Calatorie in jurul lumii Sambata 26 octombrie ora 19

Realizator Magdalena Tara

Invitati speciali

E.S. Domnul Manuel LARROTCHA - Ambasadorul Regatului Spaniei

E.S. Domnul Arthur MATTLI Ambasadorul Confederatiei Elvetiene

Poetul Dumenic Andry (Elvetia)

Magdalena Popescu Marin - lingvist, traducator

Cu participarea actorilor Annemary Ziegler si Eugen Cristea

Ziua Hispanităţii, ori Ziua Hispanismului, cunoscută şi ca Sărbătoarea Naţională a Spaniei este o sărbătoare naţională celebrată în Spania la 12 Octombrie.

Această zi marcheaza Descoperirea Americii de către Cristofor Columb la 12 Octombrie 1492.

În 1492 a fost finanţată prima călătorie pe Atlantic a lui Cristofor Columb, spre “Lumea Nouă”. Ferdinand al V-lea, regele Castiliei, şi regina Isabella au fost de acord să sponsorizeze expediţia.

Contractul semnat menţiona că navigatorul devenea vicerege asupra tuturor teritoriilor descoperite şi în plus i se acorda o zecime din toate metalele preţioase descoperite sub jurisdicţia sa.

Regatul Spaniei este o ţară situată în sud-vestul Europei, membră a Uniunii Europene.

În nord-est se învecinează cu Franţa şi Andora de-a lungul Munţilor Pirinei. Face parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia şi Gibraltar, având de asemenea două arhipelage, situate unul în Marea Mediterană (Insulele Baleare) şi celălalt în Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparţin două mici teritorii din nordul Africii (care includ oraşele autonome Ceuta şi Melilla), precum şi enclava Llivia din Pirinei.

După sfârşitul regimului Franco în 1975, Spania a devenit o monarhie şi o monarhie constituţională în 1978 când o nouă constituţie a fost adoptată.

Spania este o monarhie constituţională, cu o monarhie ereditară şi cu un parlament bicameral, Cortes sau Ansamblul Naţional. Puterea executivă consistă din Consiliul de Miniştri prezidat de Preşedintele Guvernului (asemănător unui prim ministru), propus de monarh şi ales de către Ansamblul Naţional după alegerile legislative.

Puterea legislativă este formată din Congresul Deputaţilor (Congreso de los Diputados) cu 350 de mebrii, aleşi prin vot popular pe liste-bloc, prin reprezentarea proporţională, destinaţi să servească timp de patru ani, şi un Senat sau Senado cu 259 de locuri din care 208 formate din aleşi direcţi pe baza votului popular şi ceilalţi 51 trimişi de legislaturile locale pentru a servi tot timp de patru ani.

Teritoriul de bază al Spaniei este dominat de platouri înalte şi de lanţuri muntoase ca şi Pirineii şi Sierra Nevada. Din acesti munţi izvorăsc mai multe râuri importante, precum Tagus, Ebro, Duero, Guadiana şi Guadalquivir. De-a lungul coastelor se găsesc câmpii aluvionare, din care cea mai mare este Guadalquivir în Andaluzia. Spania se invecineaza la est cu Marea Mediterană (conţinând Insulele Baleare), la vest cu Oceanul Atlantic, unde se găsesc, pe coasta Africană, Insulele Canare.

Clima Spaniei este în principal temperată şi mediteraneană; există veri calde în interior, mai degrabă cu condiţii moderate şi înnorate pe coastă. Iernile sunt înnorate şi reci în interior, regiunile de pe coastă fiind relativ temperate.

Economia capitalistă mixtă a Spaniei suportă un PIB care pe o bază per capita reprezintă 80% din cel al economiilor vest-europene. Guvernul său de centru-dreapta a lucrat cu succes pentru a câştiga aderarea la primul grup de ţări ce au lansat moneda unică europeană pe 1 ianuarie, 1999. Spania este o ţară aconfesională, adică nu are o religie naţională, libertatea religioasă fiind garantată de Constituţie.

Catolicismul este religia predominantă în Spania. Un procent de 79.4 % din populaţie se declară de religie catolică, conform unui studiu al Centrului de Investigaţii Sociale realizat în anul 2005. După catolici, agnosticii şi ateii reprezintă 17% din populaţia ţării, alte religii minoritare reprezentând 2.3% din populaţie.

După numărul de membri, a doua religie este cea musulmană . Datele arată că 800.000 de persoane sunt de religie islamică. Urmează Martorii lui Iehova, cu 103.784 de credincioşi. Există de asemenea şi o comunitate protestantă care are aproximativ 50.000 de membr, şi de asemenea mai trăiesc în Spania aproximativ 20.000 de mormoni. Comunitatea iudaică nu depăşeşte 15.000 de membri.

