A fost odată comunism - Puțini au fost, mulți au rămas - Capitolul 2
03 Octombrie 2019, 06:15
Radio România Cultural lansează, începând cu 30 septembrie, în anul în care românii sărbătoresc 30 de ani de libertate, două ample proiecte editoriale care se constituie într-o adevărată istorie sonoră a celor 50 de ani de comunism. Aceasta se concretizează în pagini de memorialistică, dându-le glas unii dintre cei mai importanți actori ai scenei românești, dublate de mărturii sonore venite parcă direct din iadul comunist, mărturii cu vocile celor ce au pătimit în închisori.
A fost odată comunism este o rememorare, prin intermediul paginilor de memorialistică, selectate de istoricul Georgeta Filitti, coordonatoarea științifică a proiectului, a celor mai importanţi ani ai comunismului românesc.
Capitolul 2 - Puțini au fost, mulți au rămas
Aceasta era definiția batjocoritoare care circula în anii ʹ50 – 60 asupra prezenței comuniștilor în spațiul românesc. Dintr-un partid de nișă, apărut după Primul Război Mondial, în 1921, în condițiile unor profunde nemulțumiri sociale și la instigația Internaționalei a III-a, animată de sovietici, PCR ajunge, după 1947, partidul cel mai puternic, de fapt singurul, forța conducătoare, cum s-a spus, în România. Cu membri majoritari alogeni, mai toți agenți ai Moscovei, lipsiți de o aderență reală în societatea noastră, PCR și-a avut, între alții, un reprezentant aparte, un intelectual, doctor în filosofie din Germania. E vorba de Lucrețiu Pătrășcanu. A luptat până în pânzele albe pentru idealul comunist și a fost ucis chiar de ai săi, în urma luptelor pe viață și pe moarte pentru preemțiune în partid. Cu o ideologie schimbătoare, obedient până în 1964 Moscovei, PCR – numit o vreme PMR – s-a consolidat prin promovarea principiului ”cine nu este cu noi este împotriva noastră”, așa dar, prin teroare, încurajarea oportunismului, ajungând, în ultimii ani ai dictaturii comuniste, un partid, unicul de altminteri, de masă. Structura lui a presupus un aparat birocratic funcționăresc, beneficiarul unor privilegii excesive (locuire în fostele case burgheze din cartierele rezidențiale, servicii oferite de Gospodăria de partid) și având ca sarcină prioritară promovarea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu. Epurările periodice nu au fost nici pe departe de natură ideologică ci reglări de conturi între două facțiuni, una excesiv de supusă directivelor Moscovei, alta afișând un naționalism primitiv, din nenorocire cu reală aderență în lumea lipsită de educație dar majoritară a satelor și a zonelor suburbane. Dintre membrii obișnuiți, prea puțini pot fi astăzi ofensați de presupunerea că au crezut sincer în idealurile clamate de ”geniul Carpaților”; de fapt au rămas simpli cotizanți care au văzut în soluția înregimentării politice singura cale de ascensiune pe scara socială în regimul totalitar.
Georgeta Filitti