CUBA VĂ POVESTEŞTE - Genul Punto cubano

Atunci când vorbim despre
muzica şi poezia cubaneză, un putem să un amintim şi de compoziţia metrică
numită „décima”, care constituie, am putea
spune, un element specific, definitoriu pentru acestea. (Nota trad.)

* * *

„Décima” numită şi „décima espinela”
sau pe scurt „espinela” (după numele unui important reprezentant al
Secolului de Aur spaniol, poetul şi muzicianul Vicente Espinel), este o strofă alcătuită din 10 versuri octosilabice, în care primul vers rimează cu al patrulea şi
cel de-al cincilea, al doilea rimează cu al treilea; al şaselea, cu al şaptelea
şi cu ultimul, iar al optulea, cu al nouălea. Foarte răspândită în America
Latină, această formă poetică a prins rădăcini adânci şi în Cuba, încă de la
începuturi. Îndrăgită şi preferată în mod special de artiştii populari, „décima” a ocupat însă un loc privilegiat şi în opera
scrisă a celor mai mari poeţi din această ţară. Astfel, în spaţiul generos al creaţiei artistice
cubaneze, muzica şi versul se împletesc în mod fericit. (Nota trad.)

* * *

Genul „Punto
cubano”,
numit şi „Punto guajiro”
constituie expresia poetică şi muzicală a locuitorilor zonei rurale a
Cubei. Începând cu anul 2017, acesta figurează pe riguroasă Listă
UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii. În ce constă însă această practică muzicală atât de
înrădăcinată în Cuba ? Este vorba despre o melodie, o muzică susţinută prin
acompaniament vocal de o persoană care cântă compoziţii poetice sub formă de „décima”, improvizate sau învăţate. Tehnica
acestui gen muzical se deprinde în special în familie, în virtutea tradiţiei, cunoștinţele
dobândindu-se prin imitaţie. În ultimii ani însă, au fost puse bazele unui
program pentru predarea acestui gen în casele de cultură din întreaga ţară.

* * *

Poetul şi improvizatorul Luis Paz Esquivel, cunoscut şi sub numele de Papillo, este foarte apreciat în Cuba pentru marea sa capacitate de a compune şi improviza versuri, pe care le şi cântă, acompaniat de instrumente muzicale  cum ar fi chitara şi lăuta. În prezent, Papillo este președintele Centrului Ibero-American al Strofei de zece versuriși al versului improvizat (Centro Iberoamericano de la Décima y el Verso Improvisado). Conform opiniei sale, genul „Punto cubano” a fost întotdeauna prezent în momentele importante din istoria ţării şi este un valoros apărător al identităţii cubaneze.

Luis Paz Esquivel: „Punto
cubano” înseamnă identitate culturală a Cubei, dar în acelaşi timp este şi simbolul
identităţii culturale a ţăranului cubanez. Acest gen a fost prezent încă de la
începuturi, din momentul formării caracterului naţional al poporului cubanez, menţinându-se
pe parcursul întregii sale evoluţii, atât sub raport social cât şi istoric. Genul
„Punto
cubano” nu poate fi separat de procesul transformărilor istorice, el i-a
însoţit pe cubanezi în toate luptele purtate, le-a stat aproape, a fost
întotdeauna lângă oamenii din popor, lângă cei nevoiaşi.

* * *

„Punto
cubano” a fost una dintre puţinele manifestări
care au îndulcit viaţa în junglă când trupele mambise luptau în războiul
de independenţă împotriva Spaniei. A fost prezent întotdeauna şi în munţi,
pentru că acest gen este adânc înrădăcinatîn sufletul cubanezilor, este ceva ce se naşte şi
trăieşte odată cu ei. Iar improvizarea unei asemenea strofe de zece versuri, a
unei „décima” vine
firesc, indiferent de situaţia în care te-ai afla. Pentru a povesti o anecdotă
sau pentru a descrie o întâmplare ori un peisaj, primul lucru care îi vine în
minte cubanezului este o improvizaţie versificată, exprimată în această formă
artistică. Ar fi, aşadar, ciudat să treacă o zi, în Cuba, ba mai mult, aş
îndrăzni chiar să spun că ar fi ciudat ca în Cuba să treacă o singură oră fără ca
undeva o asemenea compoziţie poetică să fie ascultată, sau scrisă, sau citită.
Ori fără să fie cântată în acompaniamentul unor instrumente cum ar fi lăuta sau
chitara cubaneză numită „tres”.