Scurt istoric al relaţiilor diplomatice bilaterale

La 12 aprilie 1880, Spania a recunoscut independenţa de stat a României. Relaţiile diplomatice între România şi Spania au fost stabilite la 23 iunie 1881, când a fost numit un însărcinat cu afaceri spaniol la Bucureşti. La 23 iunie 1913, România a numit un ministru plenipotenţiar la Madrid. La 4 aprilie 1946, guvernul român a rupt relaţiile diplomatice cu guvernul generalului Franco. La 22 mai 1946, guvernul român a recunoscut guvernul Spaniei în exil, care a acreditat un reprezentant la Bucureşti (1947-1949). La 5 ianuarie 1967, a fost semnat, la Paris, Acordul privind înfiinţarea de reprezentanţe consulare şi comerciale în cele două capitale, conduse de miniştri plenipotenţiari.

La 21 ianuarie 1977, s-au restabilit relaţiile diplomatice la nivel de ambasadă şi s-au acreditat ambasadori rezidenţi în capitalele celor două ţări.

Ambasada Elveției la București și Asociația Elvețiană din România au organizat lansarea în România a volumului bilingv de poezie Sablun / Nisip, semnat de autorul elvețian Dumenic Andry, în traducerea Magdalenei Popescu-Marin.

Dumenic Andry

Născut la Zürich în 7 mai 1960 şi crescut la Ramosch. Bacalaureat la Chur 1980. Studii de romanistică la Universitatea din Zürich. A publicat Roba da tschel muond / Lucruri de pe lumeacealaltă (Artori, Savognin, 2002) şi Uondas / Unde (Ediţie Mevina Puorger, Zürich, 2008).

Reprezentant al cantonului Grischun pentru Racolta da la poesia svizra / Culegere de poezie elveţiană 2013 (alla chara fonte, Lugano Viganello 2013).

Contribuţii la emisiunea Impuls a radioteleviziunii romanşe în perioada 2001 – 2016.

Publică în periodice şi antologii.

Dumenic Andry trăieşte cu familia la Zuoz şi lucrează ca romanist independent. Din 2014 este redactor la Annalas da la Societad Retorumantscha / Analele Societăţii Retoromanşe.

Premiul de promovare al cantonului Grischun 2003, premiul Schiller 2009, Premiul Elveţian pentru Literatură 2018.

Păsările / lasă / urme/ în cer

Câteva încercări de a citi versuri de Dumenic Andry

Nisip?

Cu titlul „nisip” aceste poezii se pun sub semnul unui material cu totul altfel decât nobil şi exclusiv; nisipul se găseşte peste tot, pe malul fluviilor şi al lacurilor, în deşert, pe orice loc de construcţie. Chiar şi contextele simbolice ale nisipului par, la prima vedere, mai curând negative, Biblia deconsiliază să „fabrici pe nisip,” arta şi munca intelectuală s-a pretins că ar fi „Sand im Getriebe” (nisip în angrenaj); să blocheze (nu să ungă) automatismele. Dimpotrivă, pozitivă, este legătura cu nisipăria copiilor care produc cu acest material umil şi umed lumile lor magice. Dacă insistăm asupra ideii de material „sărac”, titlul anunţă refuzul tipic modern al marilor forme şi eroziune, sfârşitul unor lungi procese artistice destructive care hărţuiesc şi pulverizează toate formele tradiţionale?

Drept tendinţă se arată şi în aceste poezii această trăsătură negativă a modernului care nu se încrede niciodată în prefabricat, care zgârâie suprafeţele şi verifică consistenţa materialelor, a formelor şi conţinuturilor. În mod natural moderne sunt şi evidenta sceptică faţă de decorativ şi căutarea reducerii, condusă de un dubiu şi o speranţă tipice modernismului numit „clasic”: presupunerea că mai puţin ar putea fi mai mult. Scepticismul faţă de zarvă mare se leagă astfel cu încrederea în descoperirea posibilă de surprize şi mistere ascunse se arată aparent banal, prin ceea ce noi avem în faţa ochilor şi sub picioare, ca nisipul. Descoperirile şi surprizele au totdeauna în poezie două laturi, una care priveşte spre lume şi alta care se referă la limbă: surpriza obiectului e aceea a cuvântului cu relaţia lui de sunet şi sens.

Chiar nisipul...

Termenul (în sine absurd) de „modernism clasic” sugerează că vechile idealuri renasc, proporţia în colajul de fragmente, armonia în maniera ascunsă în versuri care încearcă să o refuze. Şi aşa are şi nisipul, sfârşitul eroziunii, locurile sale poetice ocupate de tradiţii lungi. Cel puţin trei dintre ele se văd repede citind poeziile care anunţă acest titlu fără să şi-l asocieze : deşertul, malul care înregistrează urme şi ceasul de nisip.

La deşert ne duce poezia Vanitas:

navă

vană

înclinată

ş-aruncă

ultima sa

umbră

în nisip

Lacul a dispărut, în strofa a doua este numit este numit „deşert”, nava este vană, o relicvă devenită absurdă, un memento care trimite la ceva devenit contrariul său. Şi inversiunii faptelor îi corespunde inversiunea sunetelor, „nava” este umbra lui „vană” anunţat în titlu, repetat şi dislocat. A repeta şi a înlocui; ca umbra ce se vede pe nisip şi – în sens mai larg – pe foaia albă.