Bilet de îmbarcare spre… meleaguri gorjene şi apoi către Arabia Saudită, la Riyadh…
27 Noiembrie 2016, 06:00
Înfiinţat în anul 1984, Muzeul de Artă din Târgu-Jiu funcţionează în noul sediu aflat în Parcul Central, din aprilie 1993, nu departe de binecunoscutele opere ale lui Constantin Brâncuşi.
Fie că vorbim despre artişti gorjeni, despre clasici ai picturii sau artişti contemporani, fie că vorbim despre acuarelă, studii în cărbune, creion şi sepia, despre pictura religioasă, portrete academiste, lucrări în sticlă, sculptură sau admirăm cele mai vechi exponate ale muzeului (secolul al XVII-lea), aparţinând şcolilor flamandă şi italiană muzeul oferă însa vizitatorului şi alte surprize şi îi dăruieşte ceva infinit mai important, şi anume, posibilitatea regăsirii prin artă.
* * *
Astăzi ne continuăm călătoria noastră (pe calea undelor), începută data trecută prin Regatul Arabiei Saudite iar destinaţia acestei ediţii este capitala ţării şi cel mai mare oraş al ei, Riyadh.
* * *
Vă aşteptăm astăzi, 27 noiembrie, de la ora 13,15 la ora 14,00, pe Radio România Cultural şi www.radioromaniacultural.ro. dar şi pe pagina de Facebook a emisiunii – „Bilet de îmbarcare”.