A fost odată comunism – O dilemă: avort sau decrețel. Capitolul 18

Radio România Cultural lansează, începând cu 30 septembrie, în anul în care românii sărbătoresc 30 de ani de libertate, două ample proiecte editoriale care se constituie într-o adevărată istorie sonoră a celor 50 de ani de comunism. Aceasta se concretizează în pagini de memorialistică, dându-le glas unii dintre cei mai importanți actori ai scenei românești, dublate de mărturii sonore venite parcă direct din iadul comunist, mărturii cu vocile celor ce au pătimit în închisori.

A fost odată comunism este o rememorare, prin intermediul paginilor de memorialistică, selectate de istoricul Georgeta Filitti, coordonatoarea științifică a proiectului, a celor mai importanţi ani ai comunismului românesc.

Capitolul 18 – O dilemă: avort sau decrețel

Controlarea vieții sub toate aspectele a fost obsesia permanentă a autorităților comuniste. Școala, slujba, divertismentul, vacanțele erau urmărite cu strășnicie. La un moment dat s-a intrat și în patul oamenilor, prin promovarea unei politici demografice aberante. Cuplurilor tinere le-a fost interzisă opțiunea de a avea sau nu copii. Orice femeie nubilă, căsătorită sau nu, era datoare să aibă copii. S-a instituit impozit pe celibatul femeilor iar ideea întreruperii sarcinii transformată în delict. Absența mijloacelor contraceptive (traficul cu ele sau prepararea lor era pedepsită) urma să ducă, în viziunea comuniștilor, la fabricarea pe bandă rulantă de copii. Toate motivele omenești de natură să împiedice apariția unui copil au devenit nule. Ereditate încărcată, sănătatea șubredă a mamei, spațiu locativ limitat la 8 metri pătrați de persoană, dar mai ales condițiile materiale precare ale aducerii pe lume și creșterii unui copil, toate acestea n-au contat. Decretul de înmulțire umană trebuia respectat. Cum? Între altele prin controale lunare făcute de doctori, în prezența procurorilor, spre a vedea câte femei ”au prins plod”. Și dacă situația n-a degenerat complet faptul s-a datorat, în parte, și lipsei noastre de rigoare; controalele mai întârziau, uneori era o singură pereche de mânuși chirurgicale pentru cercetarea a 40-50 de femei și atunci doctorii le avertizau, de pildă, pe cercetătoarele din institutele Academiei, se fabricau în mare taină anticoncepționale, cuplurile se fereau, cum puteau și, în sfârșit, se făceau și avorturi clandestine. Nu erau suficiente chinurile prin care treceau, riscul infecției în primul rând, apelul la tot felul de soluții, nu totdeauna cu asistența medicală corespunzătoare, dar dacă fapta ieșea la iveală, trebuia divulgate persoanele complice. În această lume traumatizată, cu femei aduse în pragul septicemiei la spital, cu doctori închiși și anchetați la nesfârșit, au venit totuși pe lume mii de copii. Reținerea inițială a părinților s-a transformat, datorită miracolului care înseamnă să dai viață, să vezi cum crește și se dezvoltă mica făptură, în dragoste și grijă părintească. Pe lângă cei doriți, destul de mulți, au apărut astfel decrețeii, copii făcuți la poruncă, azi cetățeni maturi ai României postcomuniste.    

Georgeta Filitti

Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism.  - lectură Maia Morgenstern