A fost odată comunism – Mame chinuite, spioane, muierile dracului și tot așa. Capitolul 16

Radio România Cultural lansează, începând cu 30 septembrie, în anul în care românii sărbătoresc 30 de ani de libertate, două ample proiecte editoriale care se constituie într-o adevărată istorie sonoră a celor 50 de ani de comunism. Aceasta se concretizează în pagini de memorialistică, dându-le glas unii dintre cei mai importanți actori ai scenei românești, dublate de mărturii sonore venite parcă direct din iadul comunist, mărturii cu vocile celor ce au pătimit în închisori.

A fost odată comunism este o rememorare, prin intermediul paginilor de memorialistică, selectate de istoricul Georgeta Filitti, coordonatoarea științifică a proiectului, a celor mai importanţi ani ai comunismului românesc.

Capitolul 16  – 

Mame chinuite, spioane, muierile dracului și tot așa

Ca să pună societatea pe calapodul dorit, autoritățile comuniste voiau o cât mai mare uniformitate și ascultare. Cine se abătea de la aceste dispoziții era suspect. Și în anii ʹ50 oponenții au fost majoritari, chiar dacă numai o parte s-a manifestat fățiș. Nici nu era nevoie de un protest explicit ca să devii suspect, să fi arestat și să petreci ani îndelungați în pușcărie, chiar fără a fi fost judecat. Era așa numita reținere administrativă. Dimensiunea represiunii a rămas unică în istorie și a atins toate păturile sociale, ba în unele cazuri i-a cuprins chiar pe comuniștii ajunși fracționiști ori pe soțiile lor, închise doar pentru că aveau acest statut. Poate invocând mult clamata egalitate, comuniștii le-au supus pe femei unui tratament asemănător cu cel al bărbaților. În unele cazuri suferința a fost mai cumplită: au fost violate, silite să nască în detenție, obligate la munci fizice peste puterile lor. Nici o categorie socială n-a scăpat. Motivele reținerii ne par azi năucitoare: frecventarea Institutului francez de la București, corespondență cu rudele din străinătate, discuție la ora 2 noaptea la coadă la lapte despre cât de greu se găsește acest banal aliment, nedeclararea a 13 monede de aur – faimoșii cocoșei – cumpărate legal de la Banca Națională, imposibilitatea achitării cotelor aberante la gospodăria colectivă (între altele și pentru că, în special dacă fuseseră moșierițe, li se confiscase întregul inventar agricol). Erau deopotrivă delicte pedepsite cu închisoarea refuzul de a se supune colectivizării sau ajutorul dat celor refugiați în munți; așa a ajuns un șir nesfârșit de femei, vreme de ani de zile, în cumplitele închisori de la Mislea, Mărgineni, Miercurea Ciuc sau Dumbrăveni. Prietenia cu persoane din oficiile diplomatice străine însemna automat spionaj și era taxată în consecință. La fel originea străină, statutul de pașaportar (chiar dacă anulat în 1948) te făcea suspect încât destulă lume își avea pregătit un mic rucsac dacă la 2 noaptea ar fi năvălit oamenii Securității, în haine negre de piele, urlând, izbind tot ce nimereau și înșfăcând un bărbat sau o femeie sub prezumția de vinovăție: bandit, dușman al poporului, sabotor și câte și mai câte.

Cum până în 1944 societatea românească se dezvoltase normal, femeile ocupând posturi felurite (directoare a Propagandei în Ministerul de Externe, secretară de ministru, conducătoare de străjeri), acestea au fost vânate cu aceiași sălbăticie ca bărbații. Marea lor majoritate însă au dobândit statutul îngrozitor doar fiindcă erau soții, fiice sau mame ale unor urmăriți. Așa au stat în pușcărie fiica unui aghiotant regal al Regelui Carol al II-lea, soția unui inginer de la Uzinele Reșița, fiica unui istoric de seamă, fost țărănist. Nici adolescentele n-au fost cruțate. Pentru că au lipit afișe anticomuniste fetișcane de 16-17 ani au fost molestate, umilite cumplit în acei ani de cruntă teroare.

Parcurgând literatura concentraționară ori stând de vorbă cu femei care au fost încarcerate e greu de deslușit ce le-a fost mai greu să îndure: foamea, frigul, torturile neînchipuite (nopți întregi cu picioarele în apă rece, în pivnițe unde fojgăiau șobolanii, violate, batjocorite, bătute), murdăria, grosolăniile zilnice ale ”domnilor ofițeri”, ale ”domnilor milițieni” sau coabitarea îndelungată, la limita suportabilului, cu deținute de drept comun.Prețul plătit de femei, libere sau pușcăriașe, pentru a trăi în societatea socialistă multilateral dezvoltată a fost imens și a contribuit determinant la fasonarea unei lumi pe care, în zilele noastre, încercăm s-o înțelegem. 

Georgeta Filitti

Lavinia Betea - Convorbiri cu Ioana Berindei - "Am făcut Jilava în pantofi de vară”