A fost odată comunism – Un strop de normalitate. Capitolul 21
09 Decembrie 2019, 06:20
Radio România Cultural lansează, începând cu 30 septembrie, în anul în care românii sărbătoresc 30 de ani de libertate, două ample proiecte editoriale care se constituie într-o adevărată istorie sonoră a celor 50 de ani de comunism. Aceasta se concretizează în pagini de memorialistică, dându-le glas unii dintre cei mai importanți actori ai scenei românești, dublate de mărturii sonore venite parcă direct din iadul comunist, mărturii cu vocile celor ce au pătimit în închisori.
A fost odată comunism este o rememorare, prin intermediul paginilor de memorialistică, selectate de istoricul Georgeta Filitti, coordonatoarea științifică a proiectului, a celor mai importanţi ani ai comunismului românesc.
Capitolul 21 Un strop de normalitate
Când evocăm perioada comunistă din istoria noastră, aspectele negative din adâncul memoriei, amintirile celor din jur, imensa literatură ce descrie acel răstimp, totul pare făcut să reconstituie o proiecție întunecată, la limita suportabilului. Cetățeanul român de azi sau străinul curios să ne cunoască ajunge să-și pună întrebarea: ”Bine, dar cum de n-ați înnebunit?” Aici lucrurile trebuie nuanțate, renunțăm la generalizări, la dispoziții, legi, reforme ce își puneau pecetea pe întreaga suflare a neamului nostru și încercăm să găsim firescul vieții cotidiene. E greu să spunem că toți românii au fost nefericiți și la fel de greu și de fals ar fi să-i transformăm pe toți în hedoniști. Totuși, în condițiile constrângătoare de viață oferite de noua orânduire, au rămas destule elemente de natură să configureze și părți frumoase. Familiile s-au simțit mai unite, grija pentru educația celor mici a fost mai stăruitoare (cu aducerea lor pe furiș la împărtășanie ori pentru lecții de franceză cu tante Minuko sau de germană cu Frau Olga); momentele petrecute la Ateneu ascultând muzică de Bach sau Mozart erau parcă mai intense. Și faptul că lumea stătea înfofolită iar muzicienii purtau mânuși fără degete ca să nu le înghețe de tot mâinile, crea o solidaritate stranie dar profundă. Vremelnicele contacte cu lumea din afară, între altele mult așteptatele ”pachete” din care am mâncat și ne-am îmbrăcat ani de zile, ne-au făcut circumspecți, am prețuit fiecare bucată de margarină Rama, fiecare cutie de Ness, într-un cuvânt am învățat să ne bucurăm de lucrurile mici. Poate că abia o mare încercare te obligă să te pleci asupra firescului, să aștepți trecerea furtunii și să nădăjduiești. /1 text/
Georgeta Filitti
Anca Maria Georgescu Fuerea – Volumul ”O generație sacrificată” - lectură Alexandrina Halic
