ILUSTRATE DIN CUBA: Celina González – Regina muzicii populare

Celina González, numită regina muzicii populare („música campesina”), este una dintre cele mai apreciate voci ale muzicii cubaneze. Ea a dat naştere unei interpretări aparte a muzicii cubaneze, a cărei notă caracteristică este aceea că include în textul melodiilor, rugăciuni, nume şi cuvinte legate de Santería. O religie specifică cubanezilor, rezultată dintr-un sincretism de elemente europene şi africane, ce uneşte aspecte religioase ale catolicismului cu cultura tradiţională Yoruba.

​* * *

Celina González s-a născut la 16 martie 1928. Şi încă din fragedă copilărie trebuie spus că ea fost legată de muzică. Şi asta pentru că atât părinţii cât şi fraţii săi cântau, vocal şi instrumental, la petrecerile de familie pe care le organizau la țară. Cât despre oraşul în care Celina González şi-a început cariera artistică, acesta este Santiago de Cuba. La mijlocul anilor ’40 ai secolului XX, ea l-a cunoscut pe Reutilio Domínguez Terrero, un admirabil şi impresionant chitarist, împreună cu care a format un cuplu (atât în viaţa personală cât şi în artă). Şi astfel, în anul 1947 celebrul duet alcătuit din Celina şi Reutilio a început o carieră de succes. Ei au excelat în muzica populară, în special în genurile „guajira”, „guaracha” şi „punto cubano”, iar nota caracteristică a fost dată de faptul că au inclus în textul melodiilor lor rugăciuni, nume şi cuvinte legate de Santería.

​* * *

Cuplul Celina şi Reutilio s-a făcut cunoscut publicului în emisiunea „Atalaya Campesina”, a postului Cadena Oriental de Radio, unde cei doi au fost descoperiţi de către celebrul cântăreţ şi compozitor Ñico Saquito, împreună cu care au plecat în capitală. Pentru debutul lor la Havana, Celina şi Reutilio au compus o piesă ce va deveni simbol al acestui duet, intitulată „A Santa Barbara”, (Sfintei Barbara) melodie cunoscută şi sub numele de „Que viva Changó”[1] (Que viva Çango) (Trăiască Changó).

​* * *

 

Celina González, care de foarte tânără a fost o simpatizantă a religiei afro-cubaneze denumită „Regla de Osha” sau „Santería”, povestea adesea că atunci când a împlinit 20 de ani, a avut o viziune a Sfintei Barbara (care, aşa cum deja am amintit îi corespunde lui Changó). Aceasta i-a destăinuit că dacă îi va închina devoţiunea şi arta ei, o va face să cunoască succesul şi o va apăra toată viaţa. Celina a făcut acest lucru şi, poate datorită ajutorului acestui puternic „orisha” african, ori fie datorită vocii sale incredibile şi modului ei deosebit de a cânta viaţa ţăranilor cubanezi (numiţi „guajiros”),  succesul a venit repede şi nu a mai părăsit-o niciodată. Şi, aşa cum era de aşteptat, triumful melodiei „A Santa Barbara” a fost imediat şi deplin. Această compoziţie închinată Sfintei Barbara, prima înregistrată de cuplul Celina şi Reutilio, a devenit un adevărat imn în Cuba dar şi în multe ţări din America Latină. Conform specialiştilor, duetul a înlăturat bariera care exista între muzica „guajira” şi universul african, stabilind o nouă relaţie în care a fost păstrată metrica strofei de 10 versuri preferată de poeţii populari din Cuba şi ritmul specific genului muzical „punto guajiro”. Se introducea însă în textul pieselor versuri care vorbeau de zeităţile afro-cubaneze şi de legendele lor. Astfel, într-un timp scurt, Celina şi Reutilio au devenit favoriţii întregii ţări. Modul în care au combinat metrica strofei de 10 versuri cu subiectele legate de trecutul african a avut un mare succes, iar cei doi au început să compună o serie de piese pe această temă ca de exemplu: „A la reina del mar” (Reginei mării), „El hijo de Elegguá”  (Fiul lui Elegguá), „A la Caridad del Cobre” (Fecioarei din Caridad del Cobre), printre altele.

​* * *

În anii ’50 ai secolului XX, duetul alcătuit din Celina González şi Reutilio Domínguez Terrero a trecut dincolo de graniţele Cubei. Ei au ajuns la New York, însoţiţi de figuri prestigioase precum cântăreţii Benny Moré şi Barbarito Diez. Melodiile lor fiind cântate în ţări precum Columbia, Venezuela şi Republica Dominicană. Iar una dintre píese, „Yo soy el punto cubano” (Eu sunt punto cubano) a devenit, alături de „Santa Bárbara”, un alt succes legendar, care se numără şi în prezent printre preferinţele publicului cubanez şi internaţional.

​* * *

 

În Cuba, faima Celinei şi a lui Reutilio crescut vertiginos, trecând printr-o etapă creativă. Astfel, au înregistrat nu doar piese compuse de ei, ci şi muzică „guajira” şi „son montuno” aparţinând altor autori. Totodată ei au cântat şi în emisiuni de radio dedicate muzicii „guajira”, au aparut la televizor şi au urcat pe scenele marilor cabarete ale capitalei,  cum ar fi legendarul Tropicana, alături de nume foarte cunoscute ca Nat King Cole şi Pedro Vargas. De asemenea Celina şi Reutilio au fost solicitaţi şi de agenţii de publicitate, înregistrând o mare varietate de jingle-uri pentru radio, ba chiar au jucat şi în două filme de lung metraj: „Rincón Criollo” şi „Bella la Salvaje”.

​* * *

 

În anul 1964 celebrul duet se desparte, iar Celina González începe o carieră pe cont propriu. Astfel c din 1980 se trece la o nouă etapă a vieţii artistei. Ea se alătură fiului său, cu care va triumfa în programul de televiziune de muzică populară, „Palmas y cañas” (Palmieri şi trestie). Bucurându-se de sprijinul echipei muzicale a acestui program, noua formulă trece de la stadiul de duet, la un ansamblu modern de muzică „guajira” şi „son montuno”, în care vedetele sunt Celina González şi fiulei, Lázaro Reutilio.

În 1984 cei doi călătoresc la Bogota şi la Târgul de la Cali, iar de atunci, în fiecare an, au cântat în principalele oraşe din Columbia.

Celina a fost aplaudată pe multe scene al lumii. Ea şi-a dus cu sine arta în Ecuador, Argentina, Mexic, Venezuela, Spania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Grecia, Franța şi Suedia, obţinând un succes răsunător cu melodiile sale emblematice „Yo soy el punto cubano” şi „A Santa Bárbara”, recunoscute ca „imnuri” în panoplia muzicii cubaneze, preluate astăzi, în noi versiuni, de artişti tineri, care apără această moştenire.

​* * *

 

Celina González a înregistrat în anul 1999 discul „50 de ani ca o regină”, nominalizat în 2001 la Premiile Grammy Latino. Iar în 2002 ea a câştigat Premiul Naţional de Muzică şi doi ani mai târziu a fost distinsă cu Premiul de onoare la „Cuba Disco”, cea mai importantă întâlnire discografică ce se organizează în fiecare an pe această insulă din Caraibe.

Cariera sa artistică Celinei González a fost însoţită şi de o amplă discografie, în care se remarcă în mod deosebit „Fiesta Guajira” (Sărbătoare ţărănească), „Flores para tu altar” (Flori pentru altarul tău), „A Santa Bárbara” (Sfintei Barbara), „Guajiro del monte” (Ţăran de la munte).

​* * *

 

Cântăreața Celina González, cunoscută ca „regina muzicii populare din Cuba” şi una dintre vocile cele mai îndrăgite ale acestei ţări, a murit pe 4 februarie 2015, la vârsta de 86 de ani, după o boală îndelungată care a ţinut-o ani de zile departe de publicul ce a ovaţionat-o pe diferitele scene ale lumii.

Realizat de Esther Reyes Corría - RADIO TAÍNO

(traducere – Diana-Maria Şincai)

[1] Changó fiind în Santeria, proprietarul focului, fulgerului, tunetului şi războiului, dar şi patronul muzicii şi dansului. El reprezintă frumuseţea şi virilitatea masculină, pasiunea şi puterea. Culorile sale sunt roşu şi alb, iar omonimul său catolic este Santa Barbara, o femeie tânără şi curajoasă, ce ţine în mână o sabie şi poartă pe cap o coroană. Pare oarecum surprinzător faptul că un „orisha” – mesager, spirit puternic prin care credinciosul poate intra în legătură cu Divinitatea Supremă – are ca omonim catolic o sfântă. Există însă unele asemănări în poveştile lor, în plus mesajul transmis s-a dorit a fi acela că atât femeile cât şi bărbaţii pot exercita puterile lui Changó.