Bilet de îmbarcare spre… Bucovina, iar apoi către Cuba, pentru a afla istoria monumentului numit El Templete
05 Mai 2019, 05:51
Oameni cu credinţă în Dumnezeu, bucovinenii au avut întotdeauna grijă de bisericile lor, s-au preocupat mereu de a le face cât mai frumoase şi a le împodobi cu obiecte de cult iar lemnul era materialul la îndemână pentru toate acestea. Dacă sunteţi gata de drum urmaţi-ne !
*
* *
După ce ne despărţim de România mea. a ta, a noastră...
următoarea destinaţie este Havana, cea de-a şaptea aşezare întemeiată în Cuba
de către cuceritorii spanioli, la începutul secolului al XVI-lea. Oraşul,
denumit iniţial San Cristobal de La Habana, fiind fondat în ziua de 16
noiembrie 1519, primul său consiliu având loc sub un arbore de capoc („Ceiba”,
în limba spaniolă), asemănător cu cel din apropierea monumentului care poartă
numele de El Templete. Rămânând fideli istoriei, cubanezii aşteaptă ajunul zilei
de 16 noiembrie, când are loc obiceiul de a ocoli de trei ori arborele de
capoc. Despre această tradiţie şi despre istoria monumentului numit El Templete (în traducere „templu
mic”), vom vorbi în continuare, ajutaţi fiind de colegii noştri de la Radio
Taino, la Ilustrate din Cuba…
*
* *
Vă aşteptăm astăzi, 5 mai 2019, de la ora 13,15 la ora 14,00, pe Radio România Cultural şi www.radioromaniacultural.ro. dar şi pe pagina de Facebook a emisiunii – „Bilet de îmbarcare”.
https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/bilet-de-%C3%AEmbarcare-spre-bucovina-iar-apoi-c%C4%83tre-cuba/