Azi la Radio România Cultural: Drept de autor – Invitat, criticul Bianca Burţa-Cernat
19 November 2017
CONFLUENȚE – Poezie românească, poezie franceză și jurnalism cultural
20 November 2017

Scriitorul FLORIN IARU este invitatul emisiunii „Vorba de cultură”

Scriitorul FLORIN IARU este invitatul emisiunii „Vorba de cultură”, în perioada 20-24 noiembrie.

A debutat cu volumul de poezii „Cîntece de trecut strada” (Albatros, 1981), urmat de „Aer cu diamante” – alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Ion Stratan (Litera, 1982), „La cea mai înaltă ficţiune” (Cartea Românească, 1984), „Înnebunesc şi-mi pare rău” (Cartea Românească, 1990), „Poeme alese” (Aula, 2002). Versurile sale au fost incluse în antologii din Germania, Italia, Anglia, Franţa, Spania, Statele Unite etc.

După 2010, Florin Iaru a publicat proză scurtă: „Fraier de Bucureşti” (Polirom, 2011), „Povestiri cu final schimbat” (Art, 2013) și, anul acesta, „Sînii verzi” (Polirom).

Lucrează în presă de la începutul anilor 1990, fiind în prezent redactor la „Cațavencii” A realizat şi prezentat emisiuni la televiziunea națională. Alături de Marius Chivu și Cristian Teodorescu, a lansat proiectul „iocan”: o revistă de proză scurtă (din 2016).

Discutăm despre toate acestea în emisiunea „Vorba de cultură”, difuzată la Radio România Cultural (şi pe www.radioromaniacultural.ro), de luni 20 până vineri 24 noiembrie 2017, între orele 12:00 şi 12:30. Realizatoare, Ema Stere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *