţie politică sau religioasă. Mormântul ei este un loc sacru, venerat şi foarte respectat de credincioşi şi necredincioşi deopotrivă. Chiar dacă a trecut mai bine de un secol, tradiţia se păstrează: cei care o vizitează pe La Milagrosa o salută făcând să sune unul dintre cele patru inele metalice care împodobesc lespedea şi atingând statuia. Îşi formulează rugăminţile în timp ce dau ocol mormântului, având întotdeauna grijă să nu se întoarcă cu spatele. Acest ritual are loc zilnic, iar uneori cei care sosesc au nevoie de timp şi răbdare, deoarece este multă lume care aşteaptă la rând.

* * *

Dovada veneraţiei față de La Milagrosa, acum în secolul al XXI-lea, când au trecut mai mult de o sută de ani de când a murit, sunt florile care se strâng în jurul mormântului său, care nu au lipsit niciodată, şi mesajele de recunoştinţă lăsate de cei care i-au vizitat mormântul. Cât despre puterile atribuite Ameliei şi miracolele pe care ea le-a făcut pentru cubanezi şi străini, acestea sunt atât de numeroase, încât mulţi au cerut chiar canonizarea ei de către Biserica Catolică.

Desigur, toate legendele populare lasă întotdeauna loc şi pentru îndoială. Vorbind despre La Milagrosa, în ce măsură se poate despărţi realul de ficţiune? Este greu de crezut că ceva ar putea schimba credinţa oamenilor. Decizia de a crede aparţine fiecăruia, însă niciun cubanez, indiferent dacă este sau nu credincios, nu poate nega faptul că Amelia Goyri de la Hoz a murit pentru a deveni „Făcătoarea de Minuni”, „La Milagrosa”.

Realizat de Esther Reyes Corría - RADIO TAÍNO

(traducere – Diana-Maria Şincai)