A fost odată comunism – Canalul Dunăre – Marea Neagră, „drumul fără pulbere” al ticăloșiei comuniste. Capitolul 13
11 Noiembrie 2019, 05:37
Radio România Cultural lansează, începând cu 30 septembrie, în anul în care românii sărbătoresc 30 de ani de libertate, două ample proiecte editoriale care se constituie într-o adevărată istorie sonoră a celor 50 de ani de comunism. Aceasta se concretizează în pagini de memorialistică, dându-le glas unii dintre cei mai importanți actori ai scenei românești, dublate de mărturii sonore venite parcă direct din iadul comunist, mărturii cu vocile celor ce au pătimit în închisori.
A fost odată comunism este o rememorare, prin intermediul paginilor de memorialistică, selectate de istoricul Georgeta Filitti, coordonatoarea științifică a proiectului, a celor mai importanţi ani ai comunismului românesc.
Capitolul 13 –Canalul Dunăre – Marea Neagră, „drumul fără pulbere” al ticăloșiei comuniste
Inocența supranumelui nu poate înșela pe nimeni. De altfel, i se datorează unui apologet și implicit profitor al regimului comunist. O realizare de asemenea anvergură e fără îndoială benefică, dar, când urmărești în detaliu realizarea ei, înțelegi că scopul a fost cu totul altul. La sugestia lui Stalin, sub fațada unei lucrări grandioase de interes național s-a ascuns o mașină oribilă de tocat oameni. Așa cum URSS era brăzdată la acea vreme de șantiere faraonice, unde lucrau milioane de bărbați și femei în regim absolut sclavagist, tot astfel România lui Gheorghiu-Dej a preluat modelul, conștientă de la început că nu e vorba de o lucrare cu finalitate, ci de exterminarea unui segment al populației. Normele imposibil de îndeplinit, hrana insuficientă (șerpii ajunseseră o adevărată delicatesă), bolile ignorate cu bună știință de conducerea pușcăriei, brutalitatea paznicilor, torturile – toate au pus o pecete cumplită pe Canal, ajuns sinonim cu închisoare înfiorătoare.
Ca o culme a cinismului comunist, când lucrările s-au încetinit, peste noapte au fost găsiți vinovații: proiectanții și inginerii de dincolo de sârma ghimpată. Ca să-i facă să mărturisească sabotarea lucrării, se formaseră echipe de securiști care lucrau câte opt ore pe zi la torturarea acestora. Cu alte cuvinte, de la ora 8 la ora 16 li se smulgea părul din cap ori erau bătuți la tălpi de căpitanul X și apoi aceleași practici erau continuate de căpitanul Y alte 8 ore.Lectura mărturiilor lăsate de supraviețuitorii Canalului nu-ți dă pace. Devine o obsesie și te întrebi la nesfârșit: De ce?
Georgeta Filitti
Iona Cârja - Canalul Morții - 1949 - 1954 - Lectură Liviu Lucaci