* * *

Genul „Punto
cubano”
sau „Punto guajiro” –
iată o tradiţie care constituie un motiv de mare mândrie pentru locuitorii
acestui arhipelag scăldat de Marea Caraibilor. A apărut în regiunile din vestul şi centrul Cubei,
cândva prin secolul al XVII-lea. Originile acestui gen datează din anii când
Cuba era colonie a Coroanei spaniole. A ajuns la apogeu
în secolul al XIX-lea şi de atunci a pătruns în moştenirea culturală a mai
multor generaţii de cubanezi, devenind
parte componentă a acesteia. Dar pentru a afla mai multe amănunte, continuăm
interviul realizat pentru Radio România cu Luis Pas Esquivel.

Luis Paz Esquivel:
Din
Spania a ajuns la noi forma poetică despre care vorbim şi tot de acolo,
şi formele cântecelor populare. În America Latină, spunem întotdeaunaîn America Latină deoarece este un
proces comun acestui spațiu geografic, se
produce o contopire a cântecului popular cu strofa alcătuită din zece versuri,
cu „décima”.
Nu respingem ideea că şi în Spania s-ar fi cântat în felul acesta, vreau doar
să spun că forma practicată în Cuba, în tradiţia de a improviza folosind ca stil de
versificaţie strofa de zece versuri, a luat naştere în America Latină. S-a
produs o fuziune între cele două ramuri, între compoziţia metrică al cărei
leagăn a fost poezia cultă, creaţia
scriitorilor, şi forma cântecului popular, forma în care se cânta balada şi „copla”. Cântecul acestas-a adaptat foarte bine noii
structuri pe care a căpătat-o strofa de zece versuri după ce a fost publicată
de Vicente Martínez Espinel în
cartea sa „Diversas Rimas” (Rime felurite)
în anul 1591.

Cele două (cântecul popular cu strofa
alcătuită din zece versuri) se contopesc şi le regăsim, în felul acesta, în
tradiţia exprimării cântate, cu strofa de zece versuri, „décima”, cântată. Mai întîi, cred, că ele
existau în memoria populară, apoi, la un moment dat, cineva a avut ideea de a creea,
de a face o compoziţie pe loc. Iar dacă eu pot face o improvizaţie, trebuie să
o şi împărtăşesc cuiva ! În felul acesta a apărut tradiţia improvizaţiei cântate,
după cum se estimează, în jurul secolului al XVII-lea. Astfel, există o cronică de
călătorie în care se relatează acest lucru. Nu se
dau nume, dar se vorbeşte despre o „confruntare”
între două persoane care improvizau versurile. După cum cum vedem noi
lucrurile, putem afirma că autorul a asistat pur şi simplu la o „guateque”, adică la
opetrecere din mediul rural. Istoria consemnează o multitudine de autori, dar
şi mai mulţi sunt cei care s-au întipărit în memoria populară, fiind mai apoi
uitaţi. De aceea trebuie punctat faptul că împreună, toţi aceştia, au contribuit în final la recunoaşterea
de către UNESCO a valorii acestui gen numit „Punto
cubano”.

* * *

„Punto cubano”
sau
„Punto guajiro” este aşadar un mod de exprimare în care se
cântă şi se improvizează compunându-se versuri în mod spontan, forma poetică
folosită fiind „décima”. Iar acest lucru se face cu
acompaniament muzical. În cazul Cubei, el este prezent peste tot, fiind
întâlnit pe întreg teritoriul ţării. Aceasta este şi cauza pentru care a primit
denumirea de „Punto cubano”sau „Punto guajiro”.

Poeţii crează strofele pe loc, improvizează în funcţie de ceea ce
se întâmplă la faţa locului. Iar acest fapt face ca versurile să nu
mai poată fi repetate în altă parte. Şi după cum am mai afirmat, totul se face
şi sub formă de cântec, în felul acesta luând naştere o mare varietate de
compoziţii melodice.

María Teresa Linares, (muzicolog şi pedagog, născută în
anul 1920, unul dintre cei mai prestigioşi muzicieni din Cuba - Nota trad.) estima că ar fi aproximativ
240. Manierele folosite de improvizatori sunt şi ele diferite. În general se
apelează la „punto libre” şi aici vorbesc despre acompaniamentul muzical.
Când muzica se întrerupe, intră cel ce realizează versurile şi o face în ritmul
său propriu. Uneori grăbeşte iar alteori încetineşte tempoul, fiind
urmat de instrumentist. La acest acompaniament rolul principal îi revine lăutei, dar
mai sunt şi alte instrumente prezente, cum ar fi chitara, chitara cubaneză (numită
tres) precum şi o serie de instrumente de percuţie care pot fi tobe conga (tumbadora),
bongó, güiro, maraca şi clave.

Realizat de Miladys Borges - RADIO HAVANA CUBA

(traducere
– Diana-Maria Şincai)