Bilet de îmbarcare spre… Horezu şi apoi către Malta…
21 Ianuarie 2018, 06:00
În Dealul Ulmeţului de lângă Horezu începe povestea fiecărui obiect născut din mâna unui ceramist. La Centrul de Informare din Romanii de Jos ai sub acelaşi acoperiş locul unde turistul îşi poate căpăta informaţiile necesare, un muzeu etnografic dar şi o expoziţie. O mini galerie a ceramiştilor cu „nume” în sensul de „renume” în ţară şi peste hotare. Povestea fiecăruia se derulează pe panoplia ce-i este destinată, normal, sub forma de arcadă în stil brâncovenesc şi care îi găzduieşte câteva obiecte cu amprentă personală.
* * *
Apoi ne continuăm călătoria noastră sonoră prin Malta. De data aceasta pentru început vom trece prin Mdina (un loc în care mai toate obiectivele turistice sunt înconjurate de mituri şi legende), iar mai apoi vom vizita La Valletta – capitala Maltei, oraşul creat de Cavalerii Ioaniţi (înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1980), ce se află cuprins în incinta unor zidurilor vechi de apărare, cu un plan urbanistic păstrat aproape neschimbat din secolul al XVI lea.
* * *
Vă aşteptăm astăzi, 21 ianuarie 2018, de la ora 13,15 la ora 14,00, pe Radio România Cultural şi www.radioromaniacultural.ro. dar şi pe pagina de Facebook a emisiunii – „Bilet de îmbarcare”.