Călător de weekend: Domul din Ulm (Germania) – cea mai înaltă catedrală din lume
16 Octombrie 2020, 06:18
În centrul orașului Ulm vei vedea, la tot pasul, ornamente arhitecturale ce înfățișează vrăbiuțe - simbolurile locului. Se spune că oamenii care lucrau la ridicarea catedralei tot căutau o soluție pentru a amplasa grinzile și au văzut o vrăbiuță care își aranja cu grijă fiecare pai pentru a-și construi cuibul. Vrăbiuța i-ar fi inspirat să ridice Domul din Ulm până la cer! Impunătoarea catedrală (în germană numită Ulmer Münster) deține un record: are cea mai înaltă turlă din lume, de aproape 162 de metri.
Realizator: Dana Pitrop