Bilet de îmbarcare spre… Rusia, la Sankt Petersburg… de la 13,44
24 October 2020
Bilet de îmbarcare: ILUSTRATE DIN CUBA Regla
25 October 2020

RUSIA: SANKT PETERSBURG 2

Sankt Petersburg, este descris de cei care l-au vizitat, drept unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume, din care nu lipsesc clădirile magnifice, podurile baroce şi o impozantă reţea de canale navigabile ce i-a adus denumirea de „Veneţia Nordului”.

Aşezarea a devenit vestită şi pentru celebrele „Nopţi Albe”, care sunt mai strălucitoare între mijlocul lunii iunie şi începutul lunii iulie, când soarele aproape că nu mai coboară sub linia orizontului şi amurgul durează până către orele 3 – 4 dimineaţa, când astrul începe din nou să se ridice pe cer. Desigur, fenomenul nu este specific doar Sankt Petersburg-ului, dar parcă nici un alt oraş nu poate rivaliza cu farmecul romantic al plimbărilor pe străzile sale. Cel mai mare eveniment al „Nopţilor Albe” este un spectacol tradiţional ce are loc pe 22 iunie, denumit „Velele Roşii”, când este reprodusă o bătălie a navelor de piraţi, totul culminând cu apariţia unei mari corăbii cu pânze roşii.

* * *

Odată ajuns în Sankt Petersburg, turistul va fi deosebit de încântat de numărul impresionant de obiective pe care oraşul le găzduieşte, cu toate că aşezarea a trecut de-a lungul timpului prin nenumărate conflicte şi distrugeri. Printre cele mai importante clădiri, din punct de vedere istoric şi arhitectural, amintim: Catedrala Sfântul Petru şi Pavel (unul dintre cele mai de seamă monumente religioase din ţară, ce dispune de o clopotniţă impresionantă), Castelul Iusupov (cunoscut şi sub numele de Palatul Molka, datorită amplasării sale pe râul cu acelaşi nume, locul în care a fost ucis în 1916 Grigori Rasputin), Piaţa Palatului (unde se poate spune că s-a creat Imperiul rus, majoritatea bătăliilor şi conflictelor din regiune desfăşurându-se în această zonă), Bastionul Gosudarev (unul dintre cele două bastioane ale primei cetăţi a oraşului), Biserica Armeană Sfânta Ecaterina (care datează de la începutul secolului al XVIII-lea) sau Palatul de Marmură (construit în stilul neoclasic, ce îşi trage numele de la decoraţiunile exterioare şi interioare din marmură de toate culorile). Acesta din urmă, ce adăposteşte mai multe instituţii culturale.

* * *

Sankt Petersburg, este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai importante oraşe culturale ale lumii, aici existând foarte multe muzee şi instituţii culturale: Muzeul de Etnografie şi Antropologie, Casa Dostoievski (reşedinţa scriitorului, ce păstrează o bună parte din operele şi lucrurile sale personale), Muzeul Naval, Muzeul Jucăriilor, Muzeul Submarinului (unul dintre cele mai interesante din oraş, turiştii putând admira aici primul submarin sovietic testat pe râul Neva), Casa Puşkin (cunoscută şi ca Institutul de Literatură rusă, care adăposteşte manuscrisele lui Alexandr Puşkin), Muzeul Mendeleev (reşedinţa celebrului Dimitri Mendeleev, unde pasionaţii de chimie pot vedea laboratorul savantului) ori Muzeul Ermitaj (un loc fundamental pentru înţelegerea istoriei, culturii şi spiritului rusesc), cel mai important muzeu al Rusiei.

ERMITAJ

Palatele măreţe care formează Ermitajul, sunt şi ele o mărturie a poziţiei de capitală pe care Sankt Petersburg-ul, a avut-o vreme îndelungată. Pe malul stâng al râului Neva se află Palatul de Iarnă, Micul Ermitaj, Marele (sau Vechiul) Ermitaj, Noul Ermitaj şi Teatrul Ermitajului. Aceste cinci clădiri, realizate în secolele al XVIII-lea – al XIX-lea, deşi complet diferite prin varietatea lor stilistică, formează un complex unitar, adăpost somptuos al uneia dintre cele mai impresionante colecţii de artă plastică şi decorativă din întreaga lume, prin cantitatea şi calitatea lucrărilor expuse. Nu trebuie să vă mire faptul, dacă ajunşi pe holurile muzeului, găsiţi unele săli închise, întrucât Ermitajul este un muzeu aflat în permanentă transformare, ce apelează adesea, la unele modificări.

Potrivit opiniei generale, existenţa Muzeului Ermitaj se datorează lui Petru cel Mare, fapt adevărat doar în parte, fiindcă cu excepţia unor tablouri flamande, pe ţar nu l-au interesat prea mult operele de artă, el fiind atras în mod deosebit de obiectele rare, de curiozităţile naturale şi de ciudăţeniile de orice fel. Adevărata autoare a înfiinţării muzeului, a fost Ecaterina cea Mare. În 1746, lângă Palatul de Iarnă, ţarina a poruncit să i se construiască o reşedinţă retrasă, pentru recreere (altfel spus un Ermitaj), unde să poată sta liniştită şi să admire tablourile pe care le cumpăra de pe piaţa europeană. Prietenii apropiaţi, ce urmau să pătrundă în sălile palatului, erau supuşi unor reguli destul de bizare: renunţarea la sabie şi pălărie, precum şi la rang sau dreptul de întâietate. De asemenea, se impunea atenţie maximă pentru a nu deteriora ceva, se vorbea doar în şoaptă şi nu era permis căscatul. Cine nu se supunea acestor reguli, era obligat să bea… apă. Pe atunci, o adevărată jignire pentru un rus.

De la crearea sa şi până în prezent, Ermitajul s-a extins, aşa cum am amintit deja, la un număr de mai multe clădiri. După Revoluţia din 1917, patrimoniul muzeului s-a mărit în cea mai mare parte prin rechiziţii. Colecţiile Ermitajului alături de cele private au fost declarate bunuri naţionale, iar tot ceea ce a fost mai preţios în palatele din Sankt Petersburg sau Moscova, a intrat în muzeu. Numai că la un moment dat în istorie, bogăţiile ţarilor au avut de suferit de pe urma deciziei luate de Stalin, de a le vinde pe ascuns americanilor, pentru a cumpăra tractoare. Ne putând cum să intervină pe moment, funcţionarii muzeului au privit cu groază şi, în cele din urmă au găsit soluţia salvatoare: scoaterea la vânzare a antichităţilor georgiene. Fiind de origine georgiană, Stalin a fost lovit la punctul sensibil şi, a ordonat astfel încheierea afacerii.

În timpul celei de-A Doua Conflagraţii Mondiale, toate tablourile din Ermitaj au fost adăpostite, fără însă ca activitatea muzeului să înceteze. Se spune că ghizii prezentau publicului ramele goale, descriindu-le tablourile ca şi cum acestea s-ar fi aflat în faţa lor, dovedind astfel, că arta, poate ajuta la depăşirea ororilor războiului.

Vasilescu Gabriela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *