DOCUMENTAR: Transfăgărăşanul – drumul nostru prin paradis

Data de 20 septembrie marchează împlinirea a 44 de ani de la intrarea în exploatare a Transfăgărăşanului (Drumul Naţional 7C), considerat cea mai spectaculoasă şosea din România şi una dintre cele mai captivante din întreaga lume. Drumul leagă Muntenia de Transilvania, străbătând zone înalte din Munţii Făgăraş (cel mai înalt lanţ muntos din România), oferind călătorilor peisaje absolut magnifice.

Transfăgărăşanul este un drum asfaltat, care ajunge în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea la altitudinea de 2042 m, fiind al doilea ca altitudine din România, după Transalpina (DN67C) din Munții Parâng, care urcă până la 2145 m, în Pasul Urdele.

Până la construirea barajului și lacului de acumulare Vidraru, în 1965, de-a lungul căruia DN7C se desfășoară pe aproape 20 de km., a existat un drum de pământ și o linie de mocăniță ce lega comuna Căpățâneni de vechiul sat Cumpăna (astăzi acoperit de ape, în apropierea căruia s-a construit actuala Cabană Cumpăna).

Pe 10 decembrie 1969, a apărut o hotărâre a Consiliului de Miniștri prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru „obiectivul strategic Transfăgărășan”. Iniţiativa a aprţinut lui Nicolae Ceaşescu şi avut ca primă motivaţie securitatea naţională în contextul invaziei Cehoslovaciei din 1968 de către trupele sovietice. Astfel Transfăgărăşanul urma, conform notelor de fundamentare, să lege în mod strategic unităţile militare din Piteşti şi Sibiu. De asemenea, printre elementele avute în vedere în realizarea proiectului au fost şi deschiderea bazinelor forestiere din masivul Făgăraș, folosirea mai rațională a pășunilor alpine și realizarea unui centru turistic montan în zona Lacului Bâlea.

Proiectul a fost executat de Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene (IPTANA) și construit de Întreprinderea Construcții Drumuri Poduri și Lucrări Speciale Transporturi București, iar sectorul Contur Lac – Tunelul Bâlea a fost atribuit Ministerului Economiei Forestiere, proiectul fiind executat de Institutul de Cercetare și Proiectare în Industria Lemnului (ICPIL) și construirea delegată Întreprinderii de Construcții Forestiere (ICF) Râmnicu Vâlcea.

Transfăgărășanul a fost construit între anii 1970 – 1974, iar lucrările sunt atribuite trupelor de geniu ale Armatei Române.

Astfel, pe 10 martie 1970, Regimentul 52 Alba-Iulia începe să lucreze dinspre nord, iar Regimentul 1 Râmnicu-Vâlcea dinspre sud, în zonele montane înalte.

Pentru porţiunile de drum unde urmau să fie construite tuneluri, lucrările au fost atribuite Trustului de Construcții Hidroenergetice, iar sectorul Lacului Vidraru a fost atribuit Ministerului Transporturilor.

Iniţial, priectul Transfăgărăşanului prevedea construirea unui tunel de circa 7 km, care ar fi evitat zona de gol alpin, pornind din zona cabanei Bâlea-Cascadă, trecând pe sub Căldarea Glaciară Bâlea și creasta Făgărașului, și ieșind în zona Piscul Negru. Acesată soluţie tehnică ar fi permis menținerea deschisă a drumului pe tot parcursul anului, însă a fost abandonată datorită costurilor mari şi dificultăţilor de realizare.

Proiectul aprobat prevedea ca drumul să aibă o singură bandă de circulație plus acostament și, totodată, continuarea drumului în sud, spre Curtea de Argeș, pe malului vestic al lacului Vidraru.

În anul 1971 apare o primă modificare majoră şi anume realizarea drumului conform categoriei de drum național în zonă montană, adică cu două benzi de circulație și acostament.

Apoi, după ce s-a constatat impracticabilitatea folosirii traseului de pe malul vestic al Lacului Vidraru, mai scurt cu 10 km decât conturul estic, dar predispus la acumularea de zăpezi, se operează o nouă modificare majoră de proiect, şi ocolirea prin dreapta a Lacului Vidraru.

Condiţiile de lucru au fost dintre cele mai dure, lucrându-se pe toată perioada anului, însă iernile cu temperaturi scăzute, viscole şi zăpezi mari, mai ales în zonele alpine, au creat efectiv un adevărat infern pentru muncitori.

De asemenea, pentru construcţia drumului a fost necesar să fie dislocate mai multe milioane de tone de rocă folosindu-se 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Bâlea.

