Călător de weekend: Milos (Grecia) – ”Insula culorilor” și a celebrei sculpturi Venus din Milo
25 Septembrie 2020, 06:54
Cea mai vestică din arhipelagul Cicladelor, Milos se află la jumătatea distanței dintre Portul Pireu și Creta, are o suprafață de 160 km2 și poate fi străbatută de la un capăt la altul, cu mașina, în mai puțin de o oră. Golful natural de mari dimensiuni aflat în partea centrală a insulei îi trasează un contur deosebit, în formă de potcoavă. Datorită originii sale vulcanice are formațiuni stâncoase uluitoare, cu texturi și nuanțe diferite și peste 80 de plaje de toate culorile - de la alb imaculat sau galben-auriu până la roșu, gri sau negru, scăldate de apele turcoaz ale Marii Egee. De aceea i se mai spune ”Insula culorilor”. Dar, în ciuda peisajelor pictate parcă de o mână de artist și chiar dacă Venus din Milo, ”vedeta” Muzeului Luvru, îi este cel mai bun ambasador, insula nu a reușit să intre în topul turistic al destinațiilor din Grecia. Rămâne (încă) nedescoperită și... cu atât mai fermecătoare!
Realizator: Dana Pitrop