CATEDRALA NOTRE-DAME DIN PARIS

Catedrala Notre-Dame (care se traduce prin Catedrala Doamnei Noastre), domină nu doar râul Sena şi Ile de la Citè, ci şi istoria capitalei Franţei. Ea a rămas peste timp, unul dintre cele mai căutate obiective turistice ale oraşului. Cât despre „Doamna” din istoria catedralei, ea a fost o „fecioară neagră”, vechi simbol popular al fertilităţii, recunoscută pentru multe miracole înainte de a dispărea în timpul Revoluţiei.

În anul 1831, când romanul lui Victor Hugo „Notre-Dame de Paris” a fost publicat, Catedrala Notre-Dame se afla în ruină de ceva vreme. Hotărât să salveze „inima spirituală” a Franţei, acesta a propus o campanie de restaurare, înainte de a fi prea târziu. Lucrările au început în 1841 şi au continuat 23 de ani, până ce clădirea a fost restaurată în întregime, arătând aşa cum poate fi văzută astăzi.

* * *

Clădirea Catedralei Notre-Dame (considerată o capodoperă a stilului gotic, a cărei piatră de fundaţie a fost pusă în anul 1163), dispune de trei porţi minuţios sculptate. Deasupra lor se află statui ale regilor Iudeei şi ai Israelului, refăcute după ce au fost decapitate în timpul Revoluţiei din 1789, crezându-se că îi reprezintă pe regii Franţei. De remarcat sunt şi „pilonii zburători” (care susţin faţada de est), dar mai ales cele trei rozete mari (ce împodobesc faţadele de la nord, sud şi vest). Dintre toate, numai rozeta de la nord păstrează vitraliile din secolul XIII. Aceasta o înfăţişează pe Fecioara Maria înconjurată de personaje din Vechiul Testament, în timp ce rozeta de la sud, îl arată pe Isus însoţit de apostoli.

Spirala centrală a Catedralei Notre-Dame, este mărginită de două turnuri pătrate, în care cei ce doresc pot urca. Panorama văzută de sus, în ciuda monştrilor diabolici de piatră care mărginesc traseul, este o recompensă plăcută, după urcuşul lung şi anevoios al scărilor de piatră în spirală. Turnul de sud, adăposteşte clopotul Emmanuel.

* * *

Impresia spaţială din interiorul Catedralei Notre-Dame (considerată a fi cea mai întunecată din marile catedrale gotice), este copleşitoare. Zidurile ei se înalţă pe trei rânduri de coloane. Stranele corului (dintre care mai bine de jumătate sunt originale), au fost realizate la comanda regelui Ludovic al XIV lea. În interior mai există câteva cripte şi un muzeu (ce poate fi vizitat contra cost), unde veţi avea ocazia să vedeţi o părticică din Crucea Mântuitorului Isus, un piron al Pătimirilor şi Sfânta Coroană de Spini (adusă în Franţa în secolul XIII).

* * *

Şi dacă tot am ajuns la capitolul istorie, nu trebuie să uităm faptul, că Napoleon Bonaparte a fost cel care a decis, ca 1804, Catedrala Notre-Dame să fie locul în care să se încoroneze împărat al Franţei. Mulţimea adunată cu acel prilej, a urmărit caleaşca poleită cu aur, în care se afla împreună cu Josephine, intrând prin partea din spate a clădirii. La capătul naosului catedralei s-a ridicat o scară dublă, special concepută pentru tronul regal, invitaţii speciali fiind aşezaţi pe şiruri întregi de scaune.

Din motive diplomatice, la ceremonie a fost de faţă şi Papa Pius al VII lea, care însă a refuzat să oficieze încoronarea. De fapt, imediat după primirea binecuvântării, Napoleon s-a încoronat pur şi simplu singur, iar mulţimea a strigat: „Trăiască împăratul !”

 

* * *

În piaţa din faţa Catedralei Notre-Dame, se găseşte punctul 0, de unde se măsoară lungimea drumurilor naţionale ale Franţei. Mulţi dintre turişti, au dat însă şi o altă semnificaţie inscripţiei (o stea încastrată în caldarâm), atribuindu-i puteri magice, fapt pentru care, cred că dacă se rotesc în acel loc într-un picior, li se va îndeplini o dorinţă ce şi-au pus-o în gând.

* * *

Şi cum suntem la Paris şi am vorbit despre catedrale şi biserici, nu putem trece mai departe fără să o amintim în câteva cuvinte şi pe Sfânta Genoveva, considerată protectoarea oraşului.

Legenda ne spune despre ea că a fost o simplă fată de ţăran (iar mai apoi călugăriţă), care prin rugăciunile ei, a reuşit să salveze Parisul de la foamete şi război. Şi cum minunile ar fi continuat şi după moartea sa, mormântul Genovevei a devenit un loc de pelerinaj, pentru credincioşi.

În timpul Revoluţiei franceze, racla i-a a fost distrusă, însă cultul său a învins trecerea vremurilor şi s-a transmis din generaţie în generaţie. Actualmente, numele Sfintei Genoveva este evocat deseori în dezastre naturale, cum ar fi inundaţii sau secetă.