Şoseaua peste Munţii Făgăraş s-a realizat cu eforturi materiale considerabile şi cu preţul multor vieţi de soldaţi şi muncitori care au contribuit la construcţia lui. Oficial se vorbeşte de 40 de oameni decedaţi pentru ca acest drum să străbată munţii, dar oamenii care au lucrat acolo vorbesc de sute de vieţi omeneşti pierdute. În fapt cosurile oficiale ale construcţiei ca şi numărul exact al vieţilor sacrificate a rămas până astăzi un mister.

Inaugurarea oficială a Transfăgărăşanului a avut loc în prezența lui Nicolae Ceaușescu, pe 20 septembrie 1974, însă lucrările au mai continuat încă câțiva ani, pentru asfaltarea sa și alte activități conexe, fiind finalizate în forma actuală abia în anul 1980.

Din punct de vedere tehnic, drumul DN7C – Transfăgăraşan începe în comuna Bascov, de lîngă Piteşti, în direcţia Curtea de Argeş şi se termină la intersecţia cu DN1 între Sibiu şi Braşov, în apropierea comunei Cârţişoara, având o lungime totală de 151 km.

Prima porţiune a Transfăgărăşanului trece prin faţa hidrocentralei de la Vidraru amplasată subteran în masivul Cetăţuia, iar de aici, în apropierea Cetăţii Poenari, drumul urcă pe serpentine şi viaducte, trecînd prin trei tunele mai scurte şi ajunge la Barajul Vidraru.

După baraj, drumul continuă în partea dreaptă de-a lungul lacului Vidraru pînă la începutul acestuia şi apoi începe să urce în serpentine, trecînd pe la Cascada Capra, până la tunelul de la Capra, care are o lungime de 887 m. Tunelul Bâlea, cel mai lung din România, cu o înălţime de 4,4 m, 6 m lăţime şi un trotuar cu o lăţime de 1 m, iluminat, dar neaerisit, face legătura cu partea nordică a Transfăgărăşanului.

După Tunelul Bâlea, Transfăgărăşanul trece prin rezervaţia naturală Golul Alpin şi Lacul Bâlea, pe la lacul glaciar Bâlea urmat de o coborîre abruptă în serpentine, prin apropierea cascadei Bâlea.

În anul 1974, la inaugurarea oficială a drumului, s-au construit şi două monumente închinate militarilor care au contribuit, inclusiv cu viața lor, la construirea Transfăgărășanului, însă în urma vandalizărilor acestea s-au deteriorat masiv, iar în septembrie 2009, la aniversarea a 35 de ani de la inaugurarea șoselei și a 150 de ani de la înființarea armei geniu, acestea au fost restaurate integral de militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum”.

La cota 1200, se înalță „Poarta Geniștilor”, un colț de stâncă străpuns de drum, purtând o placă pe care stă înscris: „Înfruntând greutăți deosebite, trupele de geniu ale Armatei României au deschis drumul Transfăgărășan, străpungând această zonă în martie 1971. În amintirea evenimentului, bravii geniști, care s-au dovedit mai tari decât stânca, au denumit acest loc POARTA GENIȘTILOR”.

La cota 1600 se găsește „Poarta Întâlnirii”, un monument pe a cărui placă stă înscris: „În această zonă s-au întâlnit în ziua de 16 august 1971 două subunități de geniu care lucrau la deschiderea drumului Transfăgărășan din sensuri opuse. În amintirea evenimentului, bravii geniști au denumit acest loc POARTA ÎNTÂLNIRII”.

Transfăgărăşanul este închis, anual, între 1 noiembrie şi 30 iunie pe sectorul cuprins între kilometrul 104 de la Piscu Negru şi kilometrul 130 la Cabana Bâlea Cascadă. În această perioadă la Lacul Bâlea se poate ajunge cu telecabina, de la cabana „Bâlea Cascadă”.

Transfăgărăşanul are în total peste 830 podeţe şi 27 viaducte.

În data de 20 septembrie 2009, preotul militar Gherasim Frăţilă de la Făgăraş şi preotul militar Călin Sămărghiţan de la Sibiu au oficiat primul parastas în memoria celor decedaţi la construcţia Transfăgărăşanului, cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la inaugurarea proiectului.

Tot în anul 2009, echipa emisiunii Top Gear de la BBC, alcătuită din Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May s-a deplasat în Romănia pentru a testa 3 maşini de viteză pe Transfăgărăşan (Ferrari, Lamborghini şi Aston Martin). Lui Jeremy Clarkson, considerat „cel mai influent personaj din lumea jurnalismului auto”, i-a plăcut atât de mult traseul parcurs încât a afirmat că „Acesta este cel mai bun drum din lume ! România îţi mulţumim că ai acest drum. Putem să rămînem aici pentru totdeauna ?”.

de Răzvan Moceanu - RADOR

Fotografii din arhiva personală, august 